joi, aprilie 24, 2014 Ora Locală 21:43

Presa

Demisia lui Dan Voiculescu îl scapă de Înalta Curte de Justiţie (Adevărul)

O formulă de supravieţuire formidabilă (22)

x
MĂRIMEA TEXTULUI - +

In ziua prezentarii, la Bruxelles, a raportului Comisiei Europene de monitorizare pe justitie a Romaniei, Cristian Campeanu publica in Romania libera o analiza asupra regreselor din acest domeniu si noteaza ca este pentru prima data cand Bruxelles-ul nu a dorit ca proiectul de raport sa ajunga inainte sub ochii guvernantilor. O alta remarca a comentatorului este ca premierul Victor Ponta s-a grabit sa iasa public cu un comunicat in care sustine ca a indeplinit toate cerintele convenite in vara trecuta cu presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Campeanu se astepta ca raportul sa fie foarte critic, in special din pricina „revoltei populare" (intre ghilimelele autorului) a instantelor teritoriale împotriva membrilor CSM neagreaţi de Putere. De vina ar mai fi procedura defectuoasa şi netransparenta de numire a şefilor de la Directia Nationala Anticoruptie si de la Parchetul General, ca si asaltul împotriva independenţei procurorilor, orchestrat, spune comentatorul, de ministrul de justitie Mona Pivniceru.
 
Ion M. Ionita comenteaza in ziarul Adevarul demisia din Senat a conservatorului Dan Voiculescu, patronul televiziunilor Antena, la numai o saptamana de la depunerea juramantului. Voiculescu a declarat ca o face ca se puna la dispozitia justitiei, fiind inculpat pentru coruptie intr-un dosar care urma sa se judece maine la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Gestul demisiei ar fi in sine laudabil, scrie Ionita, daca n-ar fi vizat sa evite verdictul celui mai dur complet de judecata de la Inalta Curte, adica cel care l-a condamnat la inchisoare pe fostul premier Adrian Nastase. Nemaifiind demnitar, Voiculescu va fi judecat de un tribunat obisnuit, dar lasa deja impresia ca „a găsit calea de a face slalom la nesfârşit  între Tribunal şi Înalta Curte”.
 
Ultimii 68 de ani au fost cea mai mare nenorocire care i se putea intampla Romaniei, spune Liviu Mihaiu, fondatorul postului de radio Guerilla, intr-un interviu acordat la Adevarul. Pentru ca sechelele comunismului au compromis total meritocratia si au instalat o dezbinare enorma, jurnalistul se declara monarhist si spune ca democratia romaneasca nu a reusit nicio performanta semnificativa dupa 1947. Dcrede de asemenea ca totul s-ar putea reconstrui cu o investitie masiva in educatie.
 
Este atat de grav, de fara speranta ce se intampla cu Romania? - se intreaba si Dragos Paul Aligica in editia online a revistei 22. Raspunsul e NU, chiar daca autorul articolului nu poate aduce cine stie ce argumente. Convingerea, spune el, „este ceva mai puternic decat logica, ceva probabil scris adanc in noi, Dumnezeu stie ce, (ceva) care ne da o voiosie tampa, iresponsabila dar profund robusta si vivace in fata realitatii si (a) istoriei. Si asta probabil ca e o formula de supravietuire formidabila”.

Taguri Tania Radu, Revista presei româneşti

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate