Linkuri accesibilitate

Astăzi în țară și în lume


Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.



Președintele Nicolae Timofti vizitează astăzi sediul Europei Libere de la Praga, unde se află cu ocazia celui de-al cincilea summit al Parteneriatului Estic.

La Viena continuă o conferință de două zile consacrată apropiatei împliniri la 1 mai a 10 ani de la extinderea UE cu zece noi membri, majoritatea din fostul bloc comunist.

Președintele Statelor Unite, Barack Obama, își încheie vizita în Japonia, prima dintr-un turneu asiatic mai amplu.

În lumea întreagă se marchează Ziua Internațională a Malariei.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

Previous Next

XS
SM
MD
LG