miercuri, octombrie 01, 2014 Ora Locală 21:18

Moldova

O lună de la incidentul din Pădurea Domnească

Victor Moşneag: Adevărul despre cele întâmplate la vânătoare de la Pădurea Domnească ar putea avea soarta cercetării evenimentelor din 7 aprilie 2009.

x

Articole pe aceeaşi temă

Cine şantajează mai tare?

Ar fi dramatic dacă interesul naţional al Republicii Moldova ar fi sacrificat pe altarul şantajului reciproc în care s-au angajat partidele politice.

Comisia parlamentară de anchetă în cazul Sorin Paciu şi-a început activitatea

Fără să afecteze sau să substituie ancheta penală, Comisia îşi propune să stabilească cine şi cum a tăinuit vreme de două săptămâni cazul omorului la vânătoare.

Parlamentul l-a demis în absență pe procurorul general Valeriu Zubco

Comuniştii au acceptat să preia conducerea comisiei de anchetă care să investigheze întâmplarea din Pădurea Domnească.

Multimedia

Audio
Astăzi se împlinește o lună de când 30 de oameni de afaceri și funcționari publici au plecat la vânătoare în Pădurea Domnească. Unul din participanți, Sorin Paciu, de 34 de ani, a fost împușcat și a murit după două zile în spital. Știrea a ajuns la cunoștința publicului abia la 6 ianuarie, odată cu bănuielile celor care au dat-o în vileag că dovezile crimei au fost distruse. Ce șanse mai sunt să aflăm adevărul – este întrebarea de la care pleacă relatarea Allei Ceapai.
 
Chiar dacă procuratura a plătit cu demiterea lui Valeriu Zubco pentru lipsa de transparenţă, anchetatorii continuă să fie foarte discreţi în ceea ce priveşte administrarea probelor pentru dosarul privind accidentul de la vânătoarea din 23 decembrie. Singurul bănuit că ar fi comis omorul din imprudenţă rămâne a fi judecătorul Gheorghe Creţu. Procurorul şef al secţiei exercitare urmăririi penale pe cauze excepţionale Corneliu Bratunov care investighează acest caz spune că deocamdată sunt audiaţi martorii şi se fac unele expertize: 
 
Corneliu Bratunov: „Asta e tot ce se face. Sunt audiate persoane şi sunt iniţiate expertize care nu au fost iniţiate. Mai mult nu cred că vă pot spune acum. Totuşi e urmărirea penală şi când vor fi acumulate probe suficiente va fi înaintată învinuirea la persoana concretă şi dvs. veţi fi înştiinţată numaidecât.”
 
Europa Liberă: Există voci care spun că s-ar fi pierdut sau distrus unele probe?
 
Corneliu Bratunov: „Nu mă expun la întrebarea asta, că eu am altă părere, dar …”
 
Europa Liberă: Păi spuneţi-o…
 
Corneliu Bratunov: „Am să o spun după urmărirea penală. Eu nu cunosc faptul că s-ar fi pierdut careva probe. Totul este pe loc.”
 
Corneliu Bratunov dă asigurări că va veni cu mai multe detalii despre acest caz tragic, după ce va fi finisată urmărirea penală. Până atunci secretul anchetei îl obligă  să nu divulge informaţii, nici măcar la eventuala solicitare a Comisiei parlamentare de anchetă care de ieri şi-a început activitatea, spune procurorul:
 
Corneliu Bratunov: „De la mine nu a cerut nimeni nici o informaţie. Eu cred că nu e treaba Comisiei parlamentare să se bage în chestii de urmărire penală.”
 
Expertul de la Centrul de Resurse Juridice din Moldova Ion Guzun se declară convins că principiul  confidențialităţii pe care îl invocă mereu anchetatorii, nu presupune neapărat ascunderea oricăror informaţii, aşa cum se întâmplă în cazul incidentului de la Pădurea Domnească. Ion Guzun e de părere că procuratura şi alte instituţii de drept dosesc delaolaltă şi informaţii care nu ar încălca secretul anchetei:
 
Ion Guzun: „Până la moment nu s-a elucidat lista persoanelor care au participat acolo, inclusiv faptul dacă poliţistul din raion a informat sau nu MAI sau superiorii. Nu s-a spun despre care au fost acţiunile pădurarilor, care au fost acţiunile altor instituţii care au fost implicate în circumstanţele respective. Deci nu sunt chestiuni care ar putea influenţa ancheta. Aparent, informaţiile care sunt făcute publice de către instituţiile de stat apar doar după ce jurnaliştii, presa publică anumite informaţii care apar în urma investigaţiilor interne, anumite investigaţii. Eu cred că asta este un pic suspect sau cel puţin nu este corect ca instituţiile de stat să iasă cu o reacţie post factum.”
 
Dar iată ce spune jurnalistul Victor Moşneag, autorul unei serii de investigaţii despre incidentul de la vânătoare, în care a publicat copii a listelor de vânători, dar şi mărturiile mai multor martori:
 
Victor Moşneag: „De obicei sunt situaţii când colaborăm cu procurorii, când ne ajută, poate pentru că sunt interesaţi ca informaţia să iasă la iveală, dar în acest caz nu am reuşit să găsim o limbă comună cu procurorii pentru a ne ajuta. Probabil se explică prin faptul că este un caz de rezonanţă şi încearcă să-l… nu ştiu, chiar nu ştiu de ce, dar nu am putut să ne întâlnim cu procurorii să discutăm despre caz. Faptul că Valeriu Zubco nu mai este procuror general noi nu am observat careva schimbări în cadrul procuraturii generale vis-a-vis de acest subiect sau printre martori. Am încercat să discutăm cu toţi vânătorii care au fost la acea vânătoare şi lucrurile nu s-au schimbat esenţial. Adică cum răspundeau când era Valeriu Zubco procuror general, aşa răspund şi acum, la fel şi procurorii din cadrul Procuraturii generale.”
 
Mai mulţi comentatori constată că după demisia procurorului general şi marea zâzanie declanşată de tragicul incident procurorii nu mai au cum să beneficieze de obscuritatea şi monopolul pe care contau altă dată. Ceea ce ar fi în beneficiul societăţii, pe termen lung. Pe termen scurt însă, constată jurnalistul Victor Moşneag, adevărul despre cele întâmplate la vânătoare de la Pădurea Domnească ar putea avea soarta cercetării evenimentelor din 7 aprilie 2009.

Taguri moldova,Europa Liberă,alla ceapai,Cazul Sorin Paciu,Pădurea Domnească

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate