Linkuri accesibilitate

Vor îngheţa moldovenii la iarnă, aşa cum a sugerat Rogozin?


România nu s-a grăbit să înceapă lucrările gazoductului Iași-Ungheni. Preşedintele Traian Băsescu este de părere că Bucureștiul ar trebui să-i raporteze Bruxelles-ului întârzierea.


În cazul în care rușii vor opri robinetul cu gaz pentru moldoveni, aceștia ar putea într-adevăr să înghețe de frig la iarnă, așa cum i-a prevenit Dimitri Rogozin, vicepremierul și însărcinatul Moscovei pentru Transnistria, fiindcă România nu s-a grăbit să înceapă lucrările pentru gazoductul Iași-Ungheni.

Președintele Traian Băsescu a descoperit la fața locului că lucrările pentru construcția conductei nici măcar nu au început, deși premierul Victor Ponta a inaugurat personal șantierul în urmă cu o lună. Nu e clar dacă este vorba despre pură dezorganizare sau dacă pe dedesubt există interese contrare și persoane care ar prefera să lase în continuareChișinăul pe mâna Moscovei.

Cert este că România nu se poate ține de cuvânt și că gazoductul ar putea fi dat în folosință cel mai devreme în luna februarie, în funcție de starea vremii.

Traian Băsescu
Traian Băsescu
Traian Băsescu pare surprins de faptul că doi prim-miniștri, român și moldovean, plus comisarul european pentru Energie au luat parte la un spectacol pus în scenă, probabil cu largul concurs al șefului guvernului de la București, spectacol în care au văzut „niște țevi aduse din altă parte”. La fel ca în perioada comunistă, după festivitatea de inaugurare, conductele și restul utilajelor au dispărut pur și simplu, după cum au arătat televiziunile de știri românești, fără ca premierul să fi avut vreun comentariu în acest sens.

Înaintea summit-ului de la Vilnius, Moscova face presiuni asupra Chișinăului și Kievului să renunțe la planurile lor europene, în vreme ce, deocamdată, România se folosește mai degrabă de retorică, decât de influența sa în Uniunea Europeană pentru a sprijini cele două state. Eurodeputata Monica Macovei a fost cea mai acidă acuzând Rusia că vrea “să redevină marele stăpân al politicii mondiale, un stăpân care a adus numai dictatură, moarte şi sânge” . Până acum în Războiul Vinului purtat de moldoveni cu rușii și în cel al Ciocolatei în care ucrainenii se bat cu Moscova, Uniunea Europeană prefer să vadă meciurile din tribună.

Dmitri Rogozin
Dmitri Rogozin
La iarnă, însă, lucrurile vor fi mult mai complicate, dacă într-adevăr Moscova își pune în aplicare amenințările: „luați seama să nu înghețați” le-a spus Rogozin moldovenilor, dar ucrainenii au aceleaşi temeri. Fără conducte de interconectare cu statele europene, moldovenii și ucrainenii ar putea întra-adevăr să sufere de frig sau să revină sub umbrela Rusiei. Uniunea Europeană nu le poate ajuta altfel, fiindcă nu este dispusă să intre în coliziune abruptă cu Rusia , cel puțin așa rezultă din reacțiile de până acum. La nivel declarativ liderii europeni ar putea fi curajoși, dar e puțin probabil să pedepsească Moscova pentru presiunile pe care aceasta le face asupra statelor din “vecinătatea apropiată”

Răspunsul României la ofensiva Rusiei împotriva Republicii Moldova pare, așadar, destul de timid și chiar Traian Băsescu, deși încearcă să grăbească lucrările pentru gazoductul Iași-Ungheni, este mai concentrat asupra politicii interne, după cum reiese din avertismentul pe care i l-a transmis astăzi premierului român: “Poți să faci spectacole de sunet și lumină la Roșia Montana (…) că e între noi, dar aici nu-i turism, e geopolitică și se uită o Europă întreagă dacă suntem serioși”. Traian Băsescu este de părere că Bucureștiul ar trebui să-i raporteze Bruxelles-ului întârzierea care se preconizează, avertizând în acest fel Uniunea Europeană că România nu-i va putea oferi gaz Republicii Moldova în această iarnă. Gazoductul care urmează să lege cele două țări are o lungime de 43 de km și costă 26 de milioane de euro, din care 7 sunt suportate de Bruxelles.
XS
SM
MD
LG