Linkuri accesibilitate

Acordul de asociere cu UE - „muniţia electorală” ideală


…şi pentru adepţii integrării europene, şi pentru adversarii ei.


De lunea viitoare, de pe 28 aprilie, moldovenii vor putea călători fără vize în ţările din spațiul Schengen. Un avantaj cât de poate de palpabil al apropierii de Uniunea Europeană. O să urmeze semnarea Acordului de Asociere, pe lungă durată, un pas şi mai important pe calea europenizării. Dar care va aduce avantaje tot numai, pe lunga durată. Pentru moment, este însă „muniția electorală” ideală: diabolizat de unii (mai ales comuniști şi socialiști), prezentat de alții drept „leacul universal”. Ca întotdeauna, adevărul este undeva la mijlocul drumului.

Niciunul dintre partidele moldoveneşti, fie de la guvernare, fie din opoziţie, nu a îndrăznit până acum să critice regimul liberalizat de vize care intră în vigoare în câteva zile. Tot ce-şi pot permite chiar şi cele mai ostile eurointegrării partide moldoveneşti este să-i minimalizeze valoarea, zicând că puţini dintre moldoveni vor profita de fapt de acest regim, întrucât nu au bani de călătorii, iar să muncească legal în UE nici vorbă. Opoziţia a formulat în schimb critici foarte aspre la adresa acordului de asociere la UE, iar mulţi dintre experţi, printre ei analistul Vitalii Andrievski, cred că din considerente strict electorale:

„Este ridicol să critici regimul fără vize când oamenii au dat năvală să-şi ia paşapoarte biometrice ca să-şi poată vizita rudele din Europa. Cât priveşte acordul de asociere, în Moldova foarte puţină lume înţelege ce este de fapt acesta şi de aceea aici se poate specula. Ca să le explicăm, trebuie să le spunem că semnarea acordului de asociere este ca un fel de admitere într-o universitate foarte bună, în care Moldova se angajează să înveţe bine. Rusia, când ademeneşte Moldova în uniunea sa vamală, nu pune nici o condiţie: ea zice am să vă dau gaz, vă voi cumpăra produsele, indiferent de calitate, numai veniţi. Europa însă spune – vă lăsăm pe piaţa europeană, dar cerem produse calitative. Ceea ce înseamnă că vor fi necesare eforturi foarte mari. Pe asta şi speculează opoziţia. Criticând însă asocierea, comuniştii de fapt încurajează stagnarea. Este ca şi cum ne-ar îndemna să rămânem în feudalism şi să nu mergem în capitalism, pentru că va fi mai greu acolo. Dar dacă Voronin ar fi acum la putere, el ar semna acordul fără nici o ezitare şi ar convinge populaţia că trebuie semnat.”

Ar denunţa totuşi comuniştii conduşi de Vladimir Voronin acordul de asociere după semnare, dacă ar reveni la putere, eventual, la alegerile parlamentare din această toamnă? Analistul este mai degrabă sceptic, pentru că asta ar însemna să se expună riscului de a fi urmat soarta fostului deja preşedinte ucrainean, Viktor Ianukovici:

„Voronin nu va denunţa acest acord nici dacă va avea majoritate. Pentru că există experienţa Ianukovici. Voronin vrea să trăiască în Chişinău, poate la Holercani, dar nicidecum în Rostov pe Don. Aşa că el poate îl va critica, poate că se va plânge Rusiei ca, uite, aceste autorităţi l-au pus în aşa situaţie, dar în sfârşit va spune că nu are ce face decât să-l accepte. Vă dau 99 procente că va proceda anume aşa.”

Pe de altă parte, cercetătorul Corneliu Ciurea de la IDIS Viitorul crede că, de fapt, toate partidele moldoveneşti vorbesc despre acest acord, gândindu-se mai degrabă la recolta electorală decât la cum să-l explice populaţiei şi cum să se pregătească pentru a-l pune în practică:

„Toate partidele încearcă să folosească acest acord în scopuri electorale. Cel mai bine îi reuşeşte PLDM-ului, deoarece acest partid este asociat oarecum cu Ministerul de Externe. PCRM face un joc interesant, fiindcă, fiind considerat un partid pro-rus, ar fi trebuit să decline acordul din start. Însă ei preferă o altă conduită: solicită renegocierea, nu anularea. Pentru a nu intra în situaţia lui Ianukovici şi a evita o criză de proporţii. Dacă ar veni la putere, acest joc de-a renegocierea le-ar asigura o perioadă de timp în care în loc să-l realizeze, vor încerca să-l renegocieze.

Fiecare dintre partide are o poziţie care poate fi intuită. Dodon îl respinge, pentru că are nevoie de alegătorii comunişti cu poziţii mai radicale, adică de o creştere electorală spectaculoasă. PCRM vizează renegocierea. PD doreşte semnarea acordului, dar doar în condiţiile în care acest lucru nu deranjează Rusia. Este greu să faci aşa ceva, de aceea totuşi PD-ul spune că trebuie să fie semnat, dar merge la Rusia ca să înţeleagă care ar fi reacţia Rusiei dacă va fi semnat.

Cel mai probabil, acordul va fi semnat, poate şi ratificat până la alegeri, iar după ce va fi ratificat, vor urma sancţiunile Rusiei şi marea necunoscută este cum va riposta Alianţa. Răspunsul la această întrebare deocamdată nu ne-a fost oferit.”

În sfârşit, după părerea expertului, în cazul în care alegerile vor fi câştigate de partide de stânga, acestea vor face tot ce le va sta în puteri ca acordul de asociere să-şi piardă relevanţa. În cazul în care alianţa va rămâne la putere, acordul va fi semnat şi va intra în vigoare, însă vor conta foarte mult relaţiile cu Rusia, care, spun analiștii la unison, nu are de gând să scape din îmbrățișări Republica Moldova.
Previous Next

XS
SM
MD
LG