luni, iulie 28, 2014 Ora Locală 19:24

Moldova

Banca de Economii în criză

Dorin Draguţan: Banca de Economii are nevoie de un management profesionist şi independent.

Multimedia

Audio
  • Incertitudinii și soluții la o criză financiară: Banca de Economii


Problemele Băncii de Economii, singura bancă moldoveană cu capital de stat, continuă să țină trează atenția presei și politicienilor de la Chișinău. În această chestiune s-a pronunțat astăzi și bancherul-șef al Moldovei, adică guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu. Alla Ceapai.

Recent, după publicarea rapoartelor bancare pentru anul 2012, a devenit cunoscut faptul că pentru prima dată în istoria sa, Banca de Economii a înregistrat anul trecut pierderi de peste 300 de milioane de lei. Situaţie datorată în mare parte unor credite neperformante de peste 1 miliard de lei a căror recuperare este tot mai îndoielnica.

Mai mulţi experţi au vehiculat, în ultima vreme, scenarii dintre cele mai pesimiste potrivit cărora banca s-ar afla la buza prăpastiei. Situaţia Băncii de Economii a ajuns şi în vizorul Fondului Monetar Internaţional care în noiembrie 2012 a îndemnat autorităţile de la Chişinău să întreprindă măsuri urgente pentru a consolida capitalul băncii in virtutea cotei majoritare pe care o deține.

În opinia guvernatorului Băncii Naţionale, Dorin Draguţan, colacul de salvare l-ar putea oferi o injectare de capital de 700 de milioane de lei: „Statul trebuie să contribuie cu cota sa de participare în proporţia de participare la capitalul social adică cu 56% din valoare respectivă. Noi credem că toţi acţionarii la Banca de Economie statul cât şi acţionarii minoritari se vor comporta ca nişte investitori raţionali şi toţi împreună solidar vor participa la majorarea capitalului social.”

Astfel, statul ca acţionar majoritar ar urma să contribuie cu circa 400 de milioane de lei la capitalizarea Băncii de Economii. Dorin Draguţan se arată convins că în scurt timp Guvernul şi Parlamentul vor lua această decizie politică de a suplimenta capitalul social al Băncii de Economii: „Atunci când este nevoie întotdeauna se pot găsi bani. Miza este destul de mare şi eu cred că toate persoanele care vor fi implicate în luarea acestor decizii vor avea luciditatea de a analiza la rece, necesitatea de a susţine Banca de Economii sau impactul pe care îl va avea înrăutăţirea situaţiei la Banca de Economii asupra sistemului bancar şi asupra economiei.”

Analistul economic Alexandru Tănase, director al agenţiei Infotag şi redactor-şef al revistei „Bănci şi Finanţe”, spune că autorităţile  neavând aceşti bani tergiversează decizia de a capitaliza banca: „Decizia asupra emisiei suplimentare de acţiuni o poate lua doar statul ca acţionar majoritar. Dar statul nu are aceşti bani la ora actuală. Dacă se ia decizia asupra emisiei de acţiuni statul trebuie să-şi cumpere cota parte care-i revine. Iar dacă statul nu le poate cumpăra va pierde controlul asupra băncii, pentru că acţiunile sale vor fi procurate de alţii.”

În timp ce Guvernul caută măsuri de redresare pentru a evita riscul dereglării sistemului financiar in ansamblu, ce-i drept fără sa pună în discuție detaliile, legislatorii sunt ahtiați după investigații, insistând sa constituie o comisie de anchetă care sa dea de urmele beneficiarilor de credite. Ideea aparţine deputaţilor liberali care vor sa se limiteze doar la situaţia Băncii de Economie, in timp ce  deputaţii liberal-democraţi  insistă asupra radiografierii întregului sector financiar-bancar.

Iată ce spune  preşedintele comisiei economie, buget şi finanţe liberal-democratul Veaceslav Ioniţă: „Noi avem o problemă nu la Banca de Economii, dar în calitatea reglementării sectorului financiar şi bancar. La Banca de Economii nu s-a întâmplat acum absolut nimic deosebit faţă de ce se întâmplă în ultimii ani de zile. Pur şi simplu a fost un subiect artificial ridicat de cineva rău intenţionat.”

Mai mulţi experţi sunt de părere că propunerea guvernatorului Băncii Naţionale de a injecta capital suplimentar Băncii de economii ar fi o soluţie valabila pe termen scurt, pronostic sugerat de însuși Dorin Draguţan, care a declarat astăzi că Banca de Economii are nevoie de un management profesionist şi independent.

Taguri moldova,Radio Europa Liberă,Banca de Economii,alla ceapai,Dorin Drăguțanu,guvernator

Acest forum a fost închis
Comment Sorting
Comentarii
     
de: Mihail de la: Anenii Noi
07.02.2013 20:43
intreprindeti ce cei care sunt la putere pentruca sufera majoritatea oamenilor care au depus bani in banca.

În exclusivitate