Linkuri accesibilitate

„Cum să lupți cu corupția, dacă nu recunoști că există?”


Jurnalul săptămânal cu Violeta Gașițoi.

Violeta Gașițoi s-a născut 1 februarie 1980, raionul Drochia, satul Hăsnășenii Mari, iar copilăria și-a petrecut-o în Bălți. Absolventă a liceului „B.P. Hașdeu” din Bălți, absolventa Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Facultatea de Drept, a făcut studii de masterat ULIM, mun. Chișinău. Din 2003, a activat în calitate de jurist la biroul de avocați, din 2008 pînă în prezent – avocat, apărător al drepturilor omului. Este membră a organizației „Femeile de carieră juridică”.

Luni

Ora 6.30. Fetele îmi zîmbesc dulce și îmi spun: „Bună dimineața mami!”, soțul îmi aduce cafeaua, ne pregătim de muncă, școală. Intru în birou și găsesc 14 scrisori, ulterior poștărița îmi mai aduce două, privesc agenda și îmi planific bine timpul. Mă pregătesc de ședință, revăd susținerile verbale pe care trebuie să le prezint în instanță. După proces, mă uit la ceas, e 12, mă gîndesc dacă merg la masă sau la birou, aleg să merg la birou, îmi fac un ceai, dar nu mai reușesc să-l beau. Primesc un sunet de la judecătorie, mi se cere să prezint niște acte pe o cauză, las lucrul și fug la judecătorie, prezint actele și iarăși fug la un alt proces, ies din ședință la orele 16. Ziua e pe sfârșite, trebuie să-mi iau copilul de la școală, ajung cu întîrziere. Fetița stă singură în bancă, citește și mă așteaptă, nu mi-a zis nimic, a înțeles că am fost reținută la serviciu, doar m-a întrebat dacă mergem la plimbare. Da, sigur. Chiar dacă mi-am luat de lucru acasă, am mers la plimbare, și am terminat noaptea ce aveam de făcut, astfel încât să nu lipsesc copiii de atenția mea.

Marți

O nouă zi – o nouă provocare. Dimineața începe cu o dispoziție bună, ajunsă la birou, înțeleg iar că ziua e prea scurtă și timpul trece prea repede. Seara îmi duc copilul la repetiții și, în timp ce o aștept, lucrez. După care fug acasă și pe urmă la sport. Activitatea nu-mi permite să mă alimentez corect, motiv pentru care am decis să fac mișcare. Intru în casă la orele 21, copiii dorm, hăinuțele le sînt pregătite pe marginea scaunului pentru următoarea zi de școală, le urmăresc cum se odihnesc dulce, beau un ceai, observ un desen cu doi trandafiri și mă gîndesc de ce doi? Văd că pe un trandafir este scris „mămica”, pe celălalt e scris „Nelly”. Zîmbesc, am înțeles de ce sunt doi. Am stat de vorbă cu soțul, ziua nu reușim să discutăm, practic nici nu ne vedem, ambii avem agendele pline, fiecare – cu dosarele sale, fiecare cu lupta și cu confruntarea sa în fața justiției sau injustiției, dacă doriți.

Mercuri

Ziua e foarte posomorîtă, nu mai reușesc să ajung la birou, fug direct la proces. Simt că sunt foarte obosită, nu am reușit să-mi beau nici cafeaua.

Chiar dacă nimic nu mă mai dezamăgește, totuși, cînd se pronunță o decizie arbitrară și ilegală, mă gîndesc cînd oare legea va fi mai presus decît banul. Cum să cred că nu sînt corupți judecătorii, dacă judecătorul care a pronunțat hotărîrea a fost cercetat penal pentru corupere, o perioadă de timp, fusese înlăturat și nu l-am văzut să examineze dosare, acum și-a reluat activitatea, bine mersi, și iarăși suntem în prezența acelorași decizii ilegale și arbitrare.

Mă gîndesc: asta e lupta cea mare cu corupție? Am ascultat decizia, clienții mei sunt deciși să meargă mai departe, nu i-a surprins nici pe ei sentința.

Ies din ședință și fug repede la judecătoria Buiucani, unde am depus o cerere împotriva Direcției Municipale pentru Protecția Drepturilor Copilului. Direcția, la rîndul său, a depus o cerere împotriva Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării. E un cerc închis. Am început examinarea și, la un moment dat, instanța decide să amîne procesul, ies din ședință și mă gîndesc la ce bun avem nevoie de direcții, dacă funcționarii din ele habar nu au ce înseamnă drepturile fundamentale ale minorilor, dacă dînșii cred că o mamă are dreptul să-și vadă copilul doar o dată pe săptămînă, pînă la decizia definitivă și irevocabilă a instanțelor care vor decide cu cine va rămîine copilul... Copilul suferă, are 7 ani și vorbește despre aceasta.

