joi, octombrie 23, 2014 Ora Locală 00:40

Internațional

Rușii marchează a 70-a aniversare a victoriei în bătălia de la Stalingrad...

...considerată de istorici un moment de cotitură în al doilea război mondial.

Muzeul Bătăliei de la Stalingrad din Volgograd.Muzeul Bătăliei de la Stalingrad din Volgograd.
x
Muzeul Bătăliei de la Stalingrad din Volgograd.
Muzeul Bătăliei de la Stalingrad din Volgograd.
Vineri președintele Vladimir Putin urma să se întâlnească la Kremlin cu 300 de veterani de război. Manifestări comemorative sunt plănuite mai ales sîmbătă, în ziua aniversării, în primul rând în orașul unde s-a dat în urmă cu șapte decenii marea bătălie. Dar Associated Press scrie într-o relatare pe care v-o prezintă în rezumat Mircea Țicudean  că la Volgograd sărbătoarea are și accente controversate.

În pregătirea celei de-a 70-a aniversări a victoriei de la Stalingrad, considerată de mulți începutul sfârșitului Germaniei naziste, edilii orașului din sudul Rusiei au decis că pe data de 2 februarie, în ziua aniversării, îl vor numi din nou în declarațiile oficiale ”Stalingrad”, în loc de Volgograd. Decizia prevede ca acest obicei să fie păstrat mai departe, ori de câte ori se va sărbători vreo aniversare importantă legată de cel de-al doilea război mondial.

Orașul a fost rebotezat oficial Volgograd în 1961, ca parte din campania mai amplă de demontare a cultului personalității lui Stalin, care murise în 1953. Dar - scrie AP - numele ”Stalingrad” este inseparabil de amintirea bătăliei, una din cele mai mari din istorie, soldată cu aproape 2 milioane de morți.

Decizia edililor de la Volgograd de a reînvia temporar vechiul nume i-a nemulțumit însă pe unii ruși, care citesc în ”Stalingrad” în primul rând numele dictatorului sovietic.  Avocatul rus al poporului pentru drepturile omului, Vladimir Lukin, a spus că va cere anularea inițiativei prin hotărâre judecătorească. Iar deputatul stângist de la Moscova Nikolai Levichev a spus că ”este o blasfemie să redenumești un oraș rusesc glorios după un dictator sângeros care și-a ucis milioane de compatrioți”. Levichev a mai spus că țara a câștigat al doilea război mondial mai degrabă în ciuda lui Stalin decât datorită lui, pentru că dictatorul ar fi făcut greșeli strategice enorme.

Iosif Visarionovici Stalin a condus Uniunea Sovietică din 1924 și până la moartea sa din 1953. Comuniștii și alți radicali îi atribuie meritul conducerii țării spre victorie în al doilea război mondial și al transformării ei într-o supraputere nucleară, dar alții îl condamnă pentru epurările brutale soldate cu uciderea a milioane de oameni.

AP notează că președintele Vladimir Putin, fost ofițer KGB, evită în general să-l laude public pe Stalin, dar a reînviat unele simboluri ale epocii lui. În ultimii ani mulți ruși au criticat manualele școlare în care Stalin apare într-o lumină destul de favorabilă sau reconstrucția unei stații de metrou la Moscova cu păstrarea printre elementele decorative a unui citat dintr-o odă dedicată dictatorului.

În afara deciziei edililor din Volgograd de a reînvia temporar numele Stalingrad, cei de la St. Petersburg și din orașul siberian Chita au hotărât ca autobuzele transportului public să fie decorate cu imaginea lui Stalin mâine, în ziua celei de-a 70-a aniversări a bătăliei.

În vreme ce apărătorii drepturilor omului consideră asemenea omagii blasfemie, comuniștii ruși spun că ele sunt insuficiente. Deputații comuniști din Duma de Stat s-au întâlnit cu veteranii de război și i-au trimis președintelui Putin o scrisoare în care cer ca Volgograd să fie rebotezat ”Stalingrad” nu pentru o zi, ci pentru totdeauna.

Taguri Radio Europa Liberă,RFE/RL,Mircea Țicudean,Rusia,Stalingrad,70

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate