vineri, august 29, 2014 Ora Locală 17:10

Interviuri

Instituţiile psiho-neurologice între menirea lor socială și abuzuri

Vanu Jereghi: „sunt instituţii în care sunt 500 de persoane şi există doar un medic psihiatru...”

Multimedia

Audio
  • Interviu dimineții: cu Vanu Jereghi, directorul Institutului pentru Drepturile Omului de la Chișinău



Un caz recent la Internatul psiho-neurologic din Bălţi, unde se presupune că un medic al acestei instituţii a violat pe parcursul a doi ani mai multe paciente, a readus în actualitate realităţile din acest fel de instituţii, realităţi care ori sunt considerate sumbre, uneori chiar „medievale”, ori pur şi simplu necunoscute. Sigur că – dacă se rămâne pe linia optimismului -  dosarul penal deschis va lămuri, poate,  până la urmă lucrurile. Ce vor mai rămâne, însă, de lămurit sunt cauzele care au făcut sau fac posibile asemenea situaţii. Şi măsurile ce pot fi luate pentru ca internarea în aceste instituţii să nu devină condamnare la degradare sau tratament inuman. Este tema convorbirii de astăzi cu directorul Institutului pentru Drepturile Omului (IDOM), Vanu Jereghi.

Europa Liberă: Spuneam, dle Jereghi, la începutul acestei emisiuni, despre cât de înfricoşătoare poate fi situaţia în instituţiile psiho-neurologice din Republica Moldova, dacă va exista confirmarea definitivă  a faptului că mai multe femei de la Internatul psiho-neurologic din Bălţi au fost violate de un medic de acolo şi suprimate psihologic ca să nu aibă un cuvânt de spus despre ce li s-a întâmplat. O întâmplare surprinzătoare pentru asemenea instituţii sau oarecum explicabilă dacă ne gândim la modul în care sunt supravegheate aceste internate?

x
Vanu Jereghi: „Eu cred că e o întâmplare care era previzibilă. Am mai spus de mai multe ori, cred că de mai mult de zece ani spun, că în aceste instituţii există probleme, în aceste instituţii nu există garanţii de respectare a drepturilor omului, nu există garanţii că persoanele aflate în aceste instituţii se pot retrage personal din ele.

Aceste instituţii nu sunt monitorizate de alte instituţii, adică cei care te plasează aceea şi te monitorizează. Deci, este o problemă de sistem şi aceste toate împreună duc la violări ale drepturilor omului, duc la cazuri de care au avut loc recent, cazuri despre care vorbim astăzi.”

Europa Liberă: În general, câte instituţii  de acest fel există şi despre ce număr de pacienţi este vorba?

Vanu Jereghi: „Noi, în Republica Moldova, avem nouă instituţii psihiatrice şi dacă e să vorbim despre sistem integral, trei spitale psihiatrice sunt sub egida Ministerului Sănătăţii şi avem șase instituţii psiho-neurologice sub egida Ministerului Protecţiei Sociale, dintre care două sunt pentru minori, una pentru băieţi şi alta pentru fete, şi restul, patru instituţii sunt pentru adulţi. În total în toate nouă instituţii sunt circa 4,5 mii - 5 mii de persoane instituţionalizate. Dacă să vorbim de Ministerul Sănătăţii, sunt circa 2,5 - 3 mii sunt în internatele psiho-neurologice.”

Europa Liberă: Da, a propos, pentru precizare: de ce în diferită subordonare, să spunem aşa: şi sub Ministerul Sănătăţii şi sub cel al Muncii şi Asistenţei Sociale?
  
Vanu Jereghi:
„Se presupune că instituţiile Ministerului Sănătăţii sunt cele curative, sau instituţii în care persoana nu stă o perioadă îndelungată. În general, într-un spital de psihiatrie persoana este ţinută în mediu 28-30 de zile şi doar în situaţii de criză este ţinut acolo, pentru a ieşi din criză. Şi este ţinut acolo sau la voinţa proprie, sau în două cazuri, atunci când este periculos pentru sine sau pentru cei din jur.

