sâmbătă, aprilie 19, 2014 Ora Locală 03:14

Rubrici / Jurnal de Corespondent

O cinematografie săracă dar cu realizatori excepţionali

Despre starea actuală a filmului românesc.

Prof. Alexandru Călinescu vorbind la Europa LiberăProf. Alexandru Călinescu vorbind la Europa Liberă
x
Prof. Alexandru Călinescu vorbind la Europa Liberă
Prof. Alexandru Călinescu vorbind la Europa Liberă
MĂRIMEA TEXTULUI - +
Cîştigarea „Ursului de Aur” la festivalul filmului de la Berlin, cu pelicula Poziţia copilului a regizorului Călin Netzer, reprezintă, neîndoielnic, un mare succes. Un succes care se înscrie într-o serie ce devine, acum, impresionantă. Începutul l-a făcut Cristi Puiu prin Moartea domnului Lăzărescu, premiat în 2005 la secţiunea „Un certain regard”, la Festivalul de la Cannes. În 2007, Cristian Mungiu obţinea recompensa supremă, tot la Cannes, cu la Palme d’Or, pentru 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile. Acelaşi Cristian Mungiu revenea în forţă la Cannes anul trecut, cu filmul După dealuri, distins cu premiul pentru regie şi cu premiul pentru interpretare feminină, acordat celor două protagoniste, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. Să nu uităm cota foarte bună pe care o au şi alţi regizori, precum Corneliu Porumboiu (autorul acelui memorabil A fost sau n-a fost?), Cătălin Mitulescu, Florin Şerban, Tudor Giurgiu. S-a vorbit, pe bună dreptate, de un adevărat „nou val” în cinematografia românească, de o generaţie excepţional înzestrată, capabilă să concureze de la egal la egal cu tot ce este mai valoros în lumea filmului contemporan.
 
Dar comentatorii lucizi nu omit să semnaleze că în spatele acestor strălucite succese se află o realitate dezolantă. În România sunt zeci de oraşe în care nu se mai află nici o sală de cinematograf. Reţeaua veche a fost practic distrusă, multe săli au fost închise, unele dezafectate, altele transformate în baruri şi discoteci. Sîntem pe ultimul loc în Europa în ce priveşte numărul sălilor de cinematograf, şi tot pe ultimul loc în ce priveşte dotarea lor tehnică. Aceeaşi poziţie penibilă, de codaş, ne revine dacă luăm în considerare numărul de spectatori. Reamintind cîteva din aceste date, regizorul Tudor Giurgiu consideră că filmul românesc este un „copil parcă nedorit de toate guvernările şi chinuit constant de către instituţia care ar fi trebuit să-i poarte de grijă, Centrul Naţional al Cinematografiei”. Chiar filmul premiat la Berlin e un exemplu concludent în acest sens: în 2010 el a fost respins de la finanţare de către Centrul Naţional al Cinematografiei, acordîndu-i-se o notă mică, puţin peste 6 (şase). De abia în anul următor, şi după ce producătorii obţinuseră deja nişte finanţări, i s-a acordat o subvenţie. Oricum, în ultimii 5 ani, arată Tudor Giurgiu, bună parte din finanţările distribuite de CNC (peste 4 milioane de euro) au mers către filme fără  nici o valoare şi la care spectatorii s-au numărat pe degete. Bani, aşadar, aruncaţi pe fereastră.
 
O cinematografie săracă dar cu realizatori excepţionali, aşa am putea caracteriza starea actuală a filmului românesc. Atenţie însă: precaritatea mijloacelor poate conduce la un impas. Ar fi foarte trist ca succesele din ultimii ani să rămînă doar o amintire frumoasă.

Taguri Alexandru Călinescu, Jurnal de corespondent, Călin Peter Netzer, Berlinala 2013

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate