joi, octombrie 23, 2014 Ora Locală 19:31

Internațional

Barack Obama și reforma sistemului de imigrație

Casa Albă ar propune o legislatie care să permită obținerea cetățeniei pentru imigranți ilegali, în decurs de opt ani.



O scurgere in presa americana cu privire la planurile presedintelui cu privire la reformarea sistemului de imigratie stirneste pasiuni politice in capitala Americana. Detalii de la corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Presedintele Obama a sunat senatori republicani pentru a linisti spiritele cu privire la scurgerea de informatii. El a vorbit cu senatorii Lindsey Graham, John McCain si Marco Rubio, trei dintre membrii unui grup bipartizan din Senat, care incearca sa ajunga la un compromis cu democratii cu privire la reformarea sistemului de imigratie. Presedintele le-a spus ca isi doreste o solutie bipartizana.

O sursa de la Casa Alba a aratat ca Barack Obama isi doreste ca membrii Congresului sa prezinte un proiect de lege, dar daca nu o vor face atunci presedintele se va vedea nevoit sa initieze el unul. In documentul care a ajuns in presa, Casa Alba ar propune o legislatie care sa permita obtinerea cetateniei pentru imigranti ilegali, in decurs de opt ani fara ca insa sa prevada măsuri de securizare a frontierelor pe care si le doresc republicanii.

In acest context, senatorul republican de Florida, Marco Rubio a spus ca planul presedintelui nu este o varianta acceptabila, caracterizindu-l drept „nascut mort”. Apoi un purtator de cuvint al lui Rubio, care are ambitii prezidentiale, a criticat presedintele pentru ca nu s-ar fi consultat cu Congresul inainte de a veni cu propria sa varianta. „Biroul senatorului Rubio nu a discutat cu nimeni de la Casa Alba despre politica cu privire la imigratie” – se arata in declaratia senatorului, care continua: „Am avut contacte cu privire la aceasta chestiune doar la Congres”.

Dar o inalta oficialitate de la Casa Alba infirma cele spuse de Rubio amintind ca consilieri ai acestuia ar fi participat la cinci intilniri cu reprezentanti ai presedintiei. Purtatorul de cuvint al Casei Albe a spus ca au existat contacte cu toti membrii ai grupului bipartizan din Senat.

Deocamdata eforturile lui Obama de a calma spiritele par totusi sa dea rezultate. Atit senatorul Graham cit si Rubio in cele din urma si-au declarat disponibilitatea de a coopera. Reformarea sistemului de imigratie pare sa fie un domeniu in care se poate ajunge la un compromis pentru ca republicanii – cei care erau sceptici pina acum – au interesul politic de a cistiga voturi in rindurile principalelor comunitati entice, in special hispanici. Voturile respective se numara printre motivele pentru care Obama a cistigat un al doilea mandat prezidential.

Taguri Valeriu Sela,Barack Obama,SUA,reforma politicii de imigrație,scurgeri în presă

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate