Linkuri accesibilitate

Și-a recunoscut Adrian Năstase vina?


Fostul premier al României, Adrian Năstase a fost condamnat din nou la închisoare.




Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție l-a condamnat la 4 ani de închisoare pentru corupție pe fostul premier socialist, Adrian Năstase și i-a interzis pentru 5 ani exercitarea unor drepturi civile, inclusiv dreptul de a fi ales în funcții publice.

În același timp, soția sa Dana Năstase a fost la rândul ei condamnată la 3 ani cu suspendare, iar justiția a decis confiscarea sumei de peste un milion opt sute de mii de lei de la familia fostului premier.

Înainte de sentința Înaltei Curți, premierul român Victor Ponta a declarat că-l “susține” pe Adrian Năstase și că sistemul lui Traian Băsescu i-ar fi făcut colegului său “o mare nedreptate”. Șeful guvernului de la București a încercat în acest fel să-l ajute, dar declarația lui poate fi considerată și o imixtiune în justiție.

Adrian Năstase este acuzat în acest caz că între 2002 și 2004, în calitate de premier ar fi primit în mod direct și prin intermediul soției sale foloase necuvenite în valoare de circa 630 de mii de euro, este vorba despre contravaloarea unor bunuri importate din China și cheltuielile aferente acestor importuri, precum și contravaloarea unor lucrări făcute la casele familiei Năstase din București și din Cornu.

Decizia Înaltei Curți demonstrează independența judecătorilor din România dobândintă în ultimii ani și preseverența procurorilor anticorupție.

Pe de altă parte, însă, colegii de partid ai lui Adrian Năstase au introdus în Parlament un proiect de lege privind grațierea și amnistierea, care dacă va trece l-ar putea salva atât pe fostul premier, cât și pe ceilalți politicieni care au dosare de corupție sau care au fost condamnați cu pedepse de până la 7 ani de închisoare.

Deocamdată proiectul nu îi include pe cei care au fost condamnați pentru luare de mită, cum este cazul lui Adrian Năstase, dar nu este exclus ca viitoarea lege a amnistiei și grațierii să devină mai generoasă, pentru că trendul politic din România este de a bloca lupta cu marea corupție.

Amnistia, dacă va intra în vigoare, va șterge condamnarea din cazier și va anula orice alte interdicții, inclusiv cea de a candida pentru o funcție politică sau publică, în vreme ce grațierea îi va ierta de executarea pedepsei pe cei încarcerați.

Adrian Năstase va intra la închisoare pentru a doua oară, după ce în iunie 2012 a fost condamnat definitiv în dosarul bani pentru partid, în care a fost acuzat pentru strângerea ilegală de fonduri pentru Campania electorală din 2004, când a candidat pentru președinția României din partea socialiștilor români.

Potrivit specialiștilor, de data aceasta fostul premier va sta la închisoare mai puțin de un an, fiindcă are peste 60 de ani și pentru că probabil, la fel ca data trecută va scrie cărți și se va purta bine.

Înainte de primirea sentinței de luni, Adrian Năstase scria pe blogul său personal, citându-l pe scriitorul irlandez George Bernard Show că „o viață în care faci greșeli nu numai că este mult mai onorabilă, dar este și mult mai folositoare decât una petrecută fără să faci nimic”.

Pare că fostul premier își recunoaște în acest fel vina, dar nu e clar că o și regretă.
XS
SM
MD
LG