vineri, decembrie 19, 2014 Ora Locală 12:45

Internațional

Alegeri generale anticipate în Israel

Toată lumea se așteaptă ca noul guvern să ducă o politică și mai intransigentă față de palestinieni

Un evreu ultraortodox votează la o secție electorală din colonia evreiască Kochav Ya'acov, în Cisiordania.Un evreu ultraortodox votează la o secție electorală din colonia evreiască Kochav Ya'acov, în Cisiordania.
x
Un evreu ultraortodox votează la o secție electorală din colonia evreiască Kochav Ya'acov, în Cisiordania.
Un evreu ultraortodox votează la o secție electorală din colonia evreiască Kochav Ya'acov, în Cisiordania.

Multimedia

Audio

În Israel marți au loc alegeri parlamentare anticipate care ar urma să-l mențină la conducere pe premierul Benjamin Netanyahu în ciuda blocării cronice a procesului de pace și a necazurilor economice în creștere. Detalii de la Mircea Țicudean.

Alegerile parlamentare israeliene au loc într-un moment dificil pentru țară. Politica dură a premierului Netanyahu față de palestinieni a sporit izolarea internațională a Israelului, economia își încetinește creșterea, deficitul bugetar ia amploare, iar mulți se întreabă dacă Israelul va ataca în cele din urmă Iranul din cauza controversatului program nuclear iranian.

Benjamin Netanyahu s-a prezentat însă zâmbitor la vot astăzi dimineață, însoțit de soția Sara și de doi fii care votau pentru prima oară.

Netanyahu a spus că se așteaptă la cât mai multe voturi pentru blocul său electoral și că familia lui este întrutotul de acord cu el.

32 de partide își dispută cele 120 de locuri ale parlamentului israelian. În mod tradițional, țara are guverne multipartinice pentru că în istoria ei de 65 de ani nici un partid nu a câștigat vreodată 61 de voturi, ca să poată conduce singur.

Associated Press scrie că pe parcursul campaniei electorale de trei luni aproape nu au fost dezbateri despre chestiunile importante cu care se confruntă țara, pentru că în centrul atenției s-au aflat liderii partidelor principale. Netanyhau, care are 63 de ani, s-a prezentat ca un lider dur care apără securitatea Israelului într-o regiune ostilă. Toate sondajele de opinie sugerează că partidul său, Likud, în alianță cu naționaliștii din Israel Beitenu, partidul lui Avigdor Lieberman, va câștiga 25% din voturi, iar împreună cu alte formațiuni de dreapta mai mici ar putea deține o majoritate strânsă în Knesseth.

Toată lumea se așteaptă ca noul guvern să ducă o politică și mai intransigentă față de palestinieni. Unul din șase locuri ale legislativului ar putea reveni celor care locuiesc în așezările evreiești din teritoriile palestiniene. Revelația campaniei electorale a fost formațiunea ultranționalistă Casa Evreiască condusă de carismaticul Naftali Bennett, care promovează nu doar menținerea actualelor așezări din teritorii, ci și anexarea de teritorii palestiniene.

Associated Press scrie că în ciuda ascensiunii naționaliștilor, conflictul cu palestinienii, în mod tradițional o temă majoră a politicii israeliene, aproape că nu a figurat acum printre temele de campanie. Mulți israelieni se îndoiesc că se va ajunge vreodată la pace și spun că ofertele de compromis cele mai generoase ale țării lor au fost respinse de palestinieni adesea în mod violent. Mulți israelieni sunt mai ales dezamăgiți de retragerea militară unilaterală din Fâșia Gaza în 2005, urmată de valuri de atacuri ale militanților islamiști.

Opoziția de centru-stânga din Israel este în prezent fragmentată și în căutarea zadarnică a unui lider convingător. Partidul Muncii, în mod tradițional purtătorul de stindard al procesului de pace, preferă în prezent să se concentreze asupra temelor interne, aduse în prim-plan de scumpete și de încetinirea creșterii economice.

Taguri alegeri,Radio Europa Liberă,RFE/RL,Mircea Țicudean,Israel

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate