Despre poetul Oskar Pastior (1927-2006), originar din România, s-au scris vrute şi nevrute. Mai ales după ce în anul 2010 s-a aflat că poetul a acceptat, în 1961, să colaboreze cu Securitatea, primind numele conspirativ „Stein Otto” (a se vedea relatarea „O victimă ideală de şantaj”, RFE, 17.09. 2010).
În cîteva articole pline de speculaţii, lipsite de dovezi documentare şi bazate pe zvonuri, apărute atunci în presa germană – şi nu numai – s-a colportat, între altele, că Oskar Pastior ar fi vinovat de moartea poetului Georg Hoprich (1938-1969). În 1961, Hoprich fusese arestat de Securitate şi apoi condamnat pentru texte considerate subversive. În cele din urmă, s-a sinucis. Din materialele întocmite de Securitate rezultă însă că Pastior nu a avut nicio vină şi că nu a contribuit în niciun fel la prigoana colegului său.
Citînd documentele din arhiva CNSAS, Ernest Wichner, directorul Casei Literaturii din Berlin, demonstrează că Pastior nu a fost un delator. Wichner reconstituie şi împrejurările în care Pastior intrase în vizorul Securităţii, în urma faptului că scrisese un ciclu de poeme în care a tematizat anii deportării sale în Uniunea Sovietică.
Poemele le-a lăsat în custodia unei prietene, Grete Loew, din Sibiu. Aceasta a arătat textele unor persoane între care se afla şi un colaborator al Securităţii care apare conspirat sub numele de „Lăzărescu Ioan” (alias: „Mihăilescu Gheorghe”).
Sienerth este, de-altfel, prezent şi în „text + kritik”, cu un articol, bazat pe documente din arhiva CNSAS, în care prezintă cercul de colegi ai lui Pastior în perioada studenţiei poetului. Din cercetări recente rezultă că „Lăzărescu Ioan” a fost Fritz Cloos (1909-2004).
Despre acesta se ştie că a fost rezident în România al serviciului secret nazist – Sicherheitsdienst (SD), că a deţinut funcţii importante în cadrul partidului nazist din România – Partidul Naţional-Socialist Muncitoresc German al Grupului Etnic German din România (NSDAP-DVGR), fiind activ în mişcare deja în anii 1930, că, după 23 august 1944, a fost implicat în rezistenţa anti-sovietică şi a colaborat cu legionarii paraşutaţi de către guvernul legionar din exil al lui Horia Sima, sprijinit de regimul lui Hitler, că a fost capturat şi condamnat, în 1945, la 20 de ani în U.R.S.S., că şi-a ispăşit pedeapsa într-un lagăr sovietic, că, împreună cu alţi foşti lideri nazişti germani din România, a fost eliberat înainte de termen şi repatriat, în 1955, în România, şi că a fost pus în libertate de autorităţile române în 1956.
Într-un „Referat de propunere de a se aproba trimiterea definitivă a agentului „Mihăilescu Gheorghe” în R.F.G. cu sarcini contrainformative”, din 1960, se spune că este un colaborator „sincer, verificat şi capabil să rezolve sarcinile primite”. Despre „Mihăilescu Gheorghe” – alias „Lăzărescu Ioan“ – se afirmă, tot acolo, că „este ataşat şi dependent de Securitate prin materialele pe care le-a furnizat despre o serie de elemente de naţionalitate germană care au fost arestate şi condamnate.”
În acelaşi „Referat” se reţin apoi principalele date biografice ale lui „Mihăilescu Gheorghe” şi se spune că a furnizat numeroase materiale operative, care au contribuit şi la arestarea preotului braşovean, Konrad Möckel condamnat, împreună cu alţii, în aşa numitul „Proces Biserica Neagră” cît şi la arestarea lui Grete Loew, amintită mai sus – şi care de-asemenea a fost condamnată (cf. ACNSAS, SIE 2732, vol. 1, ff. 18-24 şi Adresa MAI Stalin către MAI Bucureşti, Direcţia a II-a, din 18 decembrie 1959, ibidem, ff. 134-136).
După ce pleacă în Germania, Fritz Cloos era considerat, pînă la moartea sa în anul 2004, drept una din cele mai importante personalităţi atît în cadrul Asociaţiei saşilor ardeleni repatriaţi cît şi în cadrul cercului Arbeitsgemeinschaft für südostdeutsche Volks- und Heimatforschung – aproximativ: Comunitate de lucru pentru cercetări etnopopulare sudestgermane –, influenţînd linia tematică a grupului în conformitate cu înţelegerile încheiate cu Securitatea română, interesată să scape de foştii nazişti germani care se aflau pe teritoriul României, facilitîndu-le emigrarea în R. F. Germania.