E ora 14. Fug la Clubul Jurnaliștilor de Investigații, discutăm despre drepturile persoanelor cu dizabilități. În drum mă gîndesc de ce toți își pun întrebarea care sunt drepturile persoanelor cu dizabilități. Oare nu este clar că „dreptul este egal pentru toți și oriunde”? Ascult reprezentanta Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, vorbește frumos, dar spune „minciuni” pentru că eu știu cum se încalcă drepturile acestor persoane.

Am început să explic care sunt drepturile persoanelor cu dizabilități și de ce ele nu se aplică față de aceste persoane, aduc argumente că ministerul cheltuie bani pentru a scrie politici, a face stagii peste hotare, dar nu implementează nimic la noi în țară.

Reprezentanta ministerului nu este de acord cu mine. E și normal, asta e atitudinea autorităților: nu recunosc nimic. Mă întreb: cum să lupți cu corupția, dacă nu recunoști că există? Cum să lupți pentru apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, dacă nu recunoști că drepturile lor sunt încălcate?

Joi

E ora 7 dimineața, sunt la birou, pregătesc dosarul, roba și actele necesare, plec la Bălți, pentru a apăra persoanele cu dizabilități din internatul psihoneurologic, victime ale violului. Ajung cu două ore înainte de proces, mă întîlnesc cu victimele vorbesc cu ele, îmi zîmbesc bucuroase de parcă aș fi mama lor. Le întreb ce mai nou, dacă s-a mai schimbat situația în internat, îmi confirmă că s-a schimbat directorul instituției și acum sunt hrănite mai bine, un pic situația e mai bunișoară. Deja nu le este atît de frică cum le era de fostul director, care cunoștea tratamentul inuman aplicat față de ele, cazurile de viol și faptul că victimele erau silite să facă chiuretaj.

Una dintre victime îmi prezintă actele medicale și, astfel, constat că va trebui să cer procuraturii intentarea urgentă a unei cauze penale pentru neglijență și a unei cauze civile împotriva statului pentru sterilizarea femeii, fără acordul ei, pentru faptul că a fost lipsită de dreptul să aibă vreodată copii, după ce i-au omorît copilul, la 7 luni, născut viu.

Sînt înfuriată, dar nu le arăt fetelor, le zîmbesc și le încurajez, una dintre ele tremură. Întreb de ce îi este frică, are emoții și eu o înțeleg. Văzînd inculpatul, toate sunt îngrozite, acesta încearcă să nu privească în direcția lor.

În trei ore în ședință, reușim să audiem doar două victime din cinci care așteptau. Procesul a fost greu, trebuia să fac și lucrul procurorului, mi s-a părut că era de formă în ședința de judecată, trebuia să intervin repede, cînd avocata inculpatului punea întrebări umilitoare, dădea dovadă de lipsă de competență și tact.

Seara ies din ședință și plec spre Chișinău, în drum observ că totul este verde, mă gîndesc cît de frumoasă e natura, încerc să merg încet ca să o pot admira. Recunosc: adesea pierd aceste momente frumoase, mă opresc 5 minute în Codri și respir mirosul primăverii, urc și merg spre casă, familia mă așteaptă cu o îmbrățișare caldă. Deși frîntă de oboseală, zîmbetele și îmbrățișările familiei mă încurajează și, în aceeași clipă îmi trece oboseala.

Vineri

Citesc știrile, se vorbește despre un judecător prins cu mită. Mă gîndesc poate e unul din Chișinău, dar nu, oare cînd CNA-ul va trece și în Chișinău? Dar mă bucur, e un început bun, să vedem și finalitatea, și sentințe reale. Dacă va fi sentință de condamnare, să fie reținut din sala de judecată, exact ca și alți cetățeni, pentru că legea este una pentru toți.

Atunci cînd o persoană dă sau acceptă mita, cunoaște cu certitudine că încalcă legea, deci se supune și riscului că va fi prinsă și va purta răspundere, conform normei legale.

Merg la birou și mă pregătesc de proces, un proces penal care durează din 2000 și pînă acum procuratura tot amînă ședințele de judecată, ca să găsească probe în învinuirea inculpatului care este în arest. Nu găsește probe, în 2003, inculpatul obține o sentință de achitare, CSJ casează sentința și o trimite la reexaminare, în 2012, iarăși obțin o sentință de achitare, CSJ nu-i place și casează această sentință, o trimite la reexaminare. Acum suntem iar în prima instanță, judecătoria Buiucani, nu am avut nici o ședință lucrativă pentru că procurorul caută probe.

Persoanele cu bun simț înțeleg că dosarul în instanță trebuia să fie pus pe masa judecătorului, cu probe de învinuire, dar în Moldova nu este așa, procurorii fac ce vor.

Lumea se pregătește de sărbători, dar eu nici nu am timp să mă gîndesc că vin sărbătorile, copiii mi-au spus că au zi scurtă, merg să le iau mai devreme, să nu uit de ele. Așa am și făcut, le-am dus acasă și mă întorc la serviciu. Toți mă anunță că e zi scurtă, eu însă mă gîndesc dacă îmi permit acest lux.

Vă doresc sărbători fericite, alături de cei dragi !

XS
SM
MD
LG