Instituţiile psiho-neurologice au o altă menire, au de fapt o menire socială. Şi aici sunt ţinute persoanele care, de iure, n-ar putea avea grijă singure de ele; dar pentru mine este destul de gravă situaţia atunci când într-o instituţie socială sau într-o instituţie psiho-neurologică noi cazăm şi alte tipuri de persoane pentru că nu avem instituţii sociale. Şi atunci statul are o scuză că, uite, nu avem instituţii sociale, persoana a rămas singură în localitate, nu mai are rude, este complicat pentru autorităţile locale să aibă grijă de această persoană şi o duce într-o instituţie psiho-neurologică unde de fapt persoana rămâne pe viaţă.”

Europa Liberă: Dar cine are preocuparea sau responsabilitatea de a lămuri care dintre persoanele plasate în instituţiile de care vorbiţi au capacitate de exerciţiu deplină, redusă, ş.a.m.d.? Există vreun procedeu care să excludă internarea din rea-voinţă în asemenea instituţii?

Vanu Jereghi:
„De fapt, când am mers pentru prima dată, era prin anul 2001 dacă nu greşesc, aproape toţi erau, doar cazuri unice când cineva era în acest instituţii lipsit de capacitatea de exerciţiu. Restul toţi aveau capacitate deplină de exerciţiu, deci, de iure, erau ca şi mine. Şi numai după întocmirea anumitor rapoarte, critici destul de dure la adresa autorităţilor, după scrierea rapoartelor şi obţinerea recomandărilor de la ONU, a comisarului pentru drepturilor omului, autorităţile nu se mişcau deloc. Şi atunci au fost efectuate nişte acţiuni care trebuiau să arate statului care este problema.

Noi am implementat un proiect cu privire la monitorizarea dreptului la vot al persoanelor din instituţii psiho-neurologice. Şi am mers în fiecare instituţie şi am spus că dacă aceste persoane nu sunt lipsite de capacitate de exerciţiu, conform legii, atunci ele au dreptul la vot, aşa cum îl am şi eu. Şi am promovat acest proiect, o parte din persoane au votat, de fapt cu rezistenţa enormă a medicilor care ne spuneau că ei sunt incapabili şi atunci le ceream decizia judecătorului, care nu exista de fapt. Şi atunci se primea că medicul decide dacă este capabil sau nu, şi nu instanţa de judecată.

După aceste acţiuni aceste instituţii şi Ministerul Protecţiei Sociale a mers la alte acţiuni, au trimis la pachet dosarele persoanelor aflate în instituţii în instanţele de judecată şi au solicitat ca persoanele să fie lipsite de capacitate de exerciţiu. La ziua de azi o mare parte, cred că mai mult de jumătate din aceste persoane, sunt lipsite de capacitate de exerciţiu. Dar este o altă problemă, că sunt lipsite de capacitatea de exerciţiu contrar legii, sau cu greşeli. Şi dacă mergem în instanţa de judecată, eu cred că aceste decizii pot fi revocate unora dintre ei. O altă problemă este că persoanele care au fost lipsite de capacitatea de exerciţiu nici nu cunosc că au fost lipsite de această capacitate.”

Europa Liberă: E aproape sinistru ceea ce spuneţi. Citisem într-un raport emis de organizaţia dvs, dacă nu greşesc, că toţi cei care au fost internaţi până în anul 2009 nu dispun de o decizie judecătorească pentru internarea lor ca persoane cu dizabilităţi mintale, aşi spus-o chiar dvs. la o ocazie. A fost reevaluată în consecinţă vreo persoană după 2009, mai ales că există şi o lege?

Vanu Jereghi:
„După 2009, deci după destule presiuni, ei au mers la pachet cu aceste dosare în instanţa de judecată şi i-a lipsit de capacitatea de exerciţiu. Dar există o altă problemă. Legea de fapt nu prevede expres că persoanele cazate în internatele psiho-neurologice ar trebui să meargă în faţa unei instanţe de judecată. Dar noi avem şi alte documente internaţionale la care suntem parte.

De doi ani suntem, bunăoară, membri ai Convenţiei ONU cu privire la persoanele cu dizabilităţi, care spune clar că chiar dacă persoana este lipsită de capacitatea de exerciţiu, asta nu înseamnă că poţi face cu ea ce vrei. Atunci când am ratificat acest document, asta însemnând că persoana dacă este lipsită de capacitatea de exerciţiu, trebuie oricum să avem acordul persoanei, şi dacă persoana refuză la ceva, nu o putem obliga.”

