marți, septembrie 02, 2014 Ora Locală 12:13

Rubrici / Jurnal de Corespondent

Franța în Mali - războiul fără imagini

Războiul francez în Mali a fost câștigat departe de presă; în absența imaginilor, puțină lume împinge gândul pînă la a-și închipui sute de corpuri sfârtecate.

Camioane ale trupelor islamiste distruse în localitatea Diabaly
Camioane ale trupelor islamiste distruse în localitatea Diabaly

Multimedia

Audio

Un război din care nu s-a vazut nimic: operațiunile militare franceze din Mali au fost, tehnic, un succes incontestabil, dar presa a fost ținută deoparte. In acest război aseptizat, publicul nu a văzut oroarea morții colective. A citit doar analize strategice si scurte comunicate, gen: „o sută de militanți islamiști lichidați lângă Tombouctou”..., „o coloană islamistă nimicită in deșert”... însă, în absența imaginilor, puțină lume impinge gândul pînă la a-și închipui sute de corpuri sfârtecate.

A fost un razboi fără jurnaliști, or jurnalismul modern s-a născut din reportajele de război. Mai mult, ziariștii au fost de multe ori implicați intr-un mod care depășea simpla manieră de a fi „embedded”. Hemingway sau Orwell in războiul civil spaniol au fost extrem de partinitori, dar si o mărturie partinitoare e utilă. Pentru cine știe sa citească printre rânduri si sa descifrezeo grila ideologică, mărturia partinitoare e la fel de prețioasă cât cea pretinsă neutră.

Fără mărturiile părtinitoare si dușmănoase ale părinților bisericii nu am ști astăzi nimic despre adversarii lor, gnosticii. La fel, in timpul Războiului Rece, „sovietologii” știau sa descifreze propaganda Kremlinului, interpretând presa oficială din URSS si decriptând, de pildă, situația explozivă din Caucaz sau rețelele de corupție din Asia Centrală.

Apogeul jurnalismului de front a fost, desigur, războiul din Vietnam. Ziariștii, luând parte la conflict alături de trupele americane, au transmis Americii si lumii întregi o imagine a războiului care nu corespundea deloc celei oficiale.

Precum Robert Capa fotografiind debarcarea americană din Franța in al Doilea Război Mondial, Don McCullin a marcat istoria jurnalismului fotografic (si a jurnalismului pe scurt) prin imaginile sale de soldați americani în Vietnam, la fel de șocați cum erau probabil si inamicii din fața lor. Militarii americani au învățat atunci lecția transparenței, dar chiar si ulterior, in Afganistan si Irak, au permis unor mici grupuri de ziariști „embedded” sa meargă cu trupele...

Războiul francez in Mali a fost însă rapid câstigat departe de presă. Mai multe voci in media au protestat împotriva opacitatii armatei, dar protestele lor au fost ignorate si rapid uitate. Francezii - și restul lumii - s-au mulțumit cu ce li s-a spus oficial.

Aceasta pasivitate nu i-ar surprinde pe dușmanii tradiționali ai francezilor, germanii sau englezii de pildă, care i-au considerat intotdeauna pe parfumații mâncători de broaște ca pe un popor gregar si supus, in ciuda clișeului cu spiritul lor de frondă, sau a faptului ca au inventat teroarea ca instrument de guvernare, odata cu ghilotina si revoluția.

Un alt exemplu de supușenie colectivă este respectul cu care au fost intotdeauna inconjurați șefii de stat în Franța. Atunci cind nu sint decapitați, aceștia își văd, printr-o convenție colectivă, viața privată protejată cu un respect superstițios. Niciun ziar nu ar fi scris despre cancerul, amantele sau fiica din flori a lui Mitterrand. Ziariștii care ar fi facut-o ar fi fost priviți cu reproș și indignare.

La fel si in cazul operațiunilor militare din Mali. Când e vorba de „interesul național” francezul e gata să se mulțumească cu informatia ce i se dă oficial. „Allons enfants de la Patrie”... Pînă la urmă, pe lângă ghilotină, tot francezii au inventat si sensul modern al termenului de „Patrie”.

Taguri Dan Alexe,Jurnal de corespondent,Franța,război în Mali,jurnalism

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate