vineri, decembrie 19, 2014 Ora Locală 00:21

Moldova

PLDM şi PD se acuză reciproc că ar dori să provoace alegeri anticipate

Liderul fracţiunii liberal-democrate Valeriu Streleţ spune că PLDM nu optează pentru distrugerea Alianţei, ci pentru purificarea ei.

Valeriu StreleţValeriu Streleţ
x
Valeriu Streleţ
Valeriu Streleţ

Multimedia

Audio
  • PLDM şi PD se acuză reciproc că ar dori să provoace alegeri anticipate

Replica PLDM la acuzaţiile lui Marian Lupu, preşedintele Parlamentului şi lider al democraţilor, a fost pe măsura acuzaţiilor ce li se-au adus: deputatul PLDM Valeriu Ştreleţ a vorbit la o conferinţă de presă de reacţii isterice, „învinuiri delirante” şi a avertizat că partidul său nu va permite „sacrificarea intereselor R. Moldova de dragul intereselor lui Plahotniuc”. Din nou, Valentina Ursu.

După ce speaker-ul Marian Lupu a declarat că între deputaţii comunişti şi cei liberal-democraţi ar exista o înţelegere, preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ a spus că şeful Legislativului doreşte să provoace alegeri anticipate şi vrea să distragă atenţia opiniei publice de la adevăratele probleme cu care se confruntă societatea moldavă.
 
Valeriu Streleţ: „Este absolut lipsită de sens orice încercare de a insinua înţelegeri, conspiraţii şi noi alianţe. Şi considerăm că această poziţie a domnului Lupu este provocatoare şi iresponsabilă. Din aceste declaraţii, am înţeles că dumnealui se disociază de guvernare, doreşte alegeri anticipate şi nu-şi doreşte asumarea unor responsabilităţi pentru integrarea europeană. Dar procesul de integrare europeană înseamnă, în primul rând, totuşi decriminalizarea Republicii Moldova şi neadmiterea atacurilor asupra proprietăţilor de stat. Se creează impresia că se repetă unul şi acelaşi scenariu: imediat cum apare o situaţie de criză, sunt vehiculate învinuiri despre harbuz, despre o coaliţie PLDM-PCRM. Încercările de a pune pe acelaşi cântar integrarea europeană şi guvernarea democratică cu imaginea şi interesele, şi scopurile lui Vlad Plahotniuc nu au nicio şansă de izbândă. Mesajul nostru este unul foarte clar: noi nu vom permite sacrificarea viitorului Republicii Moldova, de dragul intereselor lui Vlad Plahotniuc.”
 
De asemenea, Valeriu Streleţ a declarat că PLDM nu optează pentru distrugerea Alianţei, ci  pentru purificarea ei.
 
***
 
Liderul liberalilor, deputatul Mihai Ghimpu e de părere că deputaţii liberal-democraţi trebuiau să fie în sala de şedinţe a Parlamentului, ca să demonstreze unitatea Alianţei pentru Integrare Europeană. Mihai Ghimpu mai spune că reglările de conturi sunt mai puţin importante decât soarta cetăţenilor ţării.
 
Mihai GhimpuMihai Ghimpu
x
Mihai Ghimpu
Mihai Ghimpu
Mihai Ghimpu: „Azi PLDM-ul trebuia să fie în sală, să demonstreze tuturor că, indiferent de problemele care există în cadrul Alianţei, când e vorba de oameni, de viitorul republicii, de programul asumat, noi suntem împreună. Şi nu intrăm în joc cu comuniştii. Şi nu facem jocul lor. Din păcate, nu este aşa. Regretabil, foarte regretabil. Nici mie multe nu-mi plac şi mulţi. Dar am fost, sunt şi rămân fidel Alianţei. Fiindcă Alianţa este succesul nostru, cu toate problemele, cu toată contrabanda, cu toată corupţia, cu tot: hoţiile, mârşăveniile, manipulările, minciunile. Noi mergem încet, dar mergem  înainte. Şi poate nu datorită nouă doar. Dar datorită prietenilor noştri, întrucât avem sprijinul Uniuni Europene, Statelor Unite şi al multor state, care vor să ajute Republica Moldova să iasă din spaţiul care ne-a asuprit şi ne-a distrus conştiinţa de om, de neam. Şi Alianţa aparţine nu nouă, nu este meritul nostru. Alianţa înseamnă meritul celor care au votat. Aceasta trebuie să rămână sfânt pentru noi.”
 
Europa Liberă: Domnule Ghimpu, dar până la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, AIE rămâne unitar?
 
Mihai Ghimpu: „Dacă nu rămâne, mă duc la vânătoare.”
 
Amintim că şedinţa specială a Parlamentului urma să aibă loc în baza cererii depuse ieri de către deputaţii comunişti. La şedinţa de astăzi, deputaţii PCRM au dorit ca speaker-ul Marian Lupu şi prim-vicepreşedintele Parlamentului Vlad Plahotniuc să fie demişi din funcţiile pe care le deţin.
Acest forum a fost închis
Comment Sorting
Comentarii
     
de: vasile
23.01.2013 11:21
Nu PD-ul isi doreste declansarea alegerilor anticipate, ci insasi cei din pldm. Dinsii fac un joc murdar impreuna cu pcrm-ul pentru a sterge imaginea din PD. De ce? Simplu. Democratii in ultimul timp au inregistrat succese destul de bune. Mai multa populatie adera in partid, initiativele sale din parlament sunt bune etc. Filat cu Voronin se tem de democrati!

de: Ion de la: chisinau
22.01.2013 20:12
Eu cred ca este foarte evident cine de fapt vrea sa provoace alegeri anticipate...acest partid este pldm-ul, deoarece vedeti ca in ultimul timp acestia dezinformeaza opinia publica in masa...si vor sa mearga in noi alegeri anticipate...
cu toarte ca noi stim ca acum iarasi niste alegeri vor provoca o si mai mare dezordine, deoarece Rm, nu e pregatita iar pentru alte alegeri... de unde integrare europeana, cind vrei sa mergi in alegeri anticipate, care la sigur va mai stagna RM si viitorul sau european.

În exclusivitate