Europa Liberă: Cum se face totuşi la modul practic această internarea în baza unei decizii judecătoreşti? Şi ce şanse am să nu fiu eu de exemplu internat, mai ales dacă, de exemplu, mă port sau sunt mai ciudat la un moment dat?
 
Vanu Jereghi:
„Este destul de admisibil ca fiecare din noi să fie dus în această instituţie, atâta timp cât de fapt rudele te duc în majoritatea cazurilor în aceste instituţii, deci fără voia ta. Există cazuri când persoana nici nu am fost în faţa judecătorului, deci rudele au mers în faţa instanţei de judecată şi „s-au înţeles” sau au obţinut o decizie „corectă” a judecăţii şi persoana se trezeşte într-o bună zi că este dusă forţat, contrar voinţei sale într-un internat şi nu poate pleca din el. O parte, în aceste internate, se pot plimba pe afară, ei de fapt au crescut în aceste internate şi nu au unde pleca. Este de fapt casa lor şi chiar dacă sunt rude, ei deja nu mai vor să plece. Dar cei care vin proaspeţi în aceste instituţii, vor să plece înapoi acasă, o mare parte dintre ei au proprietăţi pe care le gestionează rudele care au interesul să le ducă în aceste instituţii.”
 
Europa Liberă: Se vorbeşte de ceva vreme despre o politica de dezinstituţionalizare a oamenilor cu dizabilităţi mintale. Posibil aşa ceva în Republica Moldova, unde şi familia pacientului şi  societatea abia aşteaptă să-l izoleze ?

Vanu Jereghi:
„Mai mult de zece ani aud din aceste instituţii sau de la cei care gestionează aceste instituţii că sunt în reformă, sau că tind spre dezinstituţionalizare, dar cifrele vorbesc altceva. Când am văzut cifrele câte persoane au plecat din aceste instituţii anul trecut, situaţia este destul de proastă în acest domeniu. Nu avem nici o dezinstituţionalizare şi cei care gestionează aceste instituţii nu au nevoie să dezinstituţionalizeze aceste instituţii, pentru că ele aduc nişte venituri enorme. Cheltuim în mediu pentru o persoană cazată în asemenea instituţii 2500 de lei pe lună. Şi dacă înmulţim la numărul de persoane, vedem câte milioane sunt gestionate de aceste ministere sau de către managerii acestor instituţii.”

Europa Liberă: Sugeraţi că aceşti bani este convenabil să-i primeşti, să-i gestionezi?

Vanu Jereghi:
„Sigur. Noi doar ştim care este situaţia în Republica Moldova. Şi atunci toţi angajaţii acestui sistem, începând cu ministerul şi terminând cu cei care lucrează în bucătărie în aceste instituţii sau sunt dădace în aceste instituţii se opun ca să nu existe astfel de reforme, pentru că ei îţi pierd munca, îşi pierd veniturile şi multe alte beneficii.”

Europa Liberă: Starea sănătăţii persoanelor din internatele menționate trebuie evaluată, conform legii,  o dată la şase luni, de nu mai puţin de trei medici. Pot fi aplicate aceste prevederi legale?

Vanu Jereghi:
„Nu. Noi avem situaţia când legea prescrie foarte clar ce ar trebui să facem, însă nu putem face asta şi nici nu o facem. Imaginaţi-vă că sunt instituţii în care sunt 500 de persoane şi există doar un medic psihiatru şi el de fapt este director sau vice-director al acestei instituţii, deci el mai mult face funcţii administrative decât curative. Şi menirea acestor instituţii este socială. Deci, dacă luăm bugetul acestor instituţii vedem că o sumă foarte mică se cheltuieşte pentru tratament şi, de fapt, primesc tratament atunci când: îl doare capul, burta sau piciorul, şi nu pentru tratamentul stării lui psihice. Se spune că ei sunt deja cronici, nu mai au nevoie de tratament.”

Taguri moldova,Radio Europa Liberă,Alexandru Canțîr,Liliana Barbăroșie,Interviu,Vanu Jereghi,Internatul psiho-neurologic Bălți,cazuri de viol în anchetă

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate