Linkuri accesibilitate

De ce îi dă Băsescu dreptate lui Putin


Traian Băsescu
Traian Băsescu

Din punctul de vedere al preşedintelui român, „Transnistria este un Kaliningrad pentru Republica Moldova”.



„Riscul cel mai mare pentru Republica Moldova îl reprezintă Rusia”, potrivit președintelui Traian Băsescu, iar pentru a contracara acest risc președintele român le transmite următorul mesaj locuitorilor de peste Prut: „să declare cinstit la recensământ ceea ce sunt, adică români”. „Dacă vor să-și pună un scut, să se declare români” a insistat Traian Băsescu, într-un interviu pentru Adevărul online, fără să mai aducă însă în discuție proiectul de țară avansat de el înaintea summitului european de la Vilnius, prin care propunea unirea celor două state. Din punctul lui de vedere, „Transnistria este un Kaliningrad pentru Republica Moldova”.

Kaliningrad este o enclavă rusească la Marea Baltică între Polonia și Lituania, care spre deosebire de Transnistria este înconjurată de teritorii aflate sub umbrela NATO. Această așezare geografică sugerează că Moscova are în această zonă un spațiu minim de manevră prin comparație cu celelalte enclave situate în jurul Mării Negre cum ar fi Osetia de Sud, Nagorno-Karabach sau Transnistria.

De altfel Traian Băsescu a explicat astăzi că aceste spații reprezintă „o salbă de insecuritate” în spațiul pontic și că aceste „conflicte regionale” pot fi „exploatate” în funcție de „nevoile Rusiei”. Președintele român consideră că „Rusia generează conflicte”, dar mărturisește în același timp că relația București-Moscova „funcționează” în sensul că cele două state nu se „pupă”, iar consilierii săi prezidențiali se întâlnesc „destul de mult” cu ambasadorul Federației Ruse din capitala română.

În acest context, Traian Băsescu a subliniat că Ucraina trebuie să-și plătească datoria față de Moscova: lucrurile trebuie evaluate echilibrat a punctat președintele român argumentând că „nimănui nu-i poți cere să-ți furnizeze gaze la nesfârșit fără ca tu să-i plătești”. Totuși șeful statului român a adăugat că i se pare „incorect” că Rusia a mărit prețul pentru gazele pe care le cumpără Ucraina.

În schimb, scrisoarea trimisă acum două săptămâni de Vladimir Putin, României și altor 17 state central și est europene, prin care liderul de la Kremlin amenința cu întreruperea livrării de gaze prin Ucraina din cauza datoriilor foarte mari este „corectă” din punctul de vedere al președintelui român fiindcă „nimeni nu poate susține nevoile energetice ale altui stat”. Traian Băsescu a amintit că problema datoriilor Ucrainei a fost discutată la ultimul Consiliu European și că decizia a fost ca Bruxellesul să nu dea în acest moment bani Kievului pentru plata acestor restanțe. Soluția președintelui român ar fi ca Ucraina să negocieze cu Rusia reeșalonarea datoriilor de 2 miliarde de dolari.

Traian Băsescu nu știe pe de altă parte să spună cum ar putea avea loc această negociere după ce Moscova a anexat Crimeea și continuă să destabilizeze estul Ucrainei, cu toate că recunoaște responsabilitatea Rusiei „în întreținerea tacită a conflictului”.

România nu este amenințată în mod direct de ceea ce se întâmplă în Ucraina, pentru că țara este în NATO și nimeni nu-și dorește un război cu Alianța Nord-Atlantică, este de părere președintele român care socotește că NATO nu va interveni în cazul unui conflict în Est. La summitul Alianței din septembrie se va discuta, însă, redistribuirea resurselor militare în regiune. Traian Băsescu recunoaște că România are anumite probleme, pornind de la faptul că mulți rezerviști se află la muncă în Marea Britanie și Italia, iar tehnologia comunicațiilor nu este de ultimă generație. Are în același timp și unele avantaje, fiindcă are o armată bine instruită în zece ani de operațiuni militare desfășurate în Irak și Afganistan.
XS
SM
MD
LG