Dreptul international tratează nationalitatea si cetățenia ca pe niște sinonime, desi in practica pot exista distinctii. Astfel, in UE aceeasi persoană poate avea cetățenia europeană, posedînd in același timp nationalitatea română, sau franceză.
In Europa, acordarea nationalității ține de dreptul suveran al fiecărei țări, de ceea ce mai e numit „principiul subsidiarității". Astfel, în Franța se aplica dreptul solului (e francez cine se naste în Franța) - in Germania, însă, dreptul sângelui (e german cine poate dovedi că e din părinți germani).
Asta a facut ca pînă in anii 2000 legea germană să funcționeze precum cea a unei țări cum e Israelul: persoane născute oriunde pe planetă, de pilda in Kazahstan, primeau automat cetățenia, chiar nevorbind limba germana, daca puteau dovedi ca sint de ascendenta germana, in vreme ce copii ai imigranților turci sau marocani, născuți in Germania si nevorbind alta limba decât germana, obtineau foarte greu cetățenia.
Abia începând din anul 2000 se atribuie cetățenia automat celor născuți in Germania, insa si aceia trebuie sa o ceara inca o data, sa o certifice, atunci când ating vârsta de 23 de ani. Pe deasupra, Germania nu permite cetățenia multiplă. Cei care devin germani, trebuie sa renunțe la o alta cetățenie.
Si aici legislația e diferită de la o țară la alta. Unele țări permit cetățenia multiplă, insa cu anumite nuanțe. Astfel, in Belgia, cel care devine belgian poate avea oricâte alte cetățenii, insa nu poate solicita sau obține in mod voluntar o alta dupa ce a devenit belgian.
Procedurile -- ritualurile, s-ar putea spune-- obtinerii cetățeniei sint, de asemenea foarte diferite, unele țări impunand adevărate examene complexe de limbă, cultură, istorie si civilizație.
Pentru a da un singur exemplu, noile proceduri si regulamente complicate pe care le impune obținerea cetățeniei britanice conțin o serie de întrebări de istorie si cultura la care ar eșua chiar o majoritate a britanicilor.
La capătul celălalt al spectrului metodic se afla o țară atât de decrispată, un mozaic cultural si multinațional cum e Belgia. Eu insumi, locuind în Bruxelles, mi-am primit cetățenia prin poștă, dupa ce am completat la primărie formularul necesar. Nu am trecut niciodată prin fața vreunei comisii de naturalizare. In mentalitatea belgiană mic-burgheza (in sensul bun, de ascultătoare de reguli) din moment ce corespundeam criteriilor nu era nevoie sa iau din timpul unor funcționari. Si asta e Europa.
-----------------
O iniţiativă legislativă din 2011 lansată de liberali, care prevedea ca doritorii să obţină cetăţenia Republicii Moldova să dea un test de cunoaştere a limbii şi istoriei române, nu a fost sprijinită de comisiile parlamentare şi, în consecinţă, nu a ajuns să fie discutată nici la biroul permanent al parlamentului, prin urmare nici în plenul legislativ. Şi asta pentru că toate celelalte partide au avut obiecţii. Grupul parlamentar al democraţilor bunăoară a insistat pe înlocuirea sintagmei "limba română" cu "limba de stat" şi "istoria românilor" cu "istoria". Alţi legislatori au considerat inoportună o lege specială întrucît un test de cunoaştere a limbii deja există în procedura de obţinere a cetăţeniei.
Autoarea proiectului, deputata Ana Guţu, crede totuşi că tentativa sa de a promova o testare mai serioasă pentru doritorii de a deveni cetăţeni ai Republicii Moldova nu a întrunit sprijin din alte motive:
„Am impresia că se doreşte un moratoriu pe orice iniţiativă care ţine de drepturile noastre lingvistice şi identitare. Poate şi există un astfel de test, dar el este foarte lapidar. Este necesar să revedem legislaţia din acest domeniu ca să reparăm o greşeală pe care am comis-o la începutul anilor 90 şi le-am dat cetăţenie absolut tuturor celor care s-au născut pe teritoriul Republicii Moldova şi ne-am pomenit cu o armată de cetăţeni care au dreptul de a alege şi a fi ales, dar care nici nu cunosc, nici nu respectă limba de stat a Republicii Moldova, care este limba română, nici istoria.”
Dar iată ce spune despre iniţiativa eşuată politologul Mihai Cernencu, şef de catedră relaţii internaţionale şi politologie la ULIM :
„În toată lumea acest lucru este firesc. Iată chiar şi ruşii pentru gastarbeiteri au introdus cunoaşterea limbii ruse şi a istoriei Rusiei. Şi în SUA trebuie să cunoşti limba engleză, am văzut iniţiativele lui Barack Obama pentru cei 11 milioane de emigranţi, cam aceleaşi prevederi sunt. Probabil că parlamentarii trăiesc în altă lume, pentru că în mod normal, oricine solicită cetăţenia unui stat, trebuie să cunoască limba şi istoria acelui stat. Este o cerinţă absolut legitimă şi cam toate statele cer acelaşi lucru. Paul Goma, obţinând cetăţenia franceză, evident cunoştea limba franceză. Deci, nu cred că este o cerinţă exagerată. Chiar şi convenţia cadru pentru protecţia minorităţilor din 1998 a CE prevede acest lucru: oricine de altă etnie trebuie să studieze limba, tradiţiile, istoria poporului unde îşi găseşte pentru moment activitatea. Eu ştiu că se dă un test acum dar suntem în Republica Moldova şi se mai trece peste asta,” crede politologul Mihai Cernencu.
Mai mulţi observatori constată că actuala guvernare evită deliberat abordarea subiectelor politice delicate, după ce se împotmoleşte în probleme mult mai lesne de soluţionat.
