duminică, septembrie 21, 2014 Ora Locală 11:03

Rubrici / Realitatea cu amănuntul

Colectivitate moldovenească

Pentru că republica e mică, populaţia Moldovei ar putea să se transforme în curînd într-o imensă familie a cumetrilor, finilor şi cuscrilor

Arbore genealogic.Arbore genealogic.
x
Arbore genealogic.
Arbore genealogic.

Multimedia

Audio


      Pe vremea Uniunii Sovietice exista un soi de colectivitate. Fireşte, osatura ei ideatică era falsă şi putredă. Fireşte, la bază erau frica şi constrîngerea, iar elemental coagulant al colectivităţii sovietice era partidul comunist. Şi, fireşte, e bine că am scăpat de colectivitatea aceia sovietică.

     Altceva e că în anii neguroşi ai tranziţiei moldovenii nu au reuşit să creeze o altă societate, o altă colectivitate. Sîntem liberi şi independenţi, dar nu ne mai leagă aproape nimic. Fiecare s-a retras în fortăreaţa sa familială, în bisericuţa sa profesională, nu există o comunitate de interese, nu există o idee care să unească oamenii, iar solidaritatea e mai mult un simulacru.  O asemenea îngrămădire de indivizi egoişti, cinici, indiferenţi, debusolaţi, lehămetiţi, apatici, cu greu poate fi numită societate.

    Să fiu înţeles corect. Nu regret nici pe departe dispariţia forţei îndrumătoare şi conducătoare care era PCUS. Dar mi se pare evident că şi în condiţiile libertăţii oamenii trebuie să colaboreze între ei şi să făurească împreună un viitor comun luminos. Ei bine, ceea ce avem acum în Moldova seamănă mai curînd cu o junglă, cu o anarhie. Despre domnia legii şi despre solidaritatea oamenilor e complicat să discuţi cînd au loc asemenea poveşti ca cea cu vînătoarea din Pădurea Domnească.

    Şi ce-i de făcut? Ce anume îi poate face pe oameni să iasă din hăţişurile junglei şi să-şi armonizeze interesele personale-înguste cu acelea ale comunităţii? E aproape imposibil să găseşti soluţii, dacă te uiţi ce s-a întîmplat aici din 1991 încoace. Şi, totuşi, date fiind circumstanţele specifice autohtone, ar putea fi un soi de soluţie...

    Se ştie, bunăoară, că în ultima vreme mulţi oameni au început să-şi facă o sumedenie de cumetri şi fini. Există oameni care au cîte 10, 20, 30 sau 50 de cumetri. La cohorta cumetrilor pot fi adăugaţi şi finii, nănaşii, surorile, fraţii, cuscrii sau prietenii buni. Fenomenul ia amploare pe zi ce trece. Afli cu surprindere că un oarecare om e cumătrul altui om, care la rîndul lui e cumătru cu amicul tău. Lumea se înrudeşte şi se încumătreşte cu multă pasiune. Iar pentru că republica e mică, populaţia Moldovei ar putea să se transforme în curînd într-o imensă familie a cumetrilor, finilor şi cuscrilor. Vom avea o colectivitate a cumetrilor, care fireşte va trebui să aibă nişte scopuri şi reguli de conduită. Şi vom ieşi din junglă. Nu e chiar cea mai bună variantă asta, dar dacă altceva nu sîntem în stare să creăm...

Taguri Radio Europa Liberă,RFE/RL,Iulian Ciocan,Realitatea cu amănuntul

Acest forum a fost închis
Comment Sorting
Comentarii
     
de: ian de la: chisinau
21.01.2013 05:20
Cu regret mentalitatea, instinctele, apucaturile regimului totalitarist nu dispar. Se condamna partidul comunist, regimul comunist, dar la putere vin partide care repeta schemele statului comunist. Observati - toate chestiunile de importanta statala, nationala, de care depinde bunastarea cetatenilor - unde se discuta si unde se hotarasc si de catre cine si in baza la care acte? La fel ca in URSS - nu le decide parlamentul, guvernul, presedentia, puterea separata a Justitiei etc., ci din nou se aduna un "Biroul Politic" - consiliul alinatei, care nici macar nu vin cu concluzii ale partidelor lor, ci ale lor personale, iar partidele, ractiunile partidelor au misiunea decorativa de a incuviinta unanim decizia sefilor de partid si a o sustine prin masina de votare. Timpul discutiilor, polemicilor in interiorul fractiunilor si partidelor a trecut, am intrat intr-o "democratie" de "beton", cu decizii "consolidate" la fel de beton si nimeni nu se mai intreaba daca se respecta regulamentele, legile Constitutia - "alianta asa a hotarat si gata, discutii nu mai pot fi". E si aceasta o noua forma de "colectivitate" "de beton"

În exclusivitate