Ecaterina Cupcea este născută la 2 decembrie 1987, în satul Verejeni, raionul Telenești. A urmat studii universitare de licenţă la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, la Universitatea de Stat din Moldova. Timp de doi ani a studiat la Facultatea de „Arte Frumoase", USM şi a cântat în corul universităţii. Din 2010 este reporter TV la ştiri.
Luni
Dimineata a inceput neobisnuit de calm, fara apeluri alerte si fara ciripitul traditional al papagalului. Astazi nu alerg la statie, iar microbuzul imi pare chiar simpatic. Intr-o redactie de stiri, lunea e la fel de grea ca martea, iar uneori si ca duminica, daca esti in tura de serviciu. Intre cafeaua bauta in graba si prinz telefonez, scriu si sonorizez texte.
Aproape mecanic scriu un reportaj despre inceputul secerisului, care nu difera prea mult de cel de anul trecut si, trecind peste micile probleme tehnice de la serviciu, iau drumul spre casa.
Raspunsul grosolan al unui sofer de maxi-taxi imi taie scurt multumirea unui om care si-a incheiat cu bine ziua de munca. Dupa un schimb de replici, urc in microbuz, unde un alt „domn sofer” incearca sa dreaga busuiocul: „matinca te-ai suparat tare”, las ca ti-a trese”, ma consoleaza el. Nu incheie bine fraza ca porneste radioul setat automat la un post rusesc.
Pe drum ma intreb de ce nu se gindesc autoritatile sa introduca centuri de siguranta pe aici. Dupa prima virare la stinga din spate se aude: „Doamne fereste”, insa indignarea generala trece imediat la pietonul care traverseaza neregulamentar si nici nu intoarce capul cind aude claxonul masinii. Totusi, in jungla pare mai sigur.
Seara, am urmarit cu citiva colegi meciul Germania-Algeria pe un ecran imens din centrul capitalei. Eu am tinut cu Algeria, pentru ca e o echipa ambitioasa si cu suflet, la fel ca noi, mana de oameni care se vrea revenita acasa in Europa. In drum spre casa, taximetristul m-a lasat fara replica, din momentul in care a inceput sa vorbeasca despre partida din aceasta seara intr-o română aproape perfecta. Nu stiu de ce, dar ne asteptam mai putin sa gasim asemenea oameni intr-un taxi.
Marți
Marti m-am trezit cu gindul la vacanta. O vacanta pe care, ca in fiecare an, nu o pot planifica inca. Nu am insa timp de frustrari. Intr-o ora ajung la o conferinta internationala la care oamenii vorbesc (deloc surprinzator) despre semnarea Acordului de Asociere. Nu stiu daca diseara oamenii vor putea spune ca au aflat ceva nou la acest subiect, eu aud doar declaratii, atit de multe ca nici nu ma pot bucura de acest eveniment. Cred ca multi din cei care vorbesc de integrare europeana, ar trebui sa lucreze serios la integritatea lor morala.
Urmeaza o intilnire importanta cu oameni noi, dar simpatici. In drum spre serviciu ma opreste paznicul de la intrarea in sediu si ma roaga sa-i setez ora si data la telefon. Omul nu stie cum se face si pare vadit rusinat. Posibil ca nu a auzit de Iphone sau Smartphone, dar nici nu cred ca fericirea lui depinde de asemenea lucruri. Mi-a multumit atit de dragut, incit, sincer, mi-a facut ziua mai buna.
Miercuri
Miercuri este o zi grea pentru mine. Macar din simplul motiv ca incep ziua de munca aproape la aceeasi ora, dar pot sa o inchei cind se face intuneric bezna. Durata orelor de munca nu este insa direct proportionala cu productivitatea. Scriu fara mare entuziasm un reportaj la care lucrez deja de două zile.
Dupa masa insa stirile vin cu duiumul: o demisie, un inceput de campanie, iar la 21 si un pic inchei ziua cu un live.
Extenuarea si nervii de peste zi nu trec insa nici dupa o ora cind ajung acasa. Si imi zic ca asa nu se mai poate. E bine sa-ti iubesti munca, dar fara fanatism.
Seara trec la lucruri mai pamintesti. Peste exact o luna, voi purta alt nume, voi avea verigheta si o multime de planuri pentru doi oameni. Organizam o discutie comuna on-line cu logodnicul meu, care acum este intr-o deplasare in SUA si viitoarea noastra nasa din Marea Britanie. Cit ne-am ocupat de pregatiri am vazut multe fete nedumerite atunci cind am zis ca vom avea dj sau ca renuntam la anumite traditii. Totusi, aici moldovenii sunt cit se poate de conservatori, lucru care mai putin conteaza insa, cind cei doi se iubesc.
Joi
Joi m-am trezit inainte de ora 07.00. Am deschis calculatorul si l-am sunat pe skype pe logodnicul meu. Diferenta de zece ore face sa-l prind inainte de culcare. Azi nu ma duc la serviciu, am liber. Dupa aproape două ore de discutii, mi-am implinit pofta de comunicare si sunt gata sa iau pe rind sarcinile pe care trebuie sa le rezolv cit mai urgent.
Dupa citeva ore de munca productiva, primesc o veste buna. Seara mi-am luat inima in dinti si am iesit la plimbare cu bicicleta. In orasul asta biciclistii nu sunt vazuti cu ochi buni: trotuarele sunt pentru pietoni, iar pe sosea nemultumirea soferilor pluteste in aer. Dupa ce un automobil frineaza brusc chiar in fata mea, iar altul imi blocheaza drumul, cobor si traversez zebra pe jos.
Imi inchei ziua cu o confesiune lunga si prieteneasca cu mama, cum demult nu a fost.
Vineri
Vineri dimineata am dat fuga la un centru medical. Am rau de la atmosfera din spitale, asa ca merg intr-o institutie privata, evitind astfel cozile si apatia unor doctori din centrele de stat. Dupa 20 de minute ies pe usa institutiei, multumita, or, rar se intimpla sa treci pe la medic si sa nu-ti prescrie niciun preparat.
Urmeaza goana dupa prosoape si costume nationale, bune de purtat la casatoria civila si la cea religioasa. Nu gasesc ceva potrivit, dar sunt nevoita sa amin cautarile pentru a reusi sa rezolv citeva lucruri personale si de serviciu. Saptamina e pe sfirsite, dar nu pot spune ca am reusit sa-mi folosesc rational tot timpul.
Am chiulit de la sala, am lasat lectura sa prinda praf, iar orele particulare de engleza le-am tot aminat de la o zi la alta. In schimb, am reusit sa iau o decizie importanta, sa acord mai multa atentie celor apropiati si sa-mi fac ordine in ginduri.
Simbata si duminica lucrez si singurul lucru care ma preocupa este sa avem vreme buna la stiri.
