Scandalul convorbirilor telefonice interceptate în dosarul Fiscului şi ajunse un fel de şlagăr pentru public, politic sau nu, a readus în actualitate o problemă foarte sensibilă - violarea dreptului la viaţă privată prin ascultarea convorbirilor pe care cetăţenii le au prin intermediul acestor instrumente de comunicare. Vom discuta în această dimineaţă despre tradiţiile naţionale de ascultare a telefonului altora şi modul de combatere a lor cu expertul în drept, profesorul universitar Vladislav Gribincea, directorul Centrului de Resurse Juridice din Moldova.
Europa Liberă: În medie, la scară europeană, se vorbeşte cam 260 de minute pe lună la telefon fix sau mobil, iar volubilii moldoveni intrau cu siguranţă în această cifră, dacă nu chiar o depăşeau. Acum probabil că se va vorbi mai puţin. Scandalul convorbirilor telefonice interceptate cu şeful Fiscului şi distribuite în mod premeditat publicului a arătat o dată în plus cât de nesigur este dreptul fiecăruia de a vorbi doar pentru urechile pentru care doreşte. Să precizăm din capul locului: este o infracţiune evidentă? Şi mă refer la difuzarea premeditată a unor convorbiri telefonice, trucate sau adevărate, înregistrate autorizat probabil într-un dosar.
Şi a doua situaţie este când are loc o scurgere de informaţie şi cineva cu rea-credinţă o face, dar acel cineva nu este implicat în urmărirea penală şi a obţinut, după cum am menţionat, informaţiile neautorizat. În prima situaţie este vorba de o infracţiune, în a doua situaţie este vorba despre o întâmplare nefericită, dar şi în primul, şi al doilea ar trebui să urmeze o investigaţie pentru a stabili cine este înfăptuitorul pentru a aplica altfel de măsuri decât cele penale.”
Europa Liberă: La urma urmei pentru cetăţeanul sau omul care a fost ascultat şi a fost afişat acum publicului în felul în care a fost înregistrat nu prea contează pentru acest om dacă o instituţie autorizată a avut, cum să zic, iresponsabilitatea să lase pe cineva să preia nişte materiale secrete până la urmă, nu?
Vladislav Gribincea: „În primul rând nu este clar până la sfârşit ce de fapt se întâmplă. Ieri am auzit reprezentanţii PLDM spunând că de fapt astfel de convorbiri nu au avut loc. Iar pe de altă parte din declaraţiile CNA reiese că, se pare, aceste interceptări au avut loc. Dacă este vorba despre versiunea celor de la PLDM, atunci ar putea să fie vorba de o companie de denigrare a unui partid. Dacă este vorba de depoziţiile celor de la CNA, atunci este vorba se pare de cele două situaţii descrise anterior.”
Europa Liberă: Conform legii convorbirile telefonice pot fi interceptate doar în urma acceptului dat de judecătorul de instrucţie, judecătorul poate da undă verde pentru filare doar în cazul unor persoane bănuite de infracțiuni grave. În acest caz, există vreo posibilitate ca aceste interceptări să fi fost autorizate?
Vladislav Gribincea: „Cu siguranţă că au fost autorizate de către judecători. Problema este că odată ce ele sunt autorizate, ele sunt interceptate de unitatea specială, iar rezultatele interceptării trebuie să fie păstrate confidenţial şi doar cu acordul ofiţerului de urmărire penală sau al procurorului acestea pot fi făcute publice.”
Europa Liberă: Se poate crede că s-au sacrificat nişte probe de dragul unor interese nu ştiu de ce fel?
Vladislav Gribincea: „Nu este exclus, dar dacă acest lucru este aşa, atunci cu siguranţă sacrificarea acestor probe nu este în folosul ofiţerului de urmărire penală sau al procurorului, ci mai degrabă e vorba de interese politice.”
Europa Liberă: Ca să, precizăm. Faptul că ele au devenit publice cum ar veni, asta ar putea duce la faptul că nu vor mai fi acceptate drept probe în dosar?
Vladislav Gribincea: „Legal, stricto modo, nu. Atât timp cât probele obţinute de către aceste înregistrări au fost obţinute legal, nu mai contează dacă ele au fost răspândite sau nu.”
Europa Liberă: Ce ar fi trebuit să urmeze pe faptul acestei ilegalităţi? Cât de explicită este legislaţia pentru asemenea situaţii?
Vladislav Gribincea: „Cred că trebuie divizată întrebarea dvs. Cât de explicită este legislaţia? Până în anul 2009 am avut o situaţie destul de bizară în care aproape în fiecare dosar serios aveau loc interceptări. În februarie 2009, CEDO a pronunţat o hotărâre în care a spus că legislaţia moldovenească este prea vagă în domeniul interceptării convorbirilor telefonice, sugerând autorităţilor de la Chişinău să modifice legislaţia.
Această legislaţie a fost modificată şi a intrat în vigoare în octombrie 2012. Totuşi eu nu cred că o practică judecătorească deficientă poate fi schimbată atât de uşor. Legea în acest moment este mai mult sau mai puţin în conformitate cu standardele europene, practica, totuşi, după cum se cunoaşte, bate gramatica şi încă nimeni nu a încercat să evalueze cum modificările legislative de anul trecut a modificat practica judecătorilor de instrucţie, care, după cum am menţionat, era problematică în 2009, 2010 şi chiar 2011.”
Europa Liberă: Deci nici acum nu se poate spune cu siguranţă că legislaţia ar asigura o protecţie adecvată împotriva abuzurilor?
Vladislav Gribincea: „Legislaţia poate da, dar practica judecătorească puţin probabil. Lucrul de fapt care mă împiedică pe mine să fac anumite concluzii este că, de fapt, aceste proceduri în faţa judecătorilor de instrucţie sunt confidenţiale. Şi nimeni decât procurorul şi judecătorul de instrucţie nu ştie despre această interceptare. Deja post-factum datele statistice arată cifrele.”
Europa Liberă: Totuşi s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Ce ar trebui să urmeze conform acestei legi? Este o investigaţie absolut obligatorie în acest sens, cine ar trebui să se autosesizeze şi unde ar trebui să se ajungă?
Vladislav Gribincea: „Iarăşi avem două situaţii. Atunci când cu bună ştiinţă a fost răspândită această informaţie este obligatorie urmărirea penală şi, din câte am înţeles ieri de la Procuratură,o astfel de investigaţie a fost deja iniţiată, pe versiunea răspândirii deliberate. Iar în cazul în care a avut loc o scurgere de informaţie din CNA, CNA oricum trebuie să iniţieze o investigaţie internă pentru a stabili cine au fost cei care au răspândit, cum de acest lucru s-a întâmplat pentru ca pe viitor asemenea situaţii să nu aibă loc.”
Europa Liberă: Ce pedepse există?
Vladislav Gribincea: „Noua lege nu prevede pedepse. Ele în general sunt prevăzute în Codul penal, care prevede pentru ofiţerul de urmărire penală sau altă persoană responsabilă de urmărirea penală, pentru răspândirea informaţiilor ce constituie secret al urmăririi penală sancţiuni cu amendă şi interdicţia de a deţine funcţii pe o anumită perioadă de timp.”
Europa Liberă: Acum după scandal, oricine se poate gândi: dacă nici prim-ministrul nu poate fi protejat în faţa abuzului, dacă se constată că a fost un abuz, ce să mai vorbim de noi. Care sunt, de fapt, drepturile cetăţeanului în faţa posibilităţii ca telefonul să-i fie ascultat iar convorbirile să-i fie înregistrate?
Vladislav Gribincea: „Din punct de vedere tehnic autorităţile sunt obligate să respecte legea. Respectiv, nici o persoană nu ar trebui să fie interceptată decât cu autorizarea judecătorului de instrucţie, iar judecătorul de instrucţie ar trebui să fie extrem de reticent când autorizează astfel de interceptări. În momentul în care interceptarea este autorizată de către judecătorul de instrucţie, nici operatorul de telefonie, şi nici persoana nu mai are pârghii obiective ca să se opună, decât dacă nu vorbeşte ceea ce nu trebuie la telefon.”
Europa Liberă: Există diferenţă între un cetăţean simplu, de exemplu, şi un demnitar când e vorba de dreptul de a nu fi ascultat telefonic ?
Vladislav Gribincea: „Legea nu face distincţie în funcţie de subiectul care este interceptat. Pentru persoana care efectuează tehnic înregistrări nu contează este persoana în cauză prim-ministru sau un simplu ţăran.”
Europa Liberă: Cât de serios este riscul de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice a oricărui cetăţean devenit ţinta unor interese oarecare, să spunem din partea entităţilor private, nu din partea statului?
Vladislav Gribincea: „Riscul e destul de mare chiar şi din partea statului, dar pentru scopul intereselor private cunosc autorităţile că entităţile private pot dispune de dispozitive de interceptare a tuturor convorbirilor dintr-o zonă limitată, prin dispozitive speciale.
Totuşi, practica cea mai răspândită, asta o spuneau alţi avocaţi, era atunci când într-un dosar se investigau anumite fapte, iar pe lângă aceste fapt, din interese meschine, organul urmăririi penale mai introducea încă două telefoane mobile, în lista suspecţilor care cu bună ştiinţă se ştia că nu sunt implicaţi în acuza penală. Se mergea la judecătorul de instrucţie şi el autoriza interceptările, atât persoanelor implicate în cauza penală, cât şi a altor persoane care deliberat au fost incluse în acea listă. Astfel se întâmpla şi probabil s-a întâmplat şi în acest caz că persoane care nu au nici o legătură cu cauza penală sunt interceptate printr-o încheiere judecătorească datorită unui abuz al organului de urmărire penală.”
Europa Liberă: Deci, există o justificare paravan după care se includ anumite numere de telefoane, urmare a interesului cuiva, de exemplu a vecinei care vrea să ştie ce cred eu despre coafura ei?
Vladislav Gribincea: „Procedura este următoarea. Tehnic, legătura între cel care interceptează şi reţeaua operatorului de telefonie se face de către SIS. SIS face conexiunea în baza hotărârii judecătorului de instrucţie, pe numerele de telefon indicate în hotărârea judecătorului de instrucţie. Respectiv, spre exemplu CNA poate tehnic transcrie ceea ce se vorbeşte la telefon doar dacă SIS îi face legătura. Atâta timp cât judecătorul de instrucţie a menţionat numărul de telefon, CNA foarte rapid va avea acces la discuţie, adică va putea asculta discuţiile şi cei de la SIS nu verifică cât de justificată este hotărârea judecătorului.”
Europa Liberă: Pentru că sunteţi specialist şi în cazuri judiciare legate de presă, în acest caz, din punctul dvs. de vedere a existat un interes public suficient de justificat ca aceste interceptări să fie difuzate?
Vladislav Gribincea: „Presa trebuie să respecte trei rigori atunci când îşi face misiunea. Prima este să acţioneze cu bună credinţă. Doi: să respecte alte reguli de etică profesională. Şi trei: să relateze doar cu privire la chestiuni de interes public. Întrebarea e dacă este bună credinţă, dacă s-au respectat alte obligaţii profesionale şi dacă exista un interes public. Intuiesc că întrebarea dvs. vizează al treilea aspect al chestiunii.
Într-o societate democratică, cred, discuţii între prim-ministru şi şeful fiscului cu privire la diferite intervenţii ale fiscului ar putea prezenta interes public. Important este totuşi că permanent putea plana riscul ca aceste interceptări să fie trucate. Şi oricare jurnalist care primeşte informaţii de la o sursă neverificată ar trebui să fie suficient de precaut atunci când răspândeşte aceste informaţii.”
