vineri, octombrie 31, 2014 Ora Locală 07:31

Europa Liberă la week-end

Ce trebuie să facă puterea de la Chişinău pentru reintegrarea regiunii transnistrene?

Valentina Ursu prezintă opiniile unor oameni de rînd, ale unui fost combatant și ale unui expert.

x

Multimedia

Audio
  • La sfîrșit de săptămână cu Europa Liberă și Valentina Ursu



Reintegrarea regiunii transnistrene, cu un statut special, în cadrul Republicii Moldova este una dintre priorităţile fundamentale ale autorităţilor constituţionale moldoveneşti. Ce trebuie să facă puterea de la Chişinău pentru a atinge acest obiectiv?

Un război fără învinşi şi fără învingători, un măcel civil care a lăsat în urmă suferinţe, familii distruse, rude despărţite, destine neîmplinite. O pagină tragică în istoria tânărului stat, Republica Moldova, dar şi pentru opinia internaţională, pentru că rămâne a fi unul dintre cele mai lungi conflicte armate îngheţate, cu o stare de destindere lentă atât fizică, cât şi psihică. Ecoul războiului răsună şi astăzi la Cocieri. Să ascultăm vocile sătenilor din stânga Nistrului.

- „Populaţia a fost tot timpul pentru Republica Moldova. De aceea şi s-a ridicat, în ’92, când forţele separatiste au început acţiuni de destrămare a statului şi au luat, şi arma în mână, şi au apărat integritatea teritorială şi independenţa Republicii Moldova.”

- „Stăm ca închişi aici, în teritoriu.”

x
- „Miliţie, vămi şi toate celea avem, numai libertate şi integritate nu avem. Aşa că războiul... eu cred că a fost pentru dânşii o joacă, pentru noi o pierdere mare. De partea separatistă a fost o joacă, din partea noastră – o pierdere mare. Am simţit-o noi şi copiii noştri o simt şi acuma – durerea aceasta în suflet nu trece aşa de uşor. Ne-a lăsat răni adânci în suflet şi nouă, şi copiilor. Bărbatul [a decedat] la numai 32 de ani, a lepădat doi copii mici. S-a rupt o mină în casă şi schijele l-au distrus la poartă, au distrus casa, l-au distrus pe dânsul.”

- „E rană care nu se mai tămăduie niciodată.”

Europa Liberă: Ce pierderi aţi avut?

- „Fiul l-am pierdut şi pe mine m-au rănit. Pe domnul primar, care e amu la noi, în picior l-au nimerit şi pe mine în mână.”

- „Satul nostru parcă e bătut de soartă. Spun că cocierenii au început acest război.”

Europa Liberă: Această rană sângerează?

- „Până acum. Să nu fi fost Armata a 14-a, se rezolva problema demult.”

- „Dureri mari. Cineva poate s-a şi  îmbogăţit cu războiul. Dar noi tare am pătimit...”

Europa Liberă: Dar cineva cine s-ar fi îmbogăţit?

x
- „Cineva poate şi de la Chişinău, poate şi de la Moscova, şi de aici tot. Pe la poziţii mult s-a furat. Acesta a fost război cu bani – aşa spun toţi. Noi am dus mare jale. Plâng în toată ziua că nu am un ajutor.”

Europa Liberă: Aţi rămas cu doi copii, aţi pierdut soţul?

- „Când s-a pornit războiul, primul pe soţul meu l-au îngropat, Alexandru Luchianov, mi l-au împuşcat, că el era tare pentru Moldova. Şi azi e pomenit de oameni în sat. Tare îl jelesc pe dânsul. Înger, nu om a fost.”

Europa Liberă: Ce vârstă avea, când a fost secerat de gloanţe?

- „46 de ani. Vă închipuiţi, eu de la 43 de ani am rămas văduvă şi iaca şi în ziua de azi, şi nu mi-e aşa de uşor, eu plâng în toată ziua. Trăim pe o insulă. Noi suntem închişi de peste tot locul. Pe la vamă nu poţi trece cu marfă de la Chişinău, trec pe la parom. Dar împrejur la parom tare e greu. Eu încă nu am râs, nu am dansat de atunci, că am o piatră pe inimă. Intri seara în casă şi stai singur între patru pereţi, şi numai auzi o gălăgie, apoi pui urechea: „Acesta nu vine să intre în casă să mă ucidă?” E o mare jale.

- „Da, orice crăpătură ne aduce aminte că s-a rupt mina, că am venit şi nu era acoperiş, că nu erau ferestre, că nu era steclă la nicio fereastră. Toate acestea... ne aduc aminte.”

Europa Liberă: Dar a fost război-război?

- „Da. N-a fost conflict armat. A fost război. Dacă omul a murit, înseamnă că e război.”

Europa Liberă: A fost implicată tehnică, a propos.

- „Da, tehnică militară. Au fost BTR-urile, tancurile – înseamnă că a fost război.”

x
- „A fost omorât un unchi al meu, fratele tatălui şi n-am fost la înmormântare. La Corjevo a fost cimitirul minat şi el a fost înmormântat în Dubăsari. La 20 iunie, a fost omorât feciorul lui, la Dubăsari, dar a fost înmormântat la Molovata. Mama tot a fost rănită în timpul acestui conflict. Pe noi ne bombardau, împuşcau din două direcţii, de la Dubăsari şi de la satul Roghi. Opreau aceia şi începeau ceilalţi. Şi mama, bătrână pe atunci, spunea că: „Iată, am trecut şi războiul din 1941-1945, dar nu a fost aşa”. Au trecut nemţii, s-au întors înapoi. Dar aşa să ne bată – că ne-au bătut ca pe nişte nuci – timp de 4 luni. În timpul acestui conflict mi-a decedat soţul, de 3 ori ne-au oprit cu mortul în drum şi ne-am ascuns sub garduri, să nu ne împuşte pe noi şi pe cei care petreceau răposatul.”

Europa Liberă: Ce viitor are satul Cocieri?

- „Un viitor bun. Scoatem vamele şi noi vom fi un sat pe primul loc în Republica Moldova, la hotare – Ucraina, între hotarele râului Nistru, care curge de milenii, între hotare, la diferite păreri pe care le au oamenii. Fiindcă în această competiţie de păreri, în această competiţie de succes în business, de economie, în sfera socială noi putem reuşi multe.”

*

Mulţi dintre  participanţii războiului de la Nistru îşi amintesc  de acele clipe grele, care îi puneau la mare încercare. Amintiri, amare amintiri spuse la microfonul Europei Libere de Igor Burcovschi, în 1992 poliţist în cadrul Comisariatului din Dubăsari.

x
Burcovschi Igor: „Acest război, care a fost declanşat deodată, ca conflict armat şi aşa mai departe, el a fost neînţelegerea a două puteri, Chişinăul şi Tiraspolul şi amestecul unor structuri din Uniunea Sovietică.”

Europa Liberă: Cine vă era inamicul?

Burcovschi Igor:
„Voluntari de la Dubăsari, de la Râbniţa şi trupele de cazaci, m-am întâlnit cu aceştia şi la Moscova, după război.”

Europa Liberă: Cum au nimerit cazacii aici, la război?

Burcovschi Igor:
„Au fost chemaţi. Au venit, din spusele unuia dintre cazaci – îi cunosc şi familia, şi numele, şi prenumele, trăieşte sub Moscova în prezent – dumnealui mi-a spus aşa: „Eu am venit să fac bani.”

Europa Liberă: Cum? Să faci bani, în calitate de mercenar?

Burcovschi Igor:
„Corect. Atunci, la moment, după cum ne spunea, pentru fiecare persoană, poliţist primea 2.000, 3.000, 500 de ruble ruseşti, încă erau ruble atunci. Alţii veneau că li s-a promis şi apartament, şi casă, şi masă, depindea de înţelegerea cu emisarul care venea şi îl recruta. Sunt slujbele secrete care cunosc mai bine lucrul acesta.”

Europa Liberă: Cuvântul „moarte”, cazurile cele mai tragice – că au fost omorâţi foarte mulţi de pe câmpul de luptă – se asociază pentru dumneavoastră cu cine, cu ce?

x
Burcovschi Igor: „Eu m-am întâlnit în primele zile, atunci, cu persoane care trag în tine şi, dacă nu tragi tu, pe tine te împuşcă. Aici, în Transnistria, a fost rănită mama mea – din primele zile – un om paşnic, educatoare la grădiniţa de copii. Mai înainte, a fost şi ridicată de ruşi în Siberia, s-a întors înapoi, a scăpat cu viaţa. Şi aici, poftim, în timp de pace, cu doi flăcăi zdraveni lângă dânsa, grav rănită. Da, am pus mâna pe armă. La sfârşitul conflictului, a fost omorât fratele meu, de 23 de ani, tot la Cocieri. Mai am şi mulţi prieteni, camarazi, un prieten, Grama, în mâinile mele a murit. În acel război, au fost cazuri de viol, de omor a locuitorilor paşnici, ucişi în beciuri au fost.”

Europa Liberă: Din populaţia paşnică mulţi au fost seceraţi de gloanţele inamicului?

Burcovschi Igor:
„Sunt mulţi. Este aşa un caz, soţia unui coleg de-al meu de şcoală era îngreunată, se refugia – era autobuz la Moldovata Veche – au fost împuşcaţi de-amu în partea aceasta de Nistru cu o rachetă „Alazan” şi o schijă a nimerit în gravidă, şi a omorât copilul în mamă.”

Europa Liberă: Aţi luat arma în mână dumneavoastră, cei care eraţi departe de politică.

Burcovschi Igor:
„Eu eram aşa convins că nu trebuie să moară oamenii paşnici. Eu am fost educat, am trecut şcoală, pregătire, pentru a apăra omul neputincios, slab de la agresiune, de la omor, de la toate fărădelegile care pot fi făcute.”

Europa Liberă: La acel moment, activaţi în cadrul Ministerului de Interne, chiar în cadrul Comisariatului de Poliţie Dubăsari?

Burcovschi Igor:
„Corect, ca lucrător operativ. Era Respublikanskaya Gvardia, aşa se numea, care se înarma din contul depozitelor Armatei a 14-a. Cum, pe un teritoriu, unde toată lumea era paşnică, să facă organizaţii militare sau, cum zicem noi, paramilitare? Noi vedeam clar că [se făcea] cu acordul autorităţilor de la Dubăsari, de la gorsoviet: „Trebuie să ne organizăm că vor veni românii” şi aşa mai departe – aşa se ducea politica. Şi ei se înarmau, se pregăteau.”

Europa Liberă: Poliţia era înarmată?

x
Burcovschi Igor: „Poliţia ca atare... noi eram să nu mergem în confruntare deschisă.”

Europa Liberă: Cel mai mult au avut de suferit poliţiştii anume din Comisariatul de Poliţie Dubăsari.

Burcovschi Igor:
„Corect, corect. Ei au fost şi arestaţi, au fost duşi în prizonierat la Tiraspol, bătuţi, schingiuiţi.”

Europa Liberă: Câţi poliţişti?

Burcovschi Igor:
„32 de poliţişti şi 4 lucrători ai vamei. Pot să vă spun aşa un caz: tare mult chestiile acestea nu se povestesc, sunt amintiri foarte grele. În masca antigaz şi sub cântecul „Bolino, mne bolino” să te bată şi să te schingiuiască – aceasta nici fasciştii nu făceau. Mai erau cazuri când la noi poliţiştii fuseseră amândoi în Afganistan şi băiatul din partea de la Tiraspol care îl schingiuia tot a fost cu dânsul, şi tot în aceeaşi unitate.”

Europa Liberă: Dar de ce această răzbunare atât de crâncenă cu poliţiştii din Comisariatul Dubăsari?

Burcovschi Igor:
„Acesta a fost ultimul bastion, ultimul tricolor, că toţi au plecat, în frunte şi cu Procuratura, şi raispolkomul, a rămas Dubsarii, care am zis că noi nu plecăm, când de la Chişinău au spus: „Nu vreţi, nu plecaţi. Vreţi – plecaţi”. Noi am zis: „Conflict armat-conflict armat”. Nu, acesta a fost ca un război civil, foarte straşnic. Doi săteni, doi fraţi de la mine din sat – unul se afla în Dubăsari şi unul în Cocieri – şi se luptau amândoi pe poziţii.”

Europa Liberă: Ce lecţie trageţi de pe urma acestui război?

Burcovschi Igor:
„Sunt interese politice la persoane – şi până acuma se văd – care făcându-şi interesul, nu s-au gândit la ceea ce poate să fie mai departe. Şi acuma noi avem aceea ce avem. Această întrebare se va hotărî foarte greu.”

