duminică, aprilie 20, 2014 Ora Locală 22:10

Proiecte / Cui îi este frică de NATO?

Cursa pentru conducerea NATO - candidații încep să se anunțe

Nu există reguli precise pentru numirea secretarului general NATO şi nici un algoritm al succesiunii, ci doar negocieri în culise între statele membre.

Actualul Secretar General NATO, Anders Fogh RasmussenActualul Secretar General NATO, Anders Fogh Rasmussen
x
Actualul Secretar General NATO, Anders Fogh Rasmussen
Actualul Secretar General NATO, Anders Fogh Rasmussen

Multimedia

Audio
  • Cursa pentru conducerea NATO - candidații încep să se anunțe

MĂRIMEA TEXTULUI - +

A rămas mai bine de un an pînă la alegerea viitorului secretar general al NATO, dar cursa pentru succesiune e deja deschisă, întrucât numele succesorului danezului Anders Fogh Rasmussen va trebui sa fie cunoscut inainte de sfarsitul acestui an. 
 
In mod conventional, încă de la fondarea Alianței Nord Atlantice (NATO) s-a stabilit definitiv că secretarul-general al Alianței va fi intotdeauna un civil european, in vreme ce comandantul suprem al forțelor aliate va fi un militar american, Statele Unite fiind țara care contribuie cel mai mult in NATO, atât financiar cît si operațional. 
 
Mandatul actualului secretar general Rasmussen se încheie in august 2014, dar guvernele au început deja sa-si plaseze candidații. 
 
Dintre cele trei nume vehiculate pînă acum, doua sint foarte vizibile. Unul este Franco Frattini, fostul ministru italian de externe si fost Comisar European pentru Justitie. Celălalt e actualul ministru polonez de externe si fost ministru al apărării Radoslaw Sikorski. 
 
Frattini are de partea lui nu doar lunga sa experiență si capacitatile dovedite de politician si mediator, dar si simplul fapt ca e italian. Italia nu a mai deținut postul suprem din NATO de acum mai bine de patru decenii si asta, cum nu încetează sa o sublinieze diplomații italieni, cu toate că Italia e al treilea contribuitor la bugetul Alianței, după SUA și Marea Britanie. 
 
Frattini nu va candida in alegerile generale din Italia de luna aceasta, deși șeful guvernului i-a propus sa intre in senat, el preferând sa se păstreze pentru cursa pentru șefia NATO. 
 
Polonezul Sikorski, fin diplomat si fost jurnalist, are multe atuuri de partea lui, unul fiind, iarăși, chiar simplul fapt ca e polonez si ca, având ca secretar general un politician din țara unde a fost semnat Pactul de la Varșovia ar indica, pentru NATO, o îngropare definitiva a trecutului Razboiului Rece. 
 
In contextul relatiilor cu Rusia, Sikorski ar fi de asemenea, teoretic, omul nimerit, in măsura in care el înțelege situația si mentalitatea vecinilor foști comuniști, ceea ce ar fi un avantaj pentru relațiile NATO cu o țară cum e Moldova. 
 
In sfarsit, un al treilea nume vehiculat insistent este cel al ministrului belgian al apărării, Pieter De Crem. Acesta are împotriva sa faptul ca e un crestin-democrat flamand si ca un alt crestin-democrat flamand, Herman Van Rompuy, este președintele Consiliului European, altfel zis e una din cele mai înalte figuri politice din UE. 
 
Belgienii au fost intotdeauna foarte bine văzuți, pentru pragmatismul lor, in structurile europene si euro-atlantice, insa doua figuri dintr-un mic partid flamand in cele mai înalte funcții ar fi prea mult pentru unele capitale. 
 
Rămâne insă posibilitatea unui transfer, aproape ca la fotbal. Unii au sugerat ca Herman Van Rompuy, al cărui mandat in fruntea Consiliului UE se încheie in noiembrie anul viitor, ar putea fi ținut in rezerva pentru NATO. Un asemenea transfer a avut deja loc in sens invers, când fostul secretar general NATO, spaniolul Javier Solana, a trecut la UE, devenind șeful diplomatiei europene după ce condusese campania militară a NATO împotriva Serbiei lui Milosevici. 
 
Nu exista reguli precise pentru numirea secretarului general NATO si nici un algoritm al succesiunii, ci doar negocieri in culise intre statele membre, combinate cu necesitatea obtinerii unui consens.

Taguri Dan Alexe, Cui îi este frică de NATO

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate