Linkuri accesibilitate

Liga în grafic


Barcelona și Bayern rămîn candidate aproape certe la finală.



Seria manșelor eliminatorii ale Ligii Campionilor a început cu patru meciuri de fotbal pragmatic. Cele mai așteptate două meciuri au avut o desfășurare asemănătoare. Mai întîi, Manchester City a pierdut un meci în care Barcelona a jucat bine iar arbitrul a făcut restul. Manchester a încercat să rupă sistemul de pase al Barcelonei cu un marcaj foarte strîns și a reușit perioade bune în prima repriză. După pauză, Barcelona a făcut o circulație mult mai fluentă și s-a apropiat de gol. Însă breșa a fost provocată de o mare și dublă eroare de arbitraj. O contră solitară a lui Negredo a fost oprită cu un fault foarte clar. Arbitrul suedez Eriksson a lăsat jocul să continue și Barcelona a trecut imediat în atac. O pasă excelentă l-a găsit pe Messi lansat spe gol. DeMichelis, stoperul lui Manchester City, a pierdut duelul și a faultat. Arbitrul l-a eliminat pe De Michelis și a dictat penalty. Însă faultul avusese loc în afara careului. Messi a înscris din penalty și meciul era jucat. Golul al doilea a venit spre final la o pătrundere și un șut pe jos ecxcelent al lui Dani Alves.

Barcelona merita să cîștige dar nu în acest fel. Erorile grave de arbitraj au dovedit, iar, cît de necesară e introducerea arbitrajului video la fazele controversate. Barcelona nu mai poate pierde calificarea.

Al doilea meci de mare nivel a adus la Londra Arsenal și Bayern. Arsenal a început bine, cu un joc de atac foarte inventiv care a surprins apărarea lui Bayern. Ozil a croșetat fundașul dreapta în plin careu și a fost doborît clar. Penalty-ul a fost executat tot de Ozil. În poartă, Neuer, colegul lui Ozil la naționala Germaniei, a ghicit traiectoria și a apărat. Înainte de pauză, același lucru la poarta lui Arsenal. Szczesny a ieșit pentru a-l bloca pe Robben scăpat singur și arbitrul a acordat un penalty discutabil, după care l-a eliminat pe Szczesny. Alaba a executat trimițînd portarul în colțul opus, dar mingea a lovit bara și a ieșit afară. După pauză, Bayern a preluat complet mijlocul și a construit acțiuni în forță și viteză. Tonni Kroos și Thomas Muller au marcat cu două șuturi superbe din 20-25 de metri. Bayern e aproape calificată, iar Arsenal păstrează o mică șansă, pentru cei ce își amintesc de victoria recentă a Arsenalului la München.

Bayer Leverkusen a trecut printr-un șoc pe teren propriu. Paris St Germain a deschis scorul în minutul trei, după care, sub conducerea lui Ibrahimovic, a făcut ce a vrut cu defensiva germană. PSG a cîștigat zdrobitor cu 4-0 iar Ibrahimovic a marcat încă un gol senzațional cu un șut violent din 16 metri. PSG e indiscutabil calificată.

La Milano, A.C.Milan și Atletico Madrid au făcut un meci închis cu un singur eveniment notabil: în minutul 83, Diego Costa a reușit o lovitură de cap de mare precizie și forță cu care a cîștigat meciul pentru Atletico.

Eliminarea celor două echipe englezești pare iminentă, iar Barcelona și Bayern rămîn candidate aproape certe la finală. Liga Campionilor merge după un grafic previzibil.
XS
SM
MD
LG