Linkuri accesibilitate

Monica Macovei: „Evenimentele din Ucraina au adus Moldova în prim-planul atenției internaţionale”


Iolanda Bădiliță în dialog cu şefa delegaţiei Uniunea Europeană-Moldova


Joi are loc în Parlamentul European votul privind eliminarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni care călătoresc în spațiul Schengen. Ca turişti şi cu paşapoartea biometrice. În ajunul votului, corespondenta Europei Libere la Strasbourg Iolanda Bădiliță a stat de vorbă cu europarlamentara română Monica Macovei, şefa delegaţiei Uniunea Europeană-Moldova.


In Parlamentul European se discută în termeni optimişti despre votul pe marginea dosarului eliminării vizelor pentru cetăţenii moldoveni. Şi asta pentru că greul, adică negocierile între statele membre şi între grupurile politice din legislativ, a fost depăşit.

„După ce acest raport se traduce şi se verifică de către juristii lingvişti ai UE, Consiliul, format din reprezentanţii statelor membre (cel mai probabil Consiliul de afaceri externe din luna aprilie) îşi va exprima acordul. Urmează apoi publicarea în Jurnalul oficial al UE şi, la 20 de zile de la publicare, intră în vigoare.Aceasta înseamnă că de la mijlocul sau de la sfârşitul lunii mai moldovenii vor putea călători fără vize in UE.”, spune europarlamentara Monica Macovei, preşedinta Delegaţiei de cooperare parlamentara dintre Republica Moldova şi Parlamentul European. Principalul obiectiv al ambelor părţi, europeană si moldovenească, este acum semnarea Acordului de Asociere, până în vacanţa de vară, este de parere deputata europeană.

„Vor să ameninţe (n.r.: utoproclamatele autorităţi de la Tiraspol si cele din Găgăuzia, cu ajutorul Rusiei) integritatea teritoriala a R. Moldova, asta fac, şi cu Transnistria şi cu Găgăuzia. Ei (n.r. autoritatile de la Chişinau) trebuie sa se ţină tare, iar UE trebuie sa fie alături de R. Moldova, aşa cum a arătat şi in Ucraina. Trebuie să fim lângă aceste ţări în momente cruciale ale istoriei lor. Sa prevedem ce pericole vin, le putem prevedea deja, şi să ne facem planul să le învingem! Trebuie să reziste coaliţia ( pro europeana de la Chişinău), iar UE trebuie să fie zi de zi, clipă de clipă lânga această coaliţie pro- europeană. Pentru că, repet, este un moment hotărâtor in istorie. Pentru că dacă te duci cu comuniştii nu o faci pentru un an sau doi.Vedem ce grea este ruperea de comunism!”

După explozia conflictului mocnit dintre estul pro-rus si vestul-pro Occidental din Ucraina, s-a pus problema daca nu cumva şi alte conflicte din regiune ar putea să se reactiveze, ştiută fiind susţinerea de care beneficiază acestea din partea Federaţiei Ruse. Monica Macovei crede că în perioada premergătoare semnării acordului de asociere dintre Moldova şi UE, Chişinăul trebuie fie pregatit să facă faţă unor noi provocări din partea Federaţiei Ruse.

„Teoretic, există orice variantă de intimidare, hărţuire, provocare, care, evident, vine din partea Federaţiei Ruse. Dar eu nu cred ca vor merge (n.r. Rusia) atât de departe, mai ales dacă vedem cum s-a soluţionat, cel puţin până astăzi, situaţia din Ucraina. Este foarte important faptul ca preşedintele Ianucovici a trebuit să plece, că este un mandat de arestare pe numele lui, că procurorul general a fost arestat după ce s-a tras în oameni. Reacţia UE, reacţia SUA, toate au fost foarte importante, şi au adus Moldova în prim-plan, în prim-planul grijii internaţionale. Cred ca Ucraina trebuie să semneze, ca si R. Moldova, Acordul de asociere, cât mai repede, pentru că astfel se reduce perioada de pericol. Pericolul este până la semnarea acordului de asociere, care produce consecinţe juridice.”

Cât priveşte regiunea transnistreană, şefa delegaţiei Parlamentului European de cooperare cu Republica Moldova consideră că blocul comunitar trebuie să facă eforturi pentru a avea un rol mai important în aceste negocieri şi să identifice altă formulă de negociere:

„UE trebuie să aibă un rol mult mai puternic şi mai ferm în aceasă negociere. „Formatul 5 plus 2”nu este soluţia, este cam apă de ploaie in acest moment. Lucurile se precipită de la o zi la alta!”
XS
SM
MD
LG