Linkuri accesibilitate

Impas în dialogul Chișinău-Tiraspol


Eugen Carpov şi Nina Ștanski la Misiunea OSCE din Chişinău
Eugen Carpov şi Nina Ștanski la Misiunea OSCE din Chişinău

După o nouă rundă de discuţii la Misiunea OSCE, negociatorii celor două părţi s-au acuzat reciproc că ar avea poziţii neconstructive.


La sediul OSCE de la Chişinău a avut loc o nouă întâlnire între negociatorii şefi în problema transnistreană, Eugen Carpov şi Nina Ştanski la care s-au discutat multe din problemele acute: situaţia şcolilor cu predare în limba română, situaţia fermierilor, libertatea de circulaţie şi agenda reuniunii în formatul „5+2” de la Viena, programată pentru 10 aprilie. Cei doi au convenit să se mai întâlnească luni, la Bender, înainte de a decide dacă negocierile în format 5+2 vor avea loc. Aşa că s-ar putea spune că discuţiile de astăzi nu au adus nici un rezultat.

După mai bine de trei ore de discuţii, negociatorii din partea Chișinăului şi a Tiraspolului, Eugen Carpov şi Nina Ştanski, s-au acuzat reciproc de abordări neconstructive.

Atât în cazul situaţiei şcolilor cu predare în limba română din stânga Nistrului, cât şi în problema terenurilor agricole a fermierilor moldoveni amplasate după traseul Râbniţa-Tiraspol, partea moldovenească şi cea transnistreană văd soluţii diferite.
Citiţi şi pe pagina de limbă rusă a Europei Libere

Numai în cazul Liceului „Lucian Blaga” de la Tiraspol s-a ajuns la un compromis relativ. Partea transnistreană a dat asigurări că ştampila instituţiei de învăţământ va fi returnată, nu şi automobilul, banii destinaţi pentru salariile profesorilor şi alte lucruri personale care au fost sechestrate în februarie, când directorul şi contabila liceului au fost reţinuţi de miliţia din zonă. Nina Ştanski a precizat însă că propunerea Tiraspolului de a returna banii prin intermediul băncii transnistrene, în schimbul unor documente ce ar confirma salarizarea profesorilor rămâne în vigoare, sugerând că aceasta ar fi singura soluţie.

Cât priveşte terenurile agricole ale fermierilor moldoveni, Nina Ştanski insistă că pământurile sunt proprietatea nerecunoscutei „rmn”, iar fermierii ar trebui să le arendeze. Partea moldovenească pledează însă pentru îmbunătăţirea şi prelungirea mecanismului existent încă din 2006 care oferea posibilitate fermierilor de a-şi folosi terenurile.

Iată cum a descris succint discuţiile de astăzi vicepremierul pentru reintegrare Eugen Carpov:
„Este evident că sunt foarte multe probleme în special în lumina evoluţiilor care au loc şi pe plan geopolitic şi pe plan intern. Am făcut un schimb de opinii, am adus argumente diverse pe subiectele care sunt arzătoare astăzi. Punctele de vedere diferă.”

Şi Nina Ştanski: „Spre marele meu regret, întâlnirea nu poate fi considerată una constructivă, deoarece nici la o problemă nu am găsit vreo soluţie. Asta trebuie sincer de recunoscut. Am întreprins eforturi pentru a găsi puncte de vedere comune, dar nu le-am găsit.”

Deşi se anunţa iniţial o întrevedere în formatul 1+1, la discuţiile de astăzi au luat parte şi reprezentanţii Misiunii OSCE din Moldova, Ambasadorii UE, SUA şi Ucrainei, iar Ambasadorul Federaţiei Ruse nu a dat curs invitaţiei.

Nina Ştanski a insistat şi pe aşa zisa blocadă impusă de Ucraina şi de Moldova locuitorilor din regiunea transnistreană, o pretinsă blocadă externă despre care vorbise zilele trecute preşedintele rus şi şeful diplomaţiei de la Moscova:

„Partea moldovenească, împreună cu cea ucraineană au încercat astăzi să mă convingă că o blocadă nu există. Mi-am adus aminte de un proverb din copilărie: cât nu ai zice zahăr, în gura nu ţi se va face dulce. Nici mie nu mi s-a făcut mai dulce din ce am auzit astăzi.”
Serghei Pirojkov
Serghei Pirojkov
După ce zilele trecute autorităţile moldovene, dar şi asistenta secretarului de stat Victoria Nuland şi delegaţia UE la Chişinău au respins existenţa acestui presupus blocaj, o declaraţie similară a făcut azi şi Ambasadorul Ucrainei, Serghei Pirojkov, spunând că Ucraina doar controlează mai riguros traficul:

„Vreau să liniştesc toată lumea – Ucraina nu a impus nici o blocadă regiunii transnistrene. Este vorba doar de un control riguros a traficului la frontieră. Am adus şi date statistice, care nu au convins-o însă pe doamna Ştanski, în această perioadă peste 250 de mii de cetăţenii au trecut prin punctele vamale. Cât priveşte unităţile de transport, inclusiv cele cu marfă, nu există nici o restricţie şi nici o reţinere la traversare.”

La inițiativa Ninei Ştanski, negociatorii ar urma să se întâlnească lunea viitoare, când partea transnistreană urmează să-şi anunţe decizia dacă va participa la următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2 care ar urma să aibă loc pe 10-11 aprilie la Viena. Nina Ştanski a precizat că va participa la noua rundă de negocieri numai dacă până lunea viitoare Parlamentul Republicii Moldova va adopta în lectură finală iniţiativa care prevede scutirea de plată a accizelor pentru agenţii economici din stânga Nistrului înregistrați oficial la Chişinău, iniţiativă votată în prima lectură săptămâna trecută în Parlament.
Previous Next

XS
SM
MD
LG