Linkuri accesibilitate

Angela Matcov: „încercăm să reacţionăm foarte rapid la toate semnalele, pentru a îmbunătăţi domeniul nostru de activitate”


Angela Matcov în studioul Europei Libere la Chișinău
Angela Matcov în studioul Europei Libere la Chișinău

O discuție cu directoarea Întreprinderii de Stat „Cadastru” despre complicata, încă, relație dintre cetățean și administrația de stat.



Europa Liberă: La una din ultimele ședințe de guvern, premierul Iurie Leancă declara că e inutil ca prețul pentru înregistrarea imobilului să fie suportat de proprietari, în condițiile în care puterea de cumpărare este foarte joasă. Domnul Ghilaș, șeful Agenției Relații Funciare și Cadastru, spunea, la aceeași ședință a cabinetului de miniștri, că estimativ ar fi nevoie de zece milioane de dolari pentru a include imobilele în registrul de la Î. S. „Cadastru”. După mai multe replici, s-a convenit că guvernul urmează să caute bani de la donatorii străini pentru înregistrarea imobilelor din 600 de localități, pentru că în alte 900 de comunități acest lucru a fost făcut, cu suportul Băncii Mondiale.

Angela Matcov: „De fapt, în toate orașele, am finalizat lucrările de înregistrare masivă și, în multe localități rurale, unde autoritatea publică locală a fost mai activă și a manifestat o inițiativă de a se implica în proces. Fiindcă este un proces foarte complex în care nu participă doar oficiile cadastrale sau cetățenii, dar este implicată autoritatea publică locală, executanții companiilor de măsurare, companiile private și ulterior este implicat deja oficiul cadastral teritorial care are drept sarcină să înregistreze dreptul de proprietate în registrul bunurilor imobile.

Banca Mondială și-a propus susținerea statelor cu o democrație nouă în zona Europei și Asiei Centrale, pentru a transmite în proprietate bunurile, pentru a activiza piața funciară, piața imobiliară și pentru a asigura crearea unui sistem de inventariere a tuturor bunurilor și de înregistrare a lor.

Și Moldova a beneficiat de un suport financiar din partea Băncii Mondiale considerabil, inclusiv din partea unor donatori bilaterali, cum ar fi guvernul Suediei, guvernul Norvegiei, guvernul Japoniei care au susținut acest proces și deopotrivă a fost și guvernul Republicii Moldova care a venit și el cu o contribuție pentru a asigura înregistrarea bunurilor imobile.”

Europa Liberă: Și acum statul nu ar mai avea bani ca să-i ofere și pentru acele 600 de localități rămase fără înregistrarea imobilului?

Angela Matcov: „În aparență, este destul de complicat de găsit aceste surse. Pentru înregistrarea masivă este vorba de zece milioane de dolari cu care am putea să facem lucrările de măsurare, identificarea bunurilor imobile, lucrările de înregistrare a bunului imobil și lucrările de evaluare, în scopul impozitării, pentru a cunoaște valoarea acestor obiecte. Este vorba despre 585 de mii de bunuri imobile, case de locuit individuale, la sate, și grădinile din extravilan.”

Europa Liberă: Câtă durere de cap vă dau aceste 600 de localități care au rămas cu imobilul neînregistrat?

Angela Matcov: „Dacă e să vorbim de oficiile cadastrale teritoriale, este o mare durere de cap, fiindcă este un proces mai complicat de a face lucrările de măsurare, atunci când le faci individual, într-un câmp mare sau într-un masiv mai mare, când ai de făcut lucrări individuale, este consumator de timp acest proces. Dar cea mai mare durere de cap o au cetățenii, fiindcă, atunci când vor să obțină actele de proprietate, individual, ei sunt nevoiți să plătească o taxă mult mai mare decât ar fi făcut statul, dacă ar fi organizat lucrările masive.

În ședința de guvern, au fost prezentate datele că, pentru a face lucrările de măsurare și înregistrare a bunurilor ar costa, în total, la 100-150 de lei, în funcție de licitația care ar fi avut loc, pentru bugetul de stat pentru un bun imobil. Dar dacă proprietarul individual pornește acest proces, atunci costurile sunt de circa zece ori mai mari, deci, este vorba de 2300-2500 de lei, pe care urmează să le achite un cetățean din localitățile rurale unde, noi știm foarte bine, că locuiește populația vulnerabilă, unde veniturile nu sunt atât de mari.”

Europa Liberă: Tocmai îl auzeam pe premierul Iurie Leancă care spunea că, într-o discuție cu o mătușă, mătușa i se plângea că nu are de unde să scoată din buzunar lei ca să își înregistreze cota valorică sau ceva ce mai are bătrâna în posesie. Și am văzut revolta venită din partea șefului cabinetului de miniștri și solicitarea către Agenția Cadastru să intervină și să vadă totuși poate ar trebui o diferențiere între ceea ce se întâmplă în oraș și ceea ce este la țară, pentru persoanele vulnerabile poate s-ar găsi un suport.

Angela Matcov: „Urmărim și noi toate cazurile acestea. Deci nu este vorba doar de lucrările cadastrale de identificare și lucrările de înregistrare, cetățenii se confruntă cu mai multe costuri, asociate formalizării proprietății și apoi transmiterii dreptului. Fiindcă, de regulă, vin cetățeni în vârstă care vor să facă moștenirea, care au moștenit, de pe urma soților decedați, proprietatea, care au locuit împreună sau pe care o aveau în comun. Și aici nu este vorba doar de lucrări de măsurare, cum am spus, dar este vorba și de onorarul notarului, plata pentru serviciile notariale care se determină ca și procent la valoarea bunului imobil, și este vorba și de taxa de stat, atunci când este vorba și de transfer, deci, donație se dorește să fie făcută sau vânzare-cumpărare și cetățenii consideră că totul este legat de „Cadastru”. Nu, sunt trei instituții care sunt implicate în proces, este Oficiul Cadastral, este notariatul și taxa de stat.”

Europa Liberă: Pe mătușică cât ar costa-o să facă drept act de moștenire casa în care locuiește ea?

Angela Matcov: „În localitățile în care nu au fost lucrările masive făcute, mătușa va achita în jurul la 2500 lei, doar pentru lucrările cadastrale, identificarea-înregistrarea.”

Europa Liberă: 2500 de lei e mult.

Angela Matcov: „Pentru un bun imobil și apoi ar interveni și taxa, plata notarială care este, la fel, sub mia de lei, în cazul dat. Bine că taxa de stat este redusă, este la cinci lei, nu este atât de mare. Şi per total ar fi la vreo patru mii de lei tot complexul de activităţi.”

Europa Liberă: Şi ea are o pensie de nicio mie de lei.

Angela Matcov: „Şi are o pensie de nicio mie de lei. E adevărat. Dar dacă am putea să mergem pe calea înregistrării masive, unde statul îşi asumă parte din lucrări să le achite, atunci costurile ar fi cu 70-80 la sută mai mici pentru cei care vor să-şi perfecteze actele de moştenire.”

Europa Liberă: Mai nou, am văzut o iniţiativă legislativă din partea unui grup de deputaţi din Partidul Democrat, care ziceau că ar putea să solicite Legislativului ca persoanele ajunse la pensie şi cele cu dizabilități să aibă scutiri la taxa pentru „Cadastru”.

Angela Matcov: „Oricare iniţiativă, care vine spre uşurarea vieţii cetăţenilor, este foarte binevenită, este foarte bună. Dar cred că şi aici trebuie să analizăm foarte atent lucrurile, fiindcă dacă e să vorbim despre simpla înregistrare sau înscriere în registru a bunurilor imobile a dreptului de proprietate, nu este vorba de costuri foarte înalte, este vorba de un tarif de patruzeci de lei, pe care urmează să-l achite cetăţeanul pentru lucrările de înregistrare.

Costurile mai mari sunt la lucrările de măsurare, lucrările cadastrale, care deja nu mai sunt monopolul statului, statul nu mai deţine aici monopol. Este vorba de o activitate de întreprinzător, care este exercitată de inclusiv companii private, inclusiv companii cu capital municipale sau de stat. Ar trebui văzut cum aici putem reglementa companiile private să execute lucrări cadastrale la tarife care nicidecum nu acoperă costurile pe care le suportă pentru executarea lucrărilor date. Dar nu am văzut, din păcate, încă proiectul care a fost depus în Parlament şi cred că, atunci când îl vom vedea, putem şi comenta sau veni cu unele îmbunătăţiri.”

Europa Liberă: Referitor la excluderea plăţilor percepute cetăţenilor pentru informaţia solicitată de la Agenţie, aţi avea un răspuns, pentru că, iarăşi, dacă este să-l citez pe vicepremierul Valeriu Lazăr, ministrul Economiei, el spunea că nu este firesc ceea ce se întâmplă, adică eu, cetăţeanul, plătesc pentru informaţia despre mine pe care o furnizez tot statului.

Angela Matcov: „Pot să vin şi cu o veste bună. Dacă vă interesează bunul dumneavoastră imobil, vreţi să-l vedeţi şi pe o hartă cadastrală, şi vreţi să vedeţi şi cam care este statutul juridic, suprafaţa, care drepturi sunt înregistrate, aveţi posibilitatea să faceţi, absolut gratuit, utilizând internetul, doar accesând site-ul servicii.gov.md sau site-ul Întreprinderii de Stat „Cadastru” – cadastru.md – unde este asigurat accesul gratuit la toate această informaţie.

Sigur că depersonalizată, fiindcă urmează să protejăm şi interesele cetăţenilor, şi protecţia datelor cu caracter personal, dar care arată tot tabloul: ce este bunul imobil, cum se descrie el, ce drepturi sunt, ce restricţii sunt pe bunul acesta imobil.

În ceea ce ţine de plata pentru informaţie din „Cadastru”, cu siguranţă, în şedinţa guvernului, s-au referit şi la extrasul din registrul bunurilor imobile, care, de fapt, este un document care urmează să fie prezentat notarilor pentru perfectarea contractului de transmitere a dreptului. Şi aici cetăţeanul nu achită pentru informaţie, cetăţeanul achită pentru anumite acţiuni pe care le întreprinde registratorul sau persoana oficială din oficiul cadastral, pentru a genera acest extras, deci, a verifica dosarele care sunt.

Fiindcă noi am trecut prin înregistrarea masivă în care, nu este o mare taină, sunt şi unele inexactităţi între documentele de drept iniţiale şi între ceea ce este scris în „Cadastru”. Deci se verifică, încă o dată, să corespundă realităţii datele din sistemul informaţional al „Cadastru”-lui. Şi, sigur că, aceasta costă bani, atâta timp cât Întreprinderea de Stat „Cadastru” este o întreprindere la autofinanţare, care nu este dotată din surse bugetare şi, respectiv, trebuie să-şi asigure acoperirea cheltuielilor.

Or, atâta timp cât există cheltuieli operaţionale, ele trebuie să fie acoperite dintr-o sursă. Mai mult ca atât, în afară de lucrurile mai complicate poate pentru noi, când este vorba de taxe, de proceduri, vreau să vă zic că Moldova a reuşit, în aceşti 15 ani, de când implementează sistemul de cadastru, să obţină şi rezultate foarte bune.

Datorită reformelor, Moldova se plasează în ratingul ţărilor „190 de ţări”, pe locul 19, după uşurinţa de a înregistra o proprietate. Este vorba de garanţii pe care statul le oferă, este vorba de accelerare de proceduri. Chiar şi la capitolul cost este la un nivel destul de bun privit în lume. Existenţa unui sistem informaţional care este destul de complex, care este destul de operativ, care asigură şi garanţii ale drepturilor necesită anumite investiţii, ele trebuie să vină sau din contul bugetului de stat, sau vin din contul serviciilor prestate cetăţenilor.”

Europa Liberă: Şi, totuşi, unii cred că este mare birocraţia, inclusiv atunci când trebuie să treacă pragul „Cadastrului”. Preconizaţi să uşuraţi, în vreun fel, procedura de obţinere a actelor necesare?

Angela Matcov: „Eu mulţumesc foarte mult pentru întrebare. Într-adevăr, cetăţenii, când este vorba de „Cadastru”, au o frică de a interacţiona, fiindcă sunt foarte multe necunoscute. Cum ziceam, procedurile cadastrale sunt destul de complicate pentru a fi înţelese de orişicine. Câteodată şi profesioniştii mai au probleme de a înţelege. De aceea, noi venim cu câteva îmbunătăţiri şi implementare de proiecte noi, care ar permite o facilitare a interacţiunii cetăţean şi „Cadastru”.

De exemplu, deja este pus în funcţiune un sistem care permite depunerea cererii pentru solicitarea informaţiei din „Cadastru” on-line, prin internet. Cel care locuieşte în Chişinău, de exemplu, şi are o proprietate în Ocniţa sau în Ungheni, sau în altă parte a Moldovei, nu mai are nevoie de a pleca la acest oficiu, pentru a-şi depune cererea şi apoi de a mai reveni pentru a ridica documentele, poate doar să depună prin internet, să facă achitarea prin serviciul guvernamental M-Pay sau prin intermediul unei bănci comerciale şi se va prezenta la oficiu doar pentru a ridica documentele, a ridica actele, fiindcă este nevoie de a identifica cetăţeanul care a primit actele.

Odată ce va fi implementat documentul electronic, care se planifică a fi implementat în comun cu Centrul e-Guvernare, semnătură digitală vor avea cetăţenii, va fi posibilă interacţiunea totalmente on-line între „Cadastru” şi între cetăţean, pentru a-şi obţine documentele.

Mai sunt câteva proiecte noi acum în desfăşurare, destul de importante. Unul dintre proiecte, împreună cu Centrul e-Guvernare, pe care îl implementăm, este vorba de accesul direct al executorilor judecătoreşti la registrul bunurilor imobile, care urmează să faciliteze procesul de executare a hotărârilor instanţelor de judecată. Aici se creează un sistem informaţional nou care va permite executorilor să noteze singuri restricţiile, să interacţioneze cu „Registru” de sine stătător, fără să fie implicat şi oficiul cadastral teritorial.

Un proiect, la fel în desfăşurare acum, la prima etapă, la fel în comun cu partenerii noştri Centrul e-Guvernare, este digitizarea arhivei oficiilor cadastrale teritoriale. Deci toate documentele, care astăzi se păstrează în oficiile cadastrale teritoriale, într-o perioadă de trei-cinci ani, urmează a fi digitizate. Şi, respectiv, serviciile care vor fi prestate cetăţenilor – copii de documente din „Cadastru” – vor fi prestate în regim on-line, vor fi digital prestate tuturor cetăţenilor care doresc.”

Europa Liberă: Putem vorbi despre un management modernizat astăzi la „Cadastru”? Pe cât de receptivă rămâne a fi conducerea la tot ce este nou şi care trebuie să vină în ajutorarea cetăţeanului?

Angela Matcov: „Pe plan internaţional am fost apreciaţi – locul 19 din 190 de ţări. Urmează să se expună cetăţeanul Republicii Moldova cum consideră toate reformele la „Cadastru”. Dar obiectivul principal este de a scurta calea între cetăţean şi între „Cadastru” şi de a veni în slujba cetăţeanului, pentru a scoate multe probleme cu care se ciocnesc oamenii.

Ar trebui să fie mai activi cetăţenii, în cazul când se confruntă cu careva dificultăţi la oficiile cadastrale şi, în cazul dat, vorbesc, nu este clară procedura, nu este bine explicat ce urmează a fi întreprins de către cetăţeni. Nu am să ascund că câteodată posibil este vorba şi de unele acţiuni neformale care sunt contrar legislaţiei, cetăţeanul urmează să raporteze, să ne ajute pe noi, cei care suntem administratori, conducători, să cunoaştem aceste date şi să putem să interacţionăm imediat.

Vreau să vă zic, oricare interacţiune a mea personal cu cetăţenii sau prin intermediul telefonului fierbinte, a liniei de încredere, mesajelor care vin pe site-ul întreprinderii, sunt examinate foarte minuţios şi încercăm să reacţionăm foarte rapid la toate semnalele, pentru a îmbunătăţi domeniul nostru de activitate.
XS
SM
MD
LG