vineri, iulie 25, 2014 Ora Locală 03:18

Interviuri

„Prin resetarea alianţei de guvernare, Moldova ar putea să accelereze reformele pro-europene”

Nicu Popescu: Incidentul din Pădurea Domnească a demonstrat că temele pentru acasă nu s-au făcut într-o serie de instituţii care sunt cruciale în dialogul pe vize.

Nicu Popescu
Nicu Popescu

Multimedia

Audio
Premierul Vlad Filat a anunţat că nu mai este de acord să guverneze alături de Vlad Plahotniuc pe care îl consideră un pericol pentru procesul de democratizare şi europenizare al Republicii Moldova. Şeful de partid al lui Vlad Plahotniuc a declarat drept urmare ca nu mai vrea sa guverneze alături de cel care a distrus alianţa şi că şi-ar putea îndrepta partidul spre alta. Cum ar putea aceste turbulenţe, sau chiar furtună devastatoare, din politica internă a Republicii Moldova sa se răsfrângă asupra politicii sale externe? Ce s-ar putea alege din ambiţiile europeneşti ale Republicii Moldova în caz de anticipate şi din cele trei acorduri pe care speră ea să le semneze în toamnă la summit-ul Parteneriatului estic de la Vilnius - de asociere, comerţ liber şi regim fără vize? Încercam să lămurim aceste lucruri într-o discuţie cu consilierul pentru politici publice şi afaceri externe al premierului, Nicu Popescu. 
 
Europa Liberă: V-am văzut ieri întrebându-vă pe Facebook dacă „crapă” Alianţa. Chiar n-aţi ştiut?
 
Nicu Popescu: Nici acum nu ştiu, pentru că s-a făcut o ofertă de renegociere a parametrilor alianţei, nu de renunţare la alianţă. Deci, alianţa, de jure, din câte înţeleg continuă să existe, dar acum urmează să vedem dacă există
S-a făcut o ofertă de renegociere a parametrilor alianţei, nu de renunţare la alianţă...
 

voinţa politică şi dorinţa din partea tuturor jucătorilor politici de a rămâne la masa negocierilor pentru a reformata alianţa de o manieră în care alianţa se păstrează, dar procesul de reforme se activizează.
 
Europa Liberă: Vă întrebam pentru că eram curioasă să ştiu - înainte de a lua o astfel de decizie, premierul îşi întreabă consilierii?
 
Nicu Popescu: Deciziile de un nivel politic atât de înalt, până la urmă, sunt luate nu de consilieri, evident, ci de liderul unei echipe. Şi, în acest sens, modalitatea normală de acţiune este că liderul oricărei echipe politice are anumite idei, le testează cu un anumit număr de persoane, ascultă un număr anumit de persoane, dar până la urmă, acest tip de decizii se iau drept rezultat al acestui tip de discuţii, dar sunt asumate şi sunt responsabilitatea finală ale persoanei care urmează să ia decizia finală.
 
Europa Liberă: Unii totuşi cred că această rupere a acordului înseamnă, de fapt, ruperea alianţei, iar asta ar însemna alegeri anticipate. De asta, vreau să vă întreb: chiar dacă încă nu este vorba despre anticipate, înseamnă această rupere a acordului şi eventual a alianţei absolut sigur renunţarea la ambiţiile pe care le avea Republica Moldova de a semna acele trei acorduri la Vilnius în noiembrie?
 
Nicu Popescu: Sunt două subiecte aici: unul ţine de alianţă şi de statutul acestui acord. Din câte înţeleg eu, alianţa deja se afla de ceva timp într-o situaţie foarte dificilă. Pe foarte multe subiecte, foarte concrete, alianţa nu funcţiona şi practic nu era existentă. Pe alte subiecte ea mai exista, dar cred
Prin apelul la renegocierea alianţei se încearcă o resuscitare a acesteia, în baza unor noi principii care ar face posibilă nu doar continuarea, dar mai degrabă accelerarea procesului de apropiere de Uniunea Europeană...
 

că nu este corect să ne prefacem că această alianţă a intrat în criză începând cu ziua de astăzi. Alianţa este în criză de ceva timp, nu este funcţională pe mai multe subiecte. Este un lucru regretabil şi prin declaraţiile făcute şi prin apelul către renegocierea alianţei se încearcă o resuscitare a acesteia, în baza unor noi principii care ar face posibilă nu doar continuarea, dar mai degrabă accelerarea procesului de apropiere de Uniunea Europeană.

Şi acum, dacă vorbim de Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, procesul de reforme în care s-a angajat Moldova - vă poate spune orice om din stradă că reformele nu merg atât de repede pe cât şi-ar dori cetăţenii - şi în acest sens, miza pentru Republica Moldova este destul de mare. Şi din păcate, o parte a cauzelor pentru procesul de reforme care este mai lent decât şi-ar dori şi cetăţenii Republicii Moldova şi Uniunea Europeană este şi existenţa mai multor blocaje în alianţă. Miza, dacă doriţi, a evenimentelor politice recente este relansarea şi reactivizarea procesului de reforme de care depinde viitorul european al Republicii Moldova pentru că Uniunea Europeană nu-i oferă Republicii Moldova favoruri de ochi frumoşi, de dragul unei denumiri a unei alianţe, ci pentru implementarea unor reforme concrete în instituţii concrete – de la poliţie şi sistemul de educaţie, la lupta cu corupţia, la modul cum funcţionează Procuratura Generală, întreg pachetul de instituţii care se fac responsabile de lupta cu corupţia şi reforma sistemului judiciar din Moldova. Şi în acest sens, cred că era o iluzie că fără o luptă mai determinată şi nişte paşi mai fermi în direcţia reformării sectorului de justiţie, în direcţia luptei cu corupţia Moldova se poate apropia mult mai mult de Uniunea Europeană.
 
Europa Liberă: Până nu demult, tot ce era legat de Vilnius şi de negocierile cu Uniunea Europeană era vorbit în termeni foarte optimişti şi de asta vreau să vă întreb – a însemnat Pădurea Domnească şi ceea ce a developat acest incident, un fel de hârtie de turnesol care a arătat că aceste reforme nu merg aşa cum trebuie, sau nu neapărat?
 
Nicu Popescu: Da, pentru că până la urmă, o spun foarte clar, că viitorul european al Republicii Moldova nu depinde de denumirea sau formatul unei guvernări de la Chişinău, ci de acţiunile concrete şi reformele concrete pe care le întreprinde această guvernare. Nu este suficient să te declari
Incidentul din Pădurea Domnească a demonstrat că temele pentru acasă nu s-au făcut într-o serie de instituţii care sunt cruciale în dialogul pe vize...
 

pro-european, trebuie să mai şi să-ţi faci temele pentru acasă. Şi incidentul din Pădurea Domnească a demonstrat că temele pentru acasă nu s-au făcut într-o serie de instituţii care sunt cruciale în dialogul pe vize. S-a văzut că, de fapt, într-un moment de criză, cum s-a întâmplat în decembrie, mai multe instituţii care sunt vizate foarte direct în angajamentele Republicii Moldova pentru liberalizarea regimului de vize au acţionat exact contrar modului cum ar trebui să funcţioneze într-o democraţie şi într-un stat cu aspiraţii europene. Şi în acest sens, da, ele au demonstrat inclusiv europenilor că mai există mult de lucru pentru transformarea reală a instituţiilor care trebuie să asigure legea în Republica Moldova în conformitate cu angajamentele pe care Moldova şi le-a asumat.
 
Europa Liberă: În ce măsură sunt îndreptăţite speculaţiile liderilor alianţei – li s-a spus că nu au şanse cu toate cele trei acorduri după acest incident şi poate de asta şi-au dat frâu liber emoţiilor?
 
Nicu Popescu: Nu. Este o speculaţie. Ce înseamnă „nu au şanse”? Acum două luni, preşedintele Comisiei Europene, domnul Barroso, la Chişinău a spus foarte clar că Republica Moldova are o şansă. Ar fi mai multe şanse de a se apropia de Uniunea Europeană, de a face un salt înainte la Vilnius. Ştiţi că Angela Merkel a spus în august la Chişinău: şansa este, dar şansa nu îţi vine automat, pentru că ţi-o dăruieşte cineva. Trebuie să munceşti foarte greu pentru a o atinge şi în acest sens, ceea ce se întâmplă în instituţiile de stat din Republica Moldova, în procuratură, în Centru anticorupţie, în sistemul judiciar, în poliţie, în poliţia de frontieră – toate acestea contează foarte mult pentru viitorul european al Republicii Moldova şi pentru perspectiva liberalizării vizelor. Nu este suficient să mizezi doar pe promisiunile şi optimismul europenilor, sau pe promisiunile politicienilor din Republica Moldova, ci se va decide modul cum aceste promisiuni vor fi implementate.      
 
