Linkuri accesibilitate

„Prioritatea României trebuie să fie ca R. Moldova să devină membră a UE”


Declarațiile în exclusivitate pentru Europa Liberă ale președintelui României, Traian Băsescu, în ajunul vizitei ce o va întreprinde miercuri la Chișinău.


În ajunul vizitei pe care o va face miercuri la Chișinău, președintele României, Traian Băsescu, a acordat un interviu postului nostru de radio și cotidianului „România Liberă”. Cu președintele României a discutat Sabina Fati, care l-a întrebat mai întâi de ce nu progresează negocierile în chestiunea transnistreană.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:28:24 0:00
Link direct

Europa Liberă: În aceste zile are loc la Viena o nouă rundă de negocieri între Chișinău și Tiraspol în formatul 5+2 (Transnistria, Republica Moldova, Ucraina, Rusia, OSCE, SUA, UE). De ce credeți că după atîția ani, aceste negocieri nu au niciun rezultat?

Traian Băsescu: „Pentru că cei de care depinde rezultatul nu vor să rezolve problema sau vor să o rezolve altfel decît Chișinăul, actorul care trebuie să decidă: nici Federația Rusă, nici Ucraina, nici SUA, UE nu pot decide în locul Chișinăului asupra integrității teritoriale a Republicii Moldova. Or, poziția Republicii Moldova nu este încă acceptată de toate părțile.”

Europa Liberă: Transnistria nu este, pe de altă parte, un teritoriu istoric al Republicii Moldova.

Traian Băsescu: „Nu aș intra în chestiuni istorice. Cînd Republica Moldova și-a declarat independența, Transnistria era parte a acesteia. Despre acest lucru discutăm.”

Europa Liberă: O serie de analize făcute experți sugerează că viitorul Republicii Moldova ar fi mai ușor fără Transnistria.

Traian Băsescu: „Eu nu fac analize pe teritoriul altui stat. Spun doar că așa cum i s-a recunoscut, în mod internațional independența, așa ar trebui să rămînă.”

Europa Liberă: Transnistria pare o povară pentru Republica Moldova chiar și în cursa pentru UE.

Traian Băsescu: „Nu neapărat. Chișinăul are obligația să lupte diplomatic pentru fiecare palmă de pămînt care-i aparține, indiferent care au fost aranjamentele administrative în interiorul fostei URSS.”

Europa Liberă: Lunar, pensionarii din Transnistria își primesc banii de la Moscova, datoriile Transnistriei față de Rusia se ridică la patru miliarde de euro, în această enclave se află peste 20 de mii de tone de armament. De ce-ar abandona Rusia Transnistria?

Traian Băsescu: „Din respect pentru dreptul internațional. Ori de cîte ori întrebi un oficial rus, de orice nivel, vei afla că Rusia susține integritatea Republicii Moldova. E diferența dintre vorbă și faptă.”

Europa Liberă: E o diferență mare.

Traian Băsescu: „Consistentă.”

Europa Liberă: Vicepremierul rus Dimitri Rogozin spunea nu demult că Rusia va menține trupe în Transnistria pînă la soluționarea conflictului înghețat. România este de acord cu această decizie?

Traian Băsescu: „România solicită de multă vreme aplicarea deciziei de la Istanbul din 1999, în baza căreia Federația Rusă trebuie să-și retragă trupele și armamentul.”

Europa Liberă: Nu s-a întîmplat nimic din toate acestea și în plus, Moscova a amenințat că va reînnoi echipamentul militar din această zonă.

Traian Băsescu: „Este exact despre ce vorbeam mai devreme: diferența dintre vorbe și fapte.”

Europa Liberă: Se poate întîmpla ceva care să schimbe lucrurile?

Traian Băsescu: „Da, cred că Moscova ar putea să fie rezonabilă în raport cu Republica Moldova și să lase decizia ca în ceea ce privește viitorul acestei țări să fie hotărît la Chișinău, nu la Moscova, nu la Bruxelles, nu la București sau la Washington.”

Europa Liberă: Aveți semnale că Moscova ar putea fi „rezonabilă”?

Traian Băsescu: „Nu, nu am.”

Europa Liberă: Și atunci pe ce vă bazați optimismul?

Traian Băsescu: „Pe dreptul internațional: mai devreme sau mai tîrziu toți trebuie să înțelegem că respectarea dreptului internațional este condiția de a ne respecta pacea.”

Europa Liberă: Regulile dreptului internațional funcționează și acum.

Traian Băsescu: „Da. Și am avut conflict în Transnistria, cînd nu s-a respectat. Să sperăm că vom înțelege cu toții respectarea acestor reguli, și țările mai mari și cele mai mici.”

Europa Liberă: La Chișinău se vorbește tot mai des în ultima vreme despre un scenariu provocator al Kremlinului cunoscut ca „planul anti-Vilnius” prin care Rusia ar încerca să blocheze semnarea Acordului de asociere Republica Moldova-UE. Ar putea avea succes acest plan?

Traian Băsescu: „Categoric nu. La Vilnius se va parafa Acordul de asociere și cel de liber schimb.”

Europa Liberă: Nu și Acordul de liberalizare a vizelor?

Traian Băsescu: „Republica Moldova este destul de avansată din acest punct de vedere. Este povestea de succes din Parteneriatul Estic.”

Europa Liberă: A existat și în Republica Moldova un hiatus în perioada crizei politice de acum cîteva luni, între timp o serie de provocări au fost lansate deja de Tiraspol, iar Vocea Rusiei, oficiosul puterii de la Moscova anunță că este vora despre „iminente ostilități armate”.

Traian Băsescu: „Sperăm să nu se întîmple așa ceva. Vocea Rusiei folosește o propaganda agresivă, despre care cred că nu este întotdeauna politica oficială a Moscovei. În același timp, hiatusul din perioada crizei politice nu trebuie să ne mire: România este un stat democratic mult mai consolidat și am avut o criză mai profundă decît cea din Republica Moldova. Criza de peste Prut a fost o simplă neînțelegere între partidele Alianței pentru Integrare Europeană pe distribuirea unor funcții, criza de la noi a fost o lovitură de stat. Nu i-aș critica pe moldoveni, cînd la noi, stat membru al UE, s-au întîmplat lucruri mult mai grave.”

Europa Liberă: Credeți că în criza politică din Republica Moldova au intervenit mai mult sau mai puțin direct și alte puteri din zonă, cum ar fi Rusia?

Traian Băsescu: „N-aș specula. De ce ne-am lega de alții, cînd noi am fost de implicați în a-i convinge pe politicienii moldoveni să refacă Alianța. Opțiunile politice sînt ale fiecărui stat. Nu pot critica alte intervenții pentru că ni s-ar putea spune, voi de ce ați contribuit la înțelegerea părților. Cred că noi am făcut un bun serviciu Republicii Moldova. La fel cum la Bruxelles erau comisari implicați în rezolvarea problemelor din Republica Moldova. Asta-i viața, Republica Moldova se află la frontiera dintre două lumi.”

Europa Liberă: Depinde care dintre cele două lumi va reuși să o integreze

Traian Băsescu: „Nimeni nu vrea să integreze cu forța Republica Moldova, ambele părți își doresc să o convingă. Eu cred că viitorul Republicii Moldova este în UE. Poporul din Republica Moldova este parte a poporului român, cultura, istoria, toate recomandă integrarea acestei țări în UE și nu în Uniunea Euroasiatică sau în CSI.”

Europa Liberă: Vedeți această integrare a Republicii Moldova în UE împreună cu Transnistria și trupele rusești de acolo?

Traian Băsescu: „Nu, categoric UE nu va mai repeta eroarea pe care a făcut-o în cazul Ciprului, dar speranța că problema transnistreană se va rezolva, există și nu am niciun motiv să fiu pesimist, cu atît mai mult cu cît nu mîine se pune problema integrării Republicii Moldova. Este vorba despre un proces îndelungat. Abia se parafează Acordul de Asociere, în România a durat 10 ani de la semnarea acestui acord și primirea în UE. Timpul lucrează și sper că lucrează în favoarea Moldovei.”

Europa Liberă: La București se simt presiunile pe care le face Rusia în Republica Moldova?

Traian Băsescu: „Putem face orice analize, dar n-aș spune că sînt deranjante presiunile pe care le face Rusia în Republica Moldova. Pînă la urmă, în mod legitim, Moscova se interesează de Republica Moldova pentru că o mare parte din populația Republicii Moldova încă se simte legată de Moscova. Este o realitate, pe care dacă nu o vedem, nu putem dezlega pozițiile de la Chișinău. Spre exemplu, pentru mine a fost șocant că premierul de la Chișinău, Iurie Leancă, i-a cerut primului ministru Victor Ponta să reducă numărul de burse pentru studenții din Republica Moldova. Răspunsul nostru, însă, nu poate fi decît că îl mărim, dînd o șansă acestor tineri să învețe în România și apoi să lucreze în Republica Moldova, fiindcă România are niște obligații morale față de generația tînără.”

Europa Liberă: Solicitarea premierului moldovean ar putea avea niște explicații.

