marți, octombrie 21, 2014 Ora Locală 10:03

Internațional

Evoluții politico-militare în Afganistan

Forțelor speciale americane li se cere să-și sisteze operațiunile în provincia Wardack, la vest de Kabul.



Presedintele Afganistanului, Hamid Karzai, a cerut fortelor speciale americane sa paraseasca o provincie cu valoare strategica. Detalii de la corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Intr-o declaratie a biroului presedintelui Afganistanului, Hamid Karzai, fortelor speciale americane li se cere sa-si sisteze operatiunile in provincia Wardack, la vest de Kabul, un centru al operatiunilor indreptate impotriva insurgentilor. Aceasta solicitare vine dupa ce persoane conectate cu forte speciale americane au fost acuzate ca ar fi torturat si ucis persoane nevinovate.

Saptamina trecuta, Hamid Karzai a interzis fortelor sale sa ceara raiduri aeriene NATO, in zone populate, invocind riscul unor victime civile. Toate acestea au pe fundal dezbaterile din Statele Unite si NATO cu privire la ceea ce va urma retragerii fortelor americane, preconizata pentru 2014.

Intr-o declaratie a coalitiei condusa de Statele Unite se arata ca alegatiile de abuz sint tratate cu toata seriozitatea, adaugindu-se ca este una dintre temele care trebuiesc discutate cu omologii afgani.

Declaratia lui Karzai nu mentioneaza dovezi sau vreo hotarire judecatoareasca. „Dupa o discutie serioasa a devenit clar ca indivizi inarmati, care au legaturi cu fortele speciale americane, stationati in Wardak au hărțuit, perturbat, torturat si chiar omorit persoane nevinovate” - se arata in declaratie. Aceasta arata, de exemplu, ca recent noua persoane au disparut intr-o operatie a ceea ce este denumit „aceasta forta suspecta”. Un alt incident invocat este retinerea unui student, in plina noapte, de la domiciliu, cadavrul mutilat al acestuia fiind descoperit la doua zile dupa aceea, „sub un pod”. In declaratie se arata ca americanii neaga ca ar fi comis faptele respective sau ca fortele speciale ar fi fost implicate.

La o conferință de presa, purtatorul de cuvint al presedintelui afgan, Amal Faizi, a explicat ca acuzațiile de abuz au in vedere afgani care lucreaza cu fortele speciale. Faizi a spus ca Ministerul afgan al Apararii a cerut fortelor americane sa dea la iveala identitatea afganilor suspectati de implicare in actele incriminate. In anumite regiuni ale tarii fortele speciale americane actioneaza in parteneriat cu forte afgane de politie, dar nu este inca clar ce unitati afgane ar fi fost implicate.

Taguri Valeriu Sela,Statele Unite,Afganistan,conflict,Hamid Karzai

În exclusivitate