Europa Liberă: Acum nu ne mai putem imagina că putem obţine şi acordul pe vize la Vilnius, după tot ce s-a întâmplat.
 
Nicu Popescu: Deocamdată, nimic din agenda europeană a Republicii Moldova nu se schimbă. Se poate schimba dacă situaţia politică din Republica
Deocamdată, nimic din agenda europeană a Republicii Moldova nu se schimbă...
 

Moldova va degenera şi mai mult în următoarele săptămâni. Dar deocamdată, prin menţinerea alianţei şi prin renegocierea acesteia, există toate şansele ca Republica Moldova, din contra, să accelereze procesul de reforme care îi va permite să se apropie mai mult de Uniunea Europeană.
 
Europa Liberă: Totuşi, eu am observat că dacă până la Pădurea Domnească se vorbea şi despre vize la pachet cu celelalte acorduri, după asta nu am mai auzit să se vorbească. 
 
Nicu Popescu: Poziţia Uniunii Europene nu s-a schimbat de la venirea domnului Barroso pe 30 noiembrie la Chişinău. Poziţia este aceeaşi. Speranţa şi intenţia Uniunii Europene şi a Republicii Moldova este să finalizeze acordul de asociere, inclusiv acordul de liber schimb şi dialogul pe vize către Summitul de la Vilnius. Deci, în acest sens, - indiferent de speculaţiile şi discuţiile care
Speranţa şi intenţia Uniunii Europene şi a Republicii Moldova este să finalizeze acordul de asociere, inclusiv acordul de liber schimb şi dialogul pe vize către Summitul de la Vilnius...
 

au loc la Chişinău -, şi Uniunea Europeană, şi Republica Moldova, la nivel bilateral, merg pe acelaşi calendar de finalizare a acestor procese lansate, către Summitul de la Vilnius. Evident,  există riscul ca acest calendar va fi întârziat, va fi deraiat de procesul politic din Republica Moldova, dar acest lucru încă nu s-a întâmplat.
 
Europa Liberă: Există, domnule Popescu, o experienţă a ţărilor balcanice, care arată că Bruxelles-ul devine „generos” abia atunci când este absolut sigur că calea aleasă de o ţară spre Uniunea Europeană este absolut ireversibilă. Adică, tehnic, asta ar însemna ca măcar două cicluri electorale, adică de două ori  să vină cetăţenii la vot şi să-şi dea votul pentru nişte forţe pro-europene ca să poată obţine şi regim liber de vize. Această logică e clară: de ce ne-ar da Bruxelles-ul vize dacă vin nişte forţe pro-ruseşti şi profită, după asta.
 
Nicu Popescu: Eu nu aş vedea procesul de integrare europeană doar prin această prismă. Da, prisma unor guverne succesive pro-europene este un element din calculul în baza căruia Uniunea Europeană îşi face oferta pentru statele din Balcani sau pentru Republica Moldova, dar al doilea element ţine de procesul de reforme. În Republica Moldova am avut o guvernare comunistă care s-a declarat pro-europeană, dar pentru că nu şi-a făcut temele pentru acasă, nu a realizat foarte multe. Deci, în acest sens, şi în Balcani, şi în
Mai important este ca acest guvern să-şi facă temele pentru acasă, să reformeze poliţia, să reformeze sistemul judiciar, să lupte cu corupţia, să reformeze gestionarea frontierei...
 

Republica Moldova nu este suficient să te declari pro-european, trebuie să fii pro-european prin acţiuni, prin modul cum modifici instituţiile politice.

Adevărul este că în Republica Moldova mult prea multe instituţii de stat nu şi-au schimbat suficient sau chiar deseori deloc modalitatea de operare faţă de sistemul politic existent până în 2009. Şi deci, în acest sens, mesajul şi calculul Bruxelles-ului întotdeauna a fost „da, dorim un guvern pro-european care declară şi care este reconfirmat de către vot şi sprijinul cetăţenilor, dar la fel de important sau chiar mai important este ca acest guvern să-şi facă temele pentru acasă, să reformeze poliţia, să reformeze sistemul judiciar, să lupte cu corupţia, să reformeze gestionarea frontierei, procesul de eliberare a paşapoartelor – toate aceste condiţii sunt în planul de acţiuni şi fără o implementare strictă a acestora nu reuşeşti să mergi spre Uniunea Europeană.

Acest lucru s-a văzut foarte bine şi în Balcani, în care unele state balcanice – Muntenegru, Serbia şi Macedonia, în procesul de liberalizare a vizelor au mers cu mult înaintea Albaniei şi Bosniei, pentru că au făcut reformele mai rapid. Deci, în acest sens, viteza transformării  instituţiilor este determinantă pentru succesul apropierii de UE.

Europa Liberă: Dacă se ajunge la anticipate, vă puteţi imagina că „pupăm” la Vilnius acordul de asociere, vizele, zona de liber schimb?

Nicu Popescu: Deocamdată, următorul obiectiv este să finalizăm negocierile cu Uniunea Europeană, să ajungem la un anumit acord final faţă de text, formule, aranjamente comerciale din comerţul de liber schimb. Guvernul lucrează pe calendarul politic şi diplomatic de interacţiune cu UE care era valabil şi ieri şi alaltăieri şi două săptămâni în urmă. Miza este să finalizăm aceste negocieri. După aceea, se intră într-o fază de coordonare a poziţiilor, intră într-o fază a traducerilor, de expertiză lingvistică a acordului – lucruri care
Starea de fapt din alianţă de până astăzi submina calendarul european al R.Moldova. Asta este realitatea regretabilă...
 

durează mai multe luni şi deja în dependenţă cum va evolua situaţia şi din Republica Moldova şi din Uniunea Europeană, vom şti mai exact care este calendarul, dar deocamdată nu s-a întâmplat nimic care ar submina calendarul apropierii de UE pe care s-a mers şi până acum.

Europa Liberă: Dacă nu este demis guvernul...

Nicu Popescu: Dacă nu este demis guvernul şi dacă rezistă alianţa. Iar alianţa deocamdată formal există, însă s-a făcut o ofertă de renegociere a parametrilor acesteia. Adevărul este că starea de fapt din alianţă de până astăzi submina calendarul european al Republicii Moldova. Asta este realitatea regretabilă şi acest fapt de insuficienţă de reforme de până acum nu ai unde să fugi de el şi nu putem pretinde că problema cu viteza reformelor din alianţă a apărut astăzi.

Taguri moldova,AIE,Nicu Popescu,Interviu,reforme,Liliana Barbăroşie,integrarea europeana,criza politica

Acest forum a fost închis
Comment Sorting
Comentarii
     
de: ion
14.02.2013 06:53
Dle Popescu, incercati si dvs sa mai calmati apele, DAR de ce Filat nu a convocat Consiliul AIE si sa propuna renegocierea acordului in cadrul Consiliului? De ce prefera din orice actiune sa faca PR si capital politic? De ce tine o tara intreaga cu sufletul la gura asa cum a facut-o si PD-ul cind negocia in 2010 cu comunistii dupa alegeri? Crede Filat ca in felul acesta isi va consolida cumva electoratul? Va spun eu ca nu! Oamenii s-au saturat de show-uri, iar reformele nu merg nu doar la ministerele si institutiile detinute de PL si PD, dar si la cele detinute de PLDM. De ce politistii care au maltratat tinerii la 7 aprilie 2009 se mai afla in functii si inca avansati in post? Unde este reforma la ministerul de interne detinut de PLDM? Nu va mai accelera deloc renegocierea acordului AIE, pentru ca acest lucru trebuia de propus intr-o maniera normala, dar sa nu fie pusi partenerii de alianta in fata faptului implinit cu iesirea PLDM-ului din AIE. Credeti ca modul in care a fost facut acest lucru va favoriza aceasta renegociere despre care vorbiti? Va spun eu ca nu! Alegerile anticipate, asta urmareste Filat crezind ca o sa-si largeasca ponderea in cadrul urmatoarei eventuale aliante de guvernare, insa va promit ca va fi la fel de socat de rezultatele urmatoarelor alegeri precum ne-a socat cu declaratiile de astazi.

În exclusivitate