Europa Liberă: De ce ziceţi că problema transnistreană e una foarte complicată în rezolvare?

x
Burcovschi Igor: „Aici se împreunează interesele. De când e Moldova,  e punct strategic – ieşirea înspre Asia, Balcani şi aşa mai departe, Europa, o trecătoare – şi aici se întâlnesc două interese, să zicem Europa-Statele Unite şi al doilea e Rusia-Asia. Şi se întâlnesc interesele practic aici, la mijloc, într-un punct foarte mic. Armata a 14-a aparţine Rusiei, are o bază foarte puternică în Transnistria.”

Europa Liberă: Rusia zice că din fosta Armată a 14-a nu a mai rămas atât de mult armament, muniţii, militari.

Burcovschi Igor:
„Kadrirovannaya divizia este. În militărie se mai zice aşa un lucru: aflându-se un soldat în punctul acesta, cerând ajutor, poate să vină o armată şi o ţară foarte mare, ajutând un soldat, se poate disloca şi să fie un război foarte mare. Aşa şi aici: poate să fie o persoană a Armatei a 14-a şi, dacă vine altcineva, năvăleşte peste dânsul, a cerut ajutor şi în două ore aici s-a pornit ceea ce s-a pornit în Gruzia. În Gruzia tot aşa a fost.”

Europa Liberă: Şi acum şansele reunificării Moldovei, reîntregirii Moldovei care mai sunt?

Burcovschi Igor:
„Sunt. Trebuie să se aşeze la o masă rotundă, să hotărască un statut, că Transnistria nu va fi niciodată recunoscută ca republică aparte.”

Europa Liberă: Pot sta la masă cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului care au luptat unii împotriva altuia?

Burcovschi Igor:
„Pot, pot, da. M-am dus cu tatăl meu până la târg la Dubăsari, unul mi-a spus: „Băi ce cauţi, românule, du-te de aici!” Dar al doilea se apropie şi îl bate pe urmă, şi zice: „Война давно закончилась, а ты еще бросаешь свои паровозы под откос”, zice: „Lasă să se clarifice acei de sus, dar noi nu avem de gând, băieţi, gata”. Nu vor nici ei sânge. Nici noi nu vrem.”

x
Europa Liberă: Cât sânge a curs pe apele Nistrului?

Burcovschi Igor:
„Mult, mult, mult. Din satul Cocieri au fost 64 de băieţi morţi, din Brigada de Poliţie – 33. Apa Nistrului a fost foarte roşie. Nu au fost nemţii, americanii, nimeni – noi între noi aici. Nu s-au putut înţelege conducătorii de mai sus să nu dea voie să fie război.”

Europa Liberă: Aţi spus că aţi pierdut un frate. A fost rănită mama dumneavoastră.

Burcovschi Igor:
„Da.”

Europa Liberă: Sunteţi iertător?

Burcovschi Igor:
„Să fie o luptă, eu nu-l iert. Dar în timp de pace este lege. Lasă să fie o pace foarte şubredă, dar să nu fie război, că aceasta e rău, îi omoară şi pe buni, şi pe răi, şi nu are importanţă. Nu îi alege pe nimeni, mai ales glontele. Nu-i alege niciodată, nici pe paşnici, nici pe militari.”

Europa Liberă: Văd că şi acum vă stă un nod în gât. Aţi plâns de ce?

Burcovschi Igor:
„De neputinţă de a ajuta pe altcineva. Sau de neputinţă de a răspunde duşmanului, inamicului. Când ştii că poţi să-i răspunzi, atunci e alta. Dar când eşti legat de mâini şi de picioare şi nu poţi răspunde, atunci înţelegeţi... „

Europa Liberă: Bărbaţii plâng?

Burcovschi Igor:
„În ruseşte se zice „skorbyat”. Aceasta e, doamnă Valentina – iată ce e, e greu. Sunt şi la conducere, sunt şi fără conducere, sunt care spun: „Noi nu v-am trimis acolo”. – „Dar ce aţi făcut voi?” – „Dar cine sunteţi voi?” – iată aceasta e mai dureros decît să ieşi în câmpul de luptă şi să primeşti un glonte.”

*

Tiraspolul şi Moscova consideră că Transnistria s-a realizat ca entitate politică separată, iar în prezent trebuie să se realizeze şi ca entitate economică distinctă şi autosuficientă. Este opinia directorului Asociaţiei pentru Politică Externă, Victor Chirilă cu care am discutat despre şansa identificării unei soluţii durabile pentru această criză transnistreană.

x
Victor Chirilă: „Eu cred că da, Transnistria poate fi reintegrată, doar este nevoie ca autorităţile Republicii Moldova, în sfârşit, să aibă o politică clară, naţională de reintegrare. O politică care să angajeze toate instituţiile statului, ministerele, agenţiile, mass-media, principalele surse ale statului: financiare, materiale, astfel încât să avem un efort comun de angajare a societăţii din regiunea transnistreană într-un dialog multidimensional, o cooperare largă, ca să recâştigăm încrederea. Deocamdată nu există o astfel de politică. Nu  există nici măcar resursele necesare suficiente pentru a iniţia o asemenea politică.”

Europa Liberă: Nu există o asemenea politică, nu sunt resurse umane, nu sunt surse financiare, nu există voinţă politică şi poate fi continuat şirul argumentelor că nu e suficient...

Victor Chirilă:
„Sigur. În primul rând, voinţă politică nu avem. Nu avem solidaritate politică între partide. Nu avem o viziune clară cum am putea să recâştigăm încrederea cetăţenilor noştri. Nu avem resurse suficiente nu din cauză că ele nu există. Nu am pus bazele unui astfel de instrument. Deci este nevoie ca într-adevăr să regândim cum…”

Europa Liberă: E o constatare tristă, domnule Chirilă, după douăzeci şi unu de ani de la proclamarea independenţei, după declanşarea războiului de la Nistru, tot să vorbim,  să ne plângem, să constatăm acţiuni prea puţine…

Victor Chirilă:
„Pentru că nu a existat un interes adevărat faţă de regiunea transnistreană. Bine, eu cred că s-a crezut şi încă se mai crede că se poate soluţiona această problemă doar prin găsirea unei soluţii politice. Eu nu cred că această soluţie politică va fi magică şi ne va ajuta să rezolvăm toate contradicţiile care există între noi.”

x
Europa Liberă: Deci elaborarea unui proiect de statut pentru regiunea transnistreană nu ar fi suficient, ca să vorbim despre identificarea unei soluţii durabile pentru depăşirea acestei crize?

Victor Chirilă:
„Prin legea din 2005, avem stabilite principiile acestui statut. Este clar ce putem oferi regiunii transnistrene, dar daţi să întrebăm cetăţenii noştri de pe ambele maluri ale Nistrului cât de mult cunosc despre aceste principii, despre această lege, despre structura viitorului statut special despre care vorbim atât de mult. Eu cred că foarte puţin cunosc - mai ales cei, din regiunea transnistreană - ce s-a făcut de către noi…”

Europa Liberă: Şi această necunoaştere înseamnă că aruncăm soluţionarea pe mai departe?

Victor Chirilă:
„Nu. Eu cred că dialogul nostru cu regiunea transnistreană se axează prea mult, practic totalmente pe administraţia transnistreană. Dialogăm cu administraţia transnistreană, dar nu facem nimic pentru a angaja celelalte componente ale societăţii din regiunea transnistreană.”

Europa Liberă: Păi au fost formate atâtea grupuri de lucru.

Victor Chirilă:
„Aceste grupuri de lucru sunt între autorităţile centrale de la Chişinău şi administraţia din regiunea transnistreană. Dar ce facem cu societatea civilă? Ce facem cu comunitatea de afaceri? Ce facem cu cetăţenii simpli? Comunicăm noi cu ei? Avem noi resurse ca să-i ajutăm, atunci când ei au nevoie?”

Europa Liberă: Dar în ce ar consta comunicarea cu ei?

Victor Chirilă:
„Desigur, trebuie să-i informăm despre tot ce se întâmplă în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Pentru aceasta ar trebui şi ei să vrea să fie informaţi.

x
Victor Chirilă: „Fără îndoială. Ei trebuie să se mobilizeze la fel, dacă doresc într-adevăr să fie parte a Republicii Moldova. Dar eu cred că, în primul rând, suntem interesaţi noi de recâştigarea sufletului şi minţii lor. Fără îndoială, am trecut prin nişte evenimente tragice. Ei au fost supuşi unui masiv atac, prelucrării ideologice. Noi suntem cei interesaţi ca să-i informăm cât mai veridic despre intenţiile noastre.”

Europa Liberă: Acolo au crescut generaţii de tineri, care au fost educaţi în spiritul edificării unui stat independent.

Victor Chirilă:
„E adevărat, dar, în acelaşi timp, anual la Chişinău, îşi fac studiile cinci mii de studenţi din regiunea transnistreană.”

Europa Liberă: Şi se întorc în regiune?

Victor Chirilă:
„Se întorc în regiune şi unii din ei lucrează pentru administraţia transnistreană, sunt viceminiştri sau deţin alte funcţii importante.”

Europa Liberă: Explicaţiile dumneavoastră care ar fi?

Victor Chirilă:
„Că nu facem nimic ca să-i câştigăm măcar pe aceşti studenţi care îşi fac studiile aici. Aţi auzit de vreo asociaţie de studenţi transnistreni care să promoveze ideea de reintegrare cu Republica Moldova sau de integrare europeană a regiunii transnistrene? A fost o asociaţie…”

Europa Liberă: Mă întrebaţi pe mine dacă am auzit. De ce nu-i întrebaţi pe acei de la vârful puterii?

Victor Chirilă:
„Îi vom întreba de acum încolo. Deci, fără îndoială, că trebuie să-i întrebăm cât mai des pentru a schimba lucrurile în acest sens. Pentru că vorbim despre integrarea europeană, că această integrarea europeană ne va ajuta să creştem atractivitatea Republicii Moldova pentru malul stâng. Dar ce facem noi ca într-adevăr oamenii să simtă această atractivitate? Cum ajutăm noi cetăţenii de acolo  să se mobilizeze, cel puţin, pentru a-şi apăra drepturile sociale, identitatea culturală în regiune? Acum aceşti cetăţeni ai noştri moldoveni sunt controlaţi de alte asociaţii, care promovează ideea identităţii transnistrene, unei naţiuni separate transnistrene.”

x
Europa Liberă: Domnule Chirilă, cum poate pătrunde sau ajunge ajutorul din partea Chişinăului în stânga Nistrului, din moment ce tot mai multe ajutoare – fie umanitare, fie financiare, fie suport politic – vin în regiunea transnistreană de la Moscova?

Victor Chirilă:
„E adevărat. Doar anul trecut regiunea transnistreană a recepţionat din partea Rusiei 60 de milioane de dolari. 30 de milioane direct s-au dus la banca centrală din regiune, iar 30 de milioane s-au plătit pensii şi alte contribuţii sociale.”

Europa Liberă: Şi în această competiţie, Chişinăul rămâne neputincios în faţa Moscovei.

Victor Chirilă:
„Desigur, pentru că nici măcar resursele puţine pe care le are nu le-a folosit judicios pentru a-i ajuta pe cetăţenii noştri. Sunt o mulţime de cetăţeni maltrataţi, închişi în închisorile din regiunea transnistreană. Ce-am făcut noi ca să le apărăm drepturile de cetăţeni ai Republicii Moldova? Cum să ajutăm familiile lor?” 

Europa Liberă: Dacă Moldova nu controlează legal acest teritoriu.

Victor Chirilă:
„Banii nu neapărat trebuie să fie cheltuiţi în regiunea transnistreană pentru a apăra drepturile cetăţenilor noştri. Trebuie de creat instituţii speciale, platforme de cooperare cu alte instituţii internaţionale, astfel încât să-i ajutăm pe aceşti cetăţeni să-şi apere drepturile lor democratice. De asemenea trebuie să comunicăm cât mai intensiv cu comunitatea de afaceri. De patru ani aceste întreprinderi din regiunea transnistreană,  peste 800 de întreprinderi, beneficiază de privilegiile comerciale autonome. Câte din ele sunt pentru aderarea la Zona de comerţ liber, comprehensiv şi aprofundat?”

Europa Liberă: Câte dintre ele?

x
Victor Chirilă: „Niciuna nu şi-a făcut... Neoficial spun că: „Suntem pentru”, dar oficial unde este curajul lor, unde este iniţiativa lor de a pune presiuni asupra administraţiei din regiunea transnistreană, ca să participe la crearea acestei zone de comerţ? Aceşti oameni de afaceri nu au devenit o forţă de schimbare în regiunea transnistreană. Sunt în continuare controlaţi, dominaţi de capitalul rusesc, care este predominant în regiune. Sunt intimidaţi şi, în acelaşi timp, sunt practic abandonaţi de autorităţile centrale.”

Europa Liberă: S-a vorbit şi se vorbeşte mult despre politica paşilor mici. Ce e drept, experţii spun că ar fi o politică greşită. Chiar dumneavoastră ziceţi că, pas cu pas, înseamnă direcţii diferite.

Victor Chirilă:
„Direcţii diferite, pentru că regiunea transnistreană îşi doreşte să obţină independenţa economică prin această politică, independenţa economică faţă de Republica Moldova. Republica Moldova îşi doreşte însă contrariul, să apropie cât mai mult regiunea transnistreană, astfel încât să creeze, de exemplu, cel puţin, un spaţiu economic unic cu regiunea transnistreană. Or, acest lucru contravine intereselor elitei din această regiune.”

Europa Liberă: Abandonarea paşilor mici?

Victor Chirilă:
„Nu cred că trebuie de abandonat această politică. Această politică este necesară, ea nu este greşită. Ea nu este suficientă, aşa cum este promovată acum, pentru a pune în aplicare scopul major, ceea ce înseamnă reintegrarea politică, socială, economică, juridică a regiunii transnistrene. Ea nu este capabilă să se ridice la acest nivel.”

Europa Liberă: Domnule Chirilă, orice element de politică este interpretat de către o parte în felul ei şi de cealaltă parte aşa cum crede ea de cuviinţă.

Victor Chirilă:
„Aşa este. De aceea avem nevoie să conceptualizăm o politică amplă de angajare a regiunii transnistrene pe toate planurile. Este vorba de susţinerea acelor categorii din regiunea transnistreană care sunt deschise ideii pentru reintegrare. Poate sunt puţini, dar aceşti puţini trebuie susţinuţi.”

Europa Liberă: Reunificarea Republicii Moldova prin integrarea europeană e posibilă sau nu sunt şanse?

x
Victor Chirilă: „Este posibilă . Dar este imposibil să atingem acest scop doar stând pe malul drept al Nistrului şi aşteptând când regiunea transnistreană va spune: „Uau! Cât de bine e să trăieşti în Republica Moldova!” Noi trebuie să acţionăm şi să-i convingem pe reprezentanţii comunităţii de afaceri că participarea lor la Zona de comerţ liber, comprehensiv şi aprofundat este în interesul lor. Şi dacă este în interesul lor, ei trebuie să fie activi, să promoveze această idee în regiune. Şi noi avem destule instrumente economice, comerciale şi chiar fiscale, ca să-i convingem – să nu-i spun să-i determinăm – pe aceşti oameni să fie mult mai hotărâţi în promovarea ideii. Mă refer doar la o singură categorie: anul trecut exporturile regiunii transnistrene s-au cifrat în jur de 690 de milioane de dolari, dintre 250 de milioane au fost cu Republica Moldova şi apoi 205 milioane de dolari au fost cu Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Cei din stânga Nistrului găsesc cărăruşile şi le bătătoresc doar acolo unde văd ei că au avantaje, oportunităţi. Mai departe, spre politic, pasul e incert, nu se face.

Victor Chirilă:
„Unii din ei îşi doresc să pună bazele unei relaţii de bună vecinătate cu Republica Moldova. Păi ar trebui să avem şi noi o atitudine specifică pentru ei: să-i facem, din punct de vedere economic, să înţeleagă ce înseamnă să trăieşti pe baze de relaţii de bună vecinătate cu Republica Moldova.”

Europa Liberă: Nu va fi interpretat ca presiune, ca şantaj?

Victor Chirilă:
„Nu este presiune. Cred că trebuie să apărăm şi interesele întreprinzătorilor noştri din raioanele care sunt în apropierea Nistrului. Întreprinzătorii din regiunea transnistreană beneficiază de gaz ieftin, de servicii comunale ieftine şi îşi aduc pâinea sau alte produse pe malul drept, şi le vând la un preţ care este mult mai mic decât preţul de producţie a pâinii pe malul drept. Şi se închid brutării, se închid alte întreprinderi , de carne. Şi atunci mă întreb care este efectul psihologic asupra cetăţenilor noştri din zona de securitate care sunt sub controlul Republicii Moldova?”

Europa Liberă: Şi atunci vreau să vă întreb: nu se produce transnistrizarea Moldovei?

Victor Chirilă:
„Eu cred că noi trebuie să le arătăm cetăţenilor noştri din regiunea transnistreană şi întreprinzătorilor cheie că ei beneficiază de un statut privilegiat. Noi suntem gata să îi ajutăm cu acest statut privilegiat.”

Europa Liberă: Un statut privilegiat însemnă costuri.

Victor Chirilă:
„Aceasta înseamnă costuri şi aceste costuri le suportă Republica Moldova.”

Taguri Valentina Ursu,RFE/RL,Transnistria,Victor Chirilă,La sfîrșit de săptămână cu Europa Liberă

Acest forum a fost închis
Comment Sorting
Comentarii
     
de: Stela de la: Bender
24.02.2013 21:50
Cu părere de rău cetăţenii de pe malul stîng nu acceptă reintegrarea. Mulţi cunoscuţi moldoveni din regiunea transnistreană nu acceptă acel nivel de trai de pe malul dreptşi chear au frică de reintegrare. Eu consider că cît timp nivelul de trai va fi mai jos pe malul drept atît timp societatea din regiunea transnistreană nu va accepta reintegrarea. În prumul rînd domnitorii de la guvernare trebue să găseacă modalităţi pentru a înbunătăţi nivelul de trai pe malul drept şi să demonstreze că pot să conducă ţara mai mult ca atît nivelul de trai să fie mai bun ca în regiunea transnistreană. Consider că dacă or exzista aşa condiţii societatea va accepta reintegrarea

de: Anatol
24.02.2013 21:49
Provocarea de la Dubăsari a fost catalizatorul unor noi fenomene, soldate cu un veritabil război, cu implicarea forţelor militare şi de ordine ale Federaţiei Ruse şi a conducerii de la Tiraspol, război împotriva statului independent Republica Moldova, membru al ONU.
Niste marturii cutremuratoare.

de: Vasile
24.02.2013 14:07
”... imi amintesc si eu despre sangeroasele lupte date in Tighina, in urma carora Chisinaul a pierdut jumatate din oras...” - incorect, Numarul exact al victimelor nu se cunoaste nici pana acum...” - aproximativ se cunoaște! Dar de ce statul nostru care dorește (dacă dorește) unificarea țării nu face pași spre reconciliere? De ce nu calculează în comun victimele de pe ambele maluri ale rîului? Că nu toți care au luptat din partea stîngă erau cazacii din Rostov și alți doritori de a lupta? Victimele trebuie socotite împreună dar nu dezbinată țara în două părți și mai departe. Altfel nu va fi unificată niciodată. Că tare multe hotărîri și ordine tîmpine s-au dat din partea Chișinăului. P.S. Nu apăr interesele ”RMN”, acest regim este ilegal!

de: vlad de la: Chisinau
24.02.2013 00:48
60-70% dintre toti locuitori din Transnistria nu vor sa se reuneasca cu Republica Moldova. Este pericol de transnistrizare a intregi tari. Orasul Bender sa ramana la Republica Moldova.

de: martor
24.02.2013 00:14
Agresiunea armatei ruse asupra Tighinei s-a soldat, pana in dimineata de 22 iunie 1992, cu aproximativ 200 de morti si 300 de raniti din partea politistilor si populatiei civile moldovenesti. Bombardamentele au distrus fabrici, retele de comunicatii, locuinte. Presedintele Federatie Ruse agresoare, Eltin, a refuzat orice contact telefonic cu Snegur. Atacurile si invaziile secesionistilor au determinat un exod in masa al populatiei civile din zona de conflict.

de: Sorin de la: Chisinău
24.02.2013 00:08
Să recunoaștem am pierdut acest teritoriu. Acolo a crescut o generație de șovini ce urăsc tot ce este moldovenesc...

de: Ana Coretchi
23.02.2013 18:12
In perioada 1996-2002 am organizat in fiecare vara pe malul Nistrului scoli de vara pentru studenti de la stiinte politice si jurnalism si de fiecare data i-am dus pe partea cealalta a Nistrului, dansu-le posibilitate sa afle din prima sursa despre marea durere prin care au trecut cei din Transnistria si despre care cei din dreapta uitasera. Ceea ce spune acum dl Burcovschi este un adevar si o durere care au ramas in picioare, doar ca acum acest lucru este spus si scris in public. E bine ca le oferiti acest spatiu ca mai multa lume sa cunoasca despre aceste sorti schilodite de acel razboi, dar e totusi trist daca aceasta e singura diferenta survenita de un deceniu incoace...

de: Valeriu
23.02.2013 16:59
Am retrait emotiile. Un razboi nedrept. Un razboi intre moldoveni din pricina Rusiei. Afara armata rusa. Dna Valentina vreau si eu o carte a dvs Raul de sange. Multumim pentru emisiune.

În exclusivitate