Traian Băsescu: „Da, așa cum noi ne plîngem că tinerii noștri care studiază la Londra, la Paris, în Statele Unite sau mai știu eu pe unde, și apoi rămîn acolo, așa și guvernul din Republica Moldova spune: avem 5000 de burse, dar după ce termină școala se întorc prea puțini în Republica Moldova. Eu pot înțelege abordarea premierului Leancă, din acest punct de vedere. Nu i-o înțeleg, însă, din punctual de vedere al europenismului pe care și-l asumă premierul Leancă și cu atît mai puțin acceptul premierului Ponta.”

Europa Liberă: E un accept care încă nu s-a oficializat.

Traian Băsescu: „Da, dar s-a declarat, ceea ce e suficient, ca să tragă un semnal de alarmă, iar acest semnal este extrem de prost pentru tinerii din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Pînă la urmă credeți că numărul burselor va fi înjumătățit?

Traian Băsescu: „Nu. Vreau să cred că vom mări numărul de burse pentru tinerii din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Veți face presiuni pentru a obține acest lucru?

Traian Băsescu: „Nu presiuni, ci discuții.”

Europa Liberă: Majoritatea posturilor de televiziune din Republica Moldova fac în această perioadă o campanie insistentă în care prezintă avantajele aderării la Uniunea Eurasia ca soluție în locul UE. Ce părere aveți?

Traian Băsescu: „N-am văzut moldoveni cu ochii oblici, ce să caute în Uniunea Eurasiatică. Cetățenii Republicii Moldova sînt la fel ca cei din România. Sînt două țări independente, dar cred că opțiunea de suflet e cea de a reveni acasă, adică în Europa.”

Europa Liberă: Nu în România.

Traian Băsescu: „Europa e și casa României.”

Europa Liberă: Există în ultima vreme o activitate extrem de intensă pe traseul triunghiului București-Chișinău-Moscova. Nikolai Patrușev, șeful Consiliului de Securitate din Rusia, a venit la București simultan cu premierul moldovean, Iurie Leancă, directorul CIA, John Brennan, a plecat de la București direct la Moscova, unde s-a dus și ministrul român de Externe, iar dvs. plecați spre Chișinău. Care este scopul acestor întîlniri?

Traian Băsescu: „Aș limita lucrurile doar la vizita dlui. Patrusev, care a fost de substanță şi extrem de importantă, pentru că a stabilit o cooperare pe probleme de securitate, probleme care reprezintă un risc pentru ambele state. Amenințările asimetrice sînt la fel de virulente pentru Rusia cum pot fi și pentru România. Ne referim aici la trafic de droguri, trafic de persoane, la ameninţări teroriste, la trafic ilegal de armament. Corelarea pe aceste probleme între cele două țări este extrem de importantă.”

Europa Liberă: Adesea traficul de arme se desfășoară prin Transnistria.

Traian Băsescu: „Iată un motiv.”

Europa Liberă: Doar pentru aceste chestiuni a venit Patrusev la București?

Traian Băsescu: „Nu-i un motiv neimportant, pentru că o cooperare de acest fel se face prin instituții intime ale statului român: prin structurile de securitate. Am discutat, desigur, problema Republicii Moldova, despre interesul fiecărei țări în zona Mării Negre, despre investiții, comerț, acestea din urmă au fost detaliate la întîlnirea cu premierul român.”

Europa Liberă: Există posibilitatea ca în mod direct prin negocieri între România și Rusia să se rezolve problemele din Republica Moldova?

Traian Băsescu: „Nu.”

Europa Liberă: Ați vrea să încercați?

Traian Băsescu: „Nu, România este reprezentată de UE.”

Europa Liberă: Vocea Rusiei promovează o serie de analize prin care sugerează posibilitatea unirii României cu Republica Moldova în anumite condiții impuse de Moscova.

Traian Băsescu: „Să ce? Să intrăm și noi în CSI sau în Uniunea Eurasia?” (rîde)

Europa Liberă: România a primit astfel de propuneri prin canale specifice?

Traian Băsescu: „Nu au existat asemenea semnale.”

Europa Liberă: Vă gîndiți că în viitor există posibilitatea ca Republica Moldova să se întoarcă în granițele României?

Traian Băsescu: „Prioritatea mea și a României este ca Republica Moldova să devină membră a UE și pe urmă vom mai vedea.”

Europa Liberă: În cît timp vedeți această apropiere?

Traian Băsescu: „10-12 ani.”

Europa Liberă: Vi se pare că există dinspre Rusia intenția de a atrage România în sfera ei de influență?

Traian Băsescu: „Dacă Federația Rusă n-ar încerca să-și mențină influența în tot spațiul fost comunist, n-ar fi Federația Rusă. Sigur că Moscova ar vrea o relație mai strînsă cu Bucureștiul sau cu Sofia sau cu Budapesta sau cu Varșovia. Fiecare stat își reglează această relație în funcție de relațiile bilaterale. Deocamdată există un prag de neîncredere între București și Moscova, care poate fi trecut ușor-ușor, dar necesită timp.”

Europa Liberă: De ce mergeți la Chișinău.

Traian Băsescu: „Pentru susținerea relației dintre cele două state, dar mai ales pentru semnalul privind susținerea Republicii Moldova înainte de semnarea Acordurilor de la Vilnius. Republica Moldova are un avantaj uriaș fiindcă are acquis–ul comunitar tradus in română. Deci acei ani de zile pe care i-a petrecut România traducînd aceste documente vor fi ani cîștigați pentru Republica Moldova.”

Europa Liberă: Ce-i lipsește Republicii Moldova pentru a ajunge la standardele așteptate de Comisia Europeană?

Traian Băsescu: „Timpul, nici noi nu avem încă mentalitate de europeni, darmite in Republica Moldova care a fost parte a Uniunii Sovietice. Deci le trebuie timp pentru a face reformele care să-I legitimeze pentru a se apropia de UE, iar aceste reforme, ca și la noi, țin nu doar de legislație, ci și de mentalitate.”

Europa Liberă: Cînd vorbiți de schimbarea mentalității vă gîndiți că ar fi nevoie de încă o generație pentru ca Republica Moldova să ajungă la nivelul României?

Traian Băsescu: „Mă gîndesc că ar fi nevoie de vreo zece ani.”

Europa Liberă: Totuși spre deosebire de România, Republica Moldova a reușit să facă mult mai repede o agenție de integritate si o procuratură anticorupție.

Traian Băsescu: „Sînt instituții care funcționează și care s-au extins nu doar în Moldova.”

Europa Liberă: Dar în cît timp credeți că aceste instituții vor începe să dea randament în Republica Moldova?

Traian Băsescu: „E dificil pentru mine să știu de cît timp au nevoie, dar nu cred că pot face aprecieri competente.”

Europa Liberă: Fostul ambasador rus în România, Alexandr Ciurilin, spunea că între România și Federația Rusă există trei probleme: scutul anti-rachetă, Republica Moldova și chestiunile energetice.

Traian Băsescu: „Sînt absolut de acord cu toate trei, dar aș mai adăuga chestiunea Tezaurului, fiindcă e un element care crează neîncredere; dar sînt absolut de acord fiindcă Moldova este o problemă, dar avem viziuni diferite în această chestiune: noi susținem că doar Chișinăul poate stabili nivelul de autonomie în privința Transnistrie, de pildă.”

Europa Liberă: Deci recunoașteți că Republica Moldova e o problemă bilaterală a Rusiei și României?

Traian Băsescu: „Nu este, fiindcă nu o negociem direct, dar este clar că avem opinii diferite: rușii o văd federalizată, noi o vedem unitară.”

Europa Liberă: Și americanii au mizat pe federalizarea Republicii Moldova.

Traian Băsescu: „Noi nu putem fi de acord cu alte puncte de vedere, în afară de cel al Chișinăului.”

Europa Liberă: Cum vedeți intrarea Gazprom pe piața românească?

Traian Băsescu: „E binevenit dacă vine direct, nu prin alte companii: avem conductă la Isaccea și poate veni direct. Se poate vinde gaz direct pe piața românească nu prin intermediari.”

Europa Liberă: Aveați o promisiune în acest sens de la Vladimir Putin, încă din 2008.

Traian Băsescu: „A fost o declarație ironică pe care nimeni nu a înțeles-o. Eu știam despre ce este vorba, în opinia Moscovei, Ucraina nu plătea pentru gazul primit, nu știu care era realitate, și atunci Putin a spus: dăm României gaz, că plătește, și mai departe poate să-i dea România Ucrainei.”

Europa Liberă: Deci nu a fost o negociere legată de scoaterea intermediarilor din importul de gaz în România, ci o gluma.

Traian Băsescu: „Da.”

Europa Liberă: N-ați negociat dvs., dar a negociat Guvernul României în ultimii zece ani. Cît credeți că mai durează?

Traian Băsescu: „Vreo doi-trei ani, că după aceea nu mai negociază nimeni, fiindcă vom scoate gaz din Marea Neagră și negocierile se închid în 2016-2017.”
XS
SM
MD
LG