joi, iulie 24, 2014 Ora Locală 00:56

Cultură / Cultură şi politică

Cultură, muzică, homofobie

„Parte a acestei isterii despre viața sexuală a lui Benjamin Britten este cauzată de faptul că mult prea numeroși oameni sînt homofobi, chiar dacă încearcă să o ascundă!”

Benjamin Britten. Photo: (c) Brian Seed/Lebrecht  Music&Arts
Benjamin Britten. Photo: (c) Brian Seed/Lebrecht Music&Arts

Multimedia

Audio
  • Cultură și politică: la Centenarul lui Benjamin Britten (1913-1976)



Într-un ultim volum de corespondență, publicat nu de mult la Londra și recenzat în The Wall Street Journal, Benjamin Britten, cel mai cunoscut compozitor britanic al secolului XX, de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta o sută de ani, îi scria într-un moment de convalescență, partenerului său, tenorul Peter Pears: „Este ceva de necrezut faptul că mi-am petrecut viața alături de tine: nu mă pot gîndi ceea ce au făcut zeii pentru a ne permite să se întîmple așa ceva! Ai fost atît de neprețuit pentru mine, mi-ai dat atîta din viața ta, asemenea experiențe minunate, cunoștere și înțelepciune... Și, mai presus de toate, iubirea ta, pe care nu am simțit-o niciodată atît de mare ca în momentele mele cele mai nefericite.”

x
Cum observă recenzentul volumului de corespondență „Scrisori dintr-o viață: Volumul 6 - 1966-1976,” criticul londonez Norman Lebrecht, expresia unor „asemenea sentimente, dacă ar fi fost publicată la vremea respectivă, i-ar fi condus pe amîndoi în închisoare. Sexul între bărbați, chiar consimțit, nu a fost decriminalizat în Marea Britanie pînă în 1967 și a rămas o țintă pentru copoii tabloidelor multă vreme după aceea.” S-ar putea spune pînă astăzi și nu numai pentru ziarele bulevardiere.  

Norman Lebrecht găsea de cuviință să amintească faptul că Britten și Pears au îndurat constant presiunea și condamnarea implicită, au trăit, după expresia lui Lebrecht „sub o stare de asediu” de-alungul lungii lor relații, începută în 1934 și încheiată cu moartea compozitorului, în decembrie 1976.

In treacăt fie spus, mare parte din perioada finală a vieții lor s-a petrecut la adăpostul casei lor de la Aldeburgh, unde Britten și Pears transformau un mare hambar abandonat într-o sală de concert, inaugurată în 1967 în prezența reginei Elisabeta. Sala avea să fie
Benjamin Britten discutînd cu Sviatoslav Richter la Aldenburgh. Photo: (c) Brian Seed/Lebrecht Music&ArtsBenjamin Britten discutînd cu Sviatoslav Richter la Aldenburgh. Photo: (c) Brian Seed/Lebrecht Music&Arts
x
Benjamin Britten discutînd cu Sviatoslav Richter la Aldenburgh. Photo: (c) Brian Seed/Lebrecht Music&Arts
Benjamin Britten discutînd cu Sviatoslav Richter la Aldenburgh. Photo: (c) Brian Seed/Lebrecht Music&Arts
distrusă doi ani mai tîrziu într-un incendiu, dar Britten avea să o reconstruiască rapid, în decurs de numai un an, sprijinit, între alții de prietenii săi din Uniunea Sovietică, de Mstislav Rostropovici (pentru care scria un Concert și trei suite pentru violoncel solo), de Sviatoslav Richter (și recitalurile lor împreună stau mărturie astăzi pe discuri compact publicate din arhive de BBC), și de Dmitri Șostakovici a cărui Simfonie a 14-a îi este dedicată lui Britten.



Din această perioadă stressantă datează și înrăutățirea suferinței cardiace, ce avea să conducă la o operație deschisă pe cord, soldată cu un infarct minor și un grad de invaliditate, ce au condus ulterior la dispariția compozitorului.

Așa cum se întîmplă întotdeauna, celebrările unui centenar prilejuiesc apariția unor noi biografii și lucrări dedicate compozitorilor, iar Britten nu face excepție. Și tot ca întotdeauna aparițiile editoriale diferă calitativ, parte a lor rod al unor cercetări serioase, altele sub pana unor autori ce încearcă ei să profite de momentul festiv. Din această ultimă categorie pare să facă parte volumul „Benjamin Britten: O viață în secolul al XX-lea”, sub semnătura cercetătorului Paul Kildea și din care fragmente ample au fost publicate în ianuarie de cotidianul The Telegraph.

Kildea insistă și face un întreg caz dintr-o pretinsă suferință asociată bolii de inimă a lui Britten. Autorul citează un cardiolog participant la operație de înlocuire a unei valve din inima lui Britten, un medic a cărui mărturie nu mai poate fi controlată astăzi și care ar fi spus că
Coperta uneia din seria de înregistrări de la AldeburghCoperta uneia din seria de înregistrări de la Aldeburgh
x
Coperta uneia din seria de înregistrări de la Aldeburgh
Coperta uneia din seria de înregistrări de la Aldeburgh
muzicianul suferea de sifilis. O boală venerică pe care ar fi luat-o de la partenerul său, tenorul Peter Pears, cunoscut pentru infidelități repetate. Kildea, autorul biografiei, aduce în discuție și aspecte ale homosexualității lui Britten, vorbind despre „cîmpul minat psihosexual” al compozitorului ce ar fi manifestat tendințe benigne pedofile, fără urmări altfel decît pe plan muzical,

Portretul depreciativ făcut de Paul Kildea lui Britten a stîrnit un val de reacții în cercurile muzicale britanice, cu cîteva articole explicative publicate în The Guardian, unde au fost contrazise ferm așa-zisele revelații, și ajungîndu-se pînă la declarația clară, cu asumarea responsabilității încălcării secretului medical, a unuia din doctorii participanți la operația pe cord suferită de Britten. Potrivit lui, nimic din documentația medicală existentă la vremea operației și din cea ulterioară nu indică existența unei boli venerice.

Revelațiile rămîn unele de scandal și nu pot decît cita comentariile unui critic muzical, Anne Ozorio care scria: „Și chiar presupunînd că Britten ar fi avut sifilis, schimbă aceasta ceva în ce privește muzica sau persoana lui? [...] Parte a acestei isterii despre viața sexuală a lui Britten este cauzată de faptul că mult prea numeroși oameni sînt homofobi, chiar dacă încearcă să o ascundă!”

x
Viața și arta, din fericire, merg mai departe și este, poate, o ironie a soartei că în timp ce la Moscova, deputații din Duma de Stat începeau să dezbată la 25 ianuarie măsuri severe menite să împiedice o așa-numită „propagandă homosexuală”, la Teatrul Mihailovski din St. Petersburg avea loc premiera operei lui Benjamin Britten, Billy Budd, o lucrare asociată în mod tradițional, se comenta zilele acestea pe blogul revistei artsjournal.com, cu lumea gay.

Taguri Radio Europa Liberă,Victor Eskenasy,cultură,Cultură și politică,muzică,Norman Lebrecht,homosexualitate,Benjamin Britten,Peter Pears,Paul Kildea,centenarul Britten,homophobie,Anne Ozorio,Billy Budd,Teatrul Mihailovski Sankt Petersburg

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate