Linkuri accesibilitate

Fără alternative?..


Iulian Ciocan
Iulian Ciocan

Mă tem că ciondăneala guvernanţilor va eclipsa încet-încet vînătoarea din Pădurea Domnească.

După episodul tragic-dizgraţios al vînătorii din Pădurea Domnească, au reapărut parcă disensiunile în interiorul Alianţei de la putere. Am văzut pe sticlă nişte reprezentanţi ai PLDM, PD şi PL care se acuzau şi se criticau unii pe alţii. Unii strîmbau din nas la declaraţiile coechipierilor de alianţă, alţii îi admonestau caustic pe aliaţi. A răsunat şi ideea că Alianţa guvernamentală ar putea să se destrame, idee, care să recunoaştem, nu mai pare atît de sinistră după vînătoarea „regală” care s-a soldat cu un mort.

Iată însă că Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al Partidului Democrat, cunoscut ca un om bonom şi cumpătat, nu dă mare importanţă disensiunilor şi acuzaţiilor recente. Într-un recent interviu acordat Europei Libere, Dumitru Diacov declară că nu există alternative pentru actuala guvernare din Moldova, iar ciondăneala actuală va dispărea, de vreme ce dorinţa de a păstra Alianţa rămîne la fel de puternică. „Toţi doresc ca această zarvă să se termine şi să ne apucăm de lucru. Eu rămîn optimist şi sper că această Alianţă îşi va duce mandatul pînă la capăt” spune Dumitru Diacov.

Eu nu ştiu, stimaţi ascultători, dacă actuala sfadă din interiorul Alianţei de la putere va genera o ruptură. Habar nu am şi nici nu mai sînt convins că doresc un anume deznodămînt. Pur şi simplu stau şi mă uit cu ochi mari la spectacolul creat de guvernanţi. Dar atunci cînd un reprezentant al Alianţei îmi spune cu convingere că actuala guvernare nu are alternative, mă simt un pic nedumerit. Păi, de ce să nu existe o alternativă? Ipotetic, ea mai mereu există. La rigoare, nimeni nu le poate garanta actualilor guvernanţi că vor reveni triumfător în parlament în cazul unor alegeri anticipate. Iar dacă se avea în vedere faptul că mai bine nu se poate guverna decît o face actuala Alianţă, aş rămîne tot cuprins de îndoială. Păi, sînt atît de strălucite rezultatele obţinute pînă acum de AIE? O fi poate, dar după episodul din Pădurea Domnească e limpede că mai e nevoie de multă-multă muncă...

Eu iată de ce mă tem, stimaţi ascultători. Mă tem că ciondăneala guvernanţilor, serioasă sau nu prea, va eclipsa încet-încet vînătoarea din Pădurea Domnească. Mă tem că cetăţenii vor începe să se gîndească mai mult la raporturile din interiorul guvernării şi vor uita treptat episodul cu vînătoarea. Iar acest episod nu trebuie uitat în nici un caz, cred eu.
XS
SM
MD
LG