Linkuri accesibilitate

Inadmisibila avansare a magistratei Lilia Catan după Valeriu Pasat


Valeriu Pasat
Valeriu Pasat

Valeriu Pasat: „Eu nu înţeleg cum se poate ca un judecător care m-a ţinut atâţia ani în detenţie să fie promovată.”



Fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate şi fost ministru al Apărării, Valeriu Pasat, a adresat acum citeva zile o scrisoare deschisă conducerii Parlamentului şi Guvernului, dar şi liderilor partidelor din Coaliţia Pro-Europeană, cu solicitarea de a nu o promova pe judecătoarea Liliana Catan la Curtea Supremă de Justiţie. Liliana Catan a fost judecător raportor în cauza penală a lui Valeriu Pasat, iar acesta o acuză de executarea „docilă şi obedientă a indicaţiilor fostei guvernări de a menţine în vigoare sentinţa de zece ani privaţiune de libertate, adoptată într-un proces închis, în lipsa unei apărări calificate”. În scrisoare, Pasat vorbeşte despre încălcarea unde decizii a Curţii de Apel Chişinău şi despre lipsa calităţilor morale, ce încalcă, în opinia lui, „normele etice, morale, deontologice inerente unui magistrat”. Argumentele fostului demnitar se pare ca nu au avut prea multa trecere.

Valeriu Pasat şi-a ispăşit doar jumătate din pedeapsa de zece ani de închisoare la care fusese condamnat pe timpul guvernării comuniste, pentru că pe când era ministru al apărării ar fi vândut ilegal 21 de avioane MIG-29 din dotarea armatei naţionale. Condamnarea sa fusese calificată la timpul respectiv drept una politică. Acum, afirmă fostul şef al securităţii, magistrata care l-ar fi trimis în puşcărie ar fi avansată:

„Vreau să atrag atenţia la promisiunile pe care le-au făcut actualele autorităţi când era guvernarea comunistă. Venind acum la guvernare promovează judecătorii care au băgat oameni nelegitim la puşcărie. Pentru ce am stat noi închişi? Astăzi, când Lilia Catan se preconizează să fie numită la CSJ, apar semne multe de întrebare referitoare la sinceritatea acestei guvernări.”

Chiar dacă recunoaşte că acuzaţiile pe care i le aduce sunt mai mult de natură etică, prin urmare greu de demonstrat, Valeriu Pasat consideră inadmisibilă avansarea magistratei Liliana Catan:

„Toate instanţele au demonstrat nevinovăţia mea. Eu nu înţeleg cum se poate ca un judecător care m-a ţinut atâţia ani în detenţie să fie promovată. Nu insist să fie ea băgată la puşcărie, dar nici nu pot să permit ca să-i fie asigurată o carieră atât de frumoasă. Şi sper că şi parlamentarii se vor gândi la asta.”

Consiliul magistraţilor a solicitat ieri Parlamentului să o numească pe Liliana Catană judecătoare la Curtea Supremă de Justiţie, avansând-o de la Curtea de Apel unde a judecat până acum. La propunerea liberal-democraţilor, chestiunea a fost însă amânată, tocmai din cauza demersului lui Pasat, aşa cum ne-au confirmat surse din cadrul PLDM.

Nichifor Corochii, preşedintele consiliului de autoadministrare judecătorească, spune însă că înainte de a fi propusă, Liliana Catan ar fi trecut un concurs riguros, iar acuzaţiile fostului sef al securităţii sunt prea subiective ca să fie luate în calcul:

„Până a ajunge într-un concurs, orice judecător trece trei etape – compatibilitatea, evaluarea performanţelor şi colegiul de selecţie – doar având întrunite toate trei condiţii vine în consiliu. Iar consiliul poate să intervină numai în cazul în care se contestă hotărârile acestor instituţii, din partea unei persoane care are atribuţii cu procesul de atestare sau evaluare. Nu cineva dinafară, cum e Pasat.”

Şeful statului, care are şi el un cuvânt de spus la numirea sau avansarea magistraţilor, nu a comentat deocamdată demersul ce i-a fost şi lui adresat, dar ne-a spus prin intermediul purtătorului său de cuvânt că a luat act de acuzaţiile pe care le formulează fostul şef al securităţii acestei magistrate. Situaţia se va limpezi mâine, când Parlamentul ar trebui să revină la avansarea acesteia.
Previous Next

XS
SM
MD
LG