vineri, august 29, 2014 Ora Locală 13:07

Rubrici / Dicționar European

Prezumpția de nevinovăție

Desi ne pare astăzi o evidență, prezumpția de nevinovăție este un concept juridic recent, care a fost codificat pentru prima oară in Declarația Universală a Drepturilor Omului, a ONU, din 1948.

x

Multimedia

Audio


Prezumpția de nevinovăție era respectată si pînă atunci in multe sisteme legale si sub diferite nume, in sistemul britanic, de pildă, sau în Franța, începând de la Revoluția din 1789. Cu toate astea, abia odată cu acel articol 11 al Declarației Universale a Drepturilor Omului ea a devenit obligatorie in țările membre ale ONU, iar multe si-au introdus-o chiar in Constitutie.

Desigur, prezenta ei in Constitutia unei țări nu garantează si ca ea va fi aplicată. Astfel, clauza e prezentă în Constitutia Iranului, nu insa si in cea a Statelor Unite ale Americii. In SUA ea se fondează pe o serie de amendamente recente și pe precedentele juridice.

Odată cu prezumpția de nevinovăție, Declarația Universală a Drepturilor Omului a mai garantat și dreptul la apărare.

Precum în cazul menționat al Iranului, faptul că o țară își înscrie în Constituție prezumpția de nevinovăție nu înseamnă și că ea va fi respectată și aplicată. După adoptarea Declarației Drepturilor Omului în 1948, multe state totalitare nu au ținut seama de ceea ce semnaseră. Uniunea Sovietică de pildă, China sau multe din dictaturile militare sud-americane nu au respectat deloc prezumpția de nevinovăție în procesele organizate opozanților presupuși sau reali.

Recent, administrația lui George Bush Jr. a fost în mod insistent acuzată de nerespectarea prezumpției de nevinovăție în cazul multor musulmani capturați în cadrul campaniei împotriva talibanilor și a rețelei al Qaeda. Majoritatea celor închiși la Guantanamo nu au putut beneficia o lungă vreme de sprijinul unui avocat, iar în cazul unora au fost aplicate metode de interogare calificate drept tortură chiar și de către juriști americani.

Dintre țările europene, lăsând la o parte Federația Rusă, Bielorusia și Ucraina sînt cele care au fost acuzate sistematic că nu ar respecta prezumpția de nevinovăție a inculpaților în cazuri de o mare importanță politică.

---------------


În Republica Moldova, „prezumţia de nevinovăţie” este folosită foarte frecvent drept paravan ridicat în faţa presei care revendică transparenţa cercetărilor penale, mai cu seamă atunci cînd ajung în vizor persoane importante şi foarte importante. O asemenea starea de lucruri se face posibilă deoarece chiar autorităşile înţeleg greşit inocenţa prezumtivă, garantată de constituţie. Aceasta este concluzia la care a ajuns avocatul Vladislav Gribincea, preşedintele Centrului de Resurse Juridice din Chişinău.

În realitate, explică Vladislav Gribincea, prezumţia nevinovăţiei este un concept juridic care nu poate să semnifice decât trei lucruri:

că organele urmării penale sunt cele care urmează să demonstreze vinovăţia unui inculpat şi nu inculpatul ar urma să se dezvinovăţească atunci când ajunge în instanţă;

că autorităţile nu trebuie să declare vinovată o persoană până la existenţa unei decizii judecătoreşti;

şi că presa, atunci când răspândeşte informaţii despre cauzele penale, trebui să o facă cu discreţie, adică să nu lase impresia că acuzaţiile ar fi deja probate de o hotărâre judecătorească.

Poate însă să se ascundă în spatele prezumţiei nevinovăţiei un procuror general care a participat la o vânătoare soldată cu un deces, considerată ilegală de către Ministerul de Interne şi care, în plus, pare să mai şi tăinuit această participare vreme de câteva săptămâni?

Iată cum răspunde acestei întrebări Vladislav Gribincea:

„Sunt două lucruri care după mine se confundă în acest caz - ceea ce este suficient pentru a condamna o persoană şi ceea ce este suficient pentru a aplica o sancţiune disciplinară. Ancheta se expune dacă persoana a comis sau nu o infracţiune, iar  în cadrul dreptului muncii se aplică sancţiune nu pentru că persoana a comis sau nu a infracţiune, ci dacă a comis sau nu o abatere disciplinară. Infracţiunea este una, iar abatere disciplinară este mult mai mult. Şi foarte des poţi să concediezi pentru ceva ce nu e infracţiune. Poţi să aplici sancţiuni disciplinare chiar dacă nu există o hotărâre judecătorească. Spre exemplu, nu pentru că o persoană a fost omorâtă, da pentru că faptul a fost tăinuit.”

O altă neînţelegere admisă, la părerea lui Vladislav Gribincea,  foarte frecvent de către autorităţile de drept moldoveneşti în ceea ce priveşte prezumţia de nevinovăţie este confundarea ei cu secretul anchetei:

„Nu există nici o problemă de a divulga informaţii despre urmăririle penale în ceea ce priveşte prezumţia nevinovăţiei. E altceva că uneori nişte informaţii ar putea să nu fie divulgate pentru eficienţa urmăririi penale, ceea ce se numeşte secretul urmăririi penale. Noi am moştenit acest concept din timpul sovietic, când procurorul putea să nu divulge nimic din dosar până ce el ajungea în judecată. În Europa este altfel: tot ce e în dosar e public decât dacă procurorul nu decide că ceva nu ar trebui să fie ascuns în scopul urmăririi penale. Adică la noi totul e confidenţial până nu se decide invers, iar în ţările cu democraţie avansată e invers. Confidenţialitatea urmăririi penale are un scop: nu de a ascunde totul de la toţi, ci de a ajuta procurorii în administrarea anchetă.”

Prin urmare, conchide expertul Vladislav Gribincea, autorităţile nu au avut nici o justificare pentru a ascunde până nu demult lista participanţilor la vânătoarea fatală din 23 decembrie, precum şi alte multe detalii a căror publicare nu ar avea cum să-i împiedice pe procurori să-i scoată la iveală pe vinovaţii de omorul din imprudenţă de la vânătoarea fatală din Pădurea Domnească.

Taguri Radio Europa Liberă,Dan Alexe,RFE/RL,Liliana Barbăroșie,dicționar european,prezumpția de nevinovăție

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate