duminică, septembrie 21, 2014 Ora Locală 07:04

Internațional

Un an de la protestul formației Pussy Riot

Ekaterina Samuțevici: „tot mai mulți ruși sunt conștienți de caracterul nociv al relației prea strânse dintre biserica ortodoxă și statul rus.”

Poliția rusă patrulînd în fața Catedralei Hristos Mîntuitorul de la Moscova
Poliția rusă patrulînd în fața Catedralei Hristos Mîntuitorul de la Moscova


La 21 februarie s-a împlinit un an de când câteva membre ale trupei punk Pussy Riot au intrat în principala catedrală ortodoxă din Moscova încercând să filmeze un clip video de protest față de relația prea strânsă dintre biserică și stat în Federația Rusă. Două din protagoniste se află acum în închisoare în Urali și Mordovia, dar una dintre ele a fost eliberată condiționat și spune că protestul nu a fost în van. Detalii are Mircea Țicudean.

Ekaterina Samuțevici a dat joi interviuri agențiilor de presă occidentale pe un pod de lângă catedrală, în timp ce trei polițiști nu au scăpat-o din ochi nici un moment.

La un an de la protestul din catedrală, care i-a atras ei și colegelor ei condamnarea la închisoare, Samuțevici spune că ar fi protestat în catedrală chiar dacă ar fi prevăzut care vor fi consecințele legale, dar că poate și-ar fi pregătit mai bine apărarea.

Ekaterina SamuțeviciEkaterina Samuțevici
x
Ekaterina Samuțevici
Ekaterina Samuțevici
Samuțevici a fost condamnată în august anul trecut la doi ani de închisoare împreună cu Nadejda Tolokonnikova și Maria Aliohina, dar pedeapsa i-a fost suspendată în urma apelului, pe baza argumentului că ea, Samuțevici, nu a apucat să protesteze pentru că a fost prinsă de gărzile de securitate din catedrală înainte să poată cânta la ghitară, cum avusese de gând.

Faptul că ea este liberă iar colegele în închisoare a provocat în presa rusă speculații că în Pussy Riot ar fi dispute, dar Samuțevici spune că sunt zvonuri.

Samuțevici a spus agenției Reuter că ea și colegele ei de grup vor continua să lupte pentru drepturile lor și pentru libertatea lor artistică. Răspunzând celor care au spus că protestul Pussy Riot ar fi făcut rău opoziției anti-Putin din Rusia, pentru că i-ar fi dat o reputație extremistă, Samuțevici a spus că dimpotrivă societatea rusă și-a accelerat procesul de trezire la realitate.

Expoziția-protest rusă de la Praga contra condamnării membrelor grupului Pussy RiotExpoziția-protest rusă de la Praga contra condamnării membrelor grupului Pussy Riot
x
Expoziția-protest rusă de la Praga contra condamnării membrelor grupului Pussy Riot
Expoziția-protest rusă de la Praga contra condamnării membrelor grupului Pussy Riot
„Situația din Rusia s-a schimbat (de la protest) a spus Samuțevici, pentru că tot mai mulți ruși sunt conștienți de caracterul nociv al relației prea strânse dintre biserica ortodoxă și statul rus.”

Samuțevici crede că procesul din vara anului trecut, văzut la televizor de toată Rusia, proces în care trei fete erau închise în cuști de sticlă, a arătat multor oameni adevărata față a administrației președintelui Putin.

Cu ocazia primei aniversări a protestului, ieri, două simpatizante ale trupei Pussy Riot au spus ziarului „Novaia Gazeta” că în loc să se plângă mereu cât a fost de șocată, biserica ortodoxă ar trebui să le fie recunoscătoare fetelor care au avut curajul să-i arate cât de rău a ajuns, ca simplă unealtă politică a unui stat autoritar.

Simpatizanta care s-a prezentat drept profesoara Volkova a spus că o biserică adevărată are datoria să-l slujească pe Dumnezeu, nu statul și să-i pese de necazurile oamenilor, nu de bani și de propria influență politică. După această declarație, Volkova și colega ei Karațuba au fost reținute de organele de securitate pentru că au vrut să depună flori în catedrală, la un an de la protest.

Taguri Interviuri,Mircea Țicudean,Rusia,Pussy Riot,aniversare un an de la protest,Ekaterina Samuțevici,Biserica rusă

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate