miercuri, septembrie 03, 2014 Ora Locală 00:23

Internațional

Banca Mondială şi previziunile sale

Prognoza viitoare pentru regiune arată că evoluţiile ei economice vor fi, în continuare, supuse riscurilor globale dar si celor regionale.

x
În raportul Băncii Mondiale dat astăzi publicităţii, se arată că economia globală continuă și după 4 ani să se afle într-o stare definită de experţii băncii drept „fragilă”. Referitor la țările aflate în curs de dezvoltare din Europa și din Asia Centrală, raportul arată că anul acesta va continua să fie un an dificil din cauza impactului asupra regiunii al recesiunii din zona euro și a problemelor legate de datoriile publice. Mai multe de la Oana Serafim.
 
Regiunea din care face parte Moldova potrivit raportului de previziuni economice pentru anul acesta al Băncii Mondiale arată că va fi în continuare un an dificil.
 
Produsul Intern Brut al regiunii se estimează că a scăzut, anul trecut, la 3%, faţă de 5,5%, cit fusese in 2011, si această evoluţie se datorează factorilor externi, mai ales şi a efectului crizei din zona euro, dar nu numai.
 
Împrumuturile neperformante au crescut mai ales in Romania, Moldova si Bosnia Hertegovina. Se estimează o evoluţie similară şi în Ucraina. Pe de altă parte, în ultimele luni, apreciază experţii Băncii Mondiale, exporturile au crescut datorită solicitărilor din zona pieţelor ne-europene.
 
Prognoza viitoare pentru regiune arată că evoluţiile ei economice vor fi, în continuare, supuse riscurilor globale dar si celor regionale.
 
Unul dintre riscurile majore globale, consideră Banca Mondială, ar putea veni din partea economiilor emergente importante – Rusia, Brazilia si India, care toate au înregistrat încetiniri ale ritmului de creştere economică. Japonia, pe de altă parte, a adoptat recent un important pachet de măsuri de stimulare a economiei, măsuri in valoare de 116 miliarde de dolari.
 
„Revenirea economiei globale continuă să rămînă fragilă şi nesigură, umbrind şansele unei redresări rapide şi a întoarcerii la o creştere economică importantă”, a declarat la Londra noul preşedinte al Băncii Mondiale, Jim Yong Kim.
 
Pentru ţările cu economii dezvoltate, raportul avertizează asupra efectelor pe care le-ar avea continuarea politicii adoptării de măsuri de stimulare, ele putind genera inflaţie, fără a contribui într-adevar la o creştere economică sănătoasă. Ţările dezvoltate vor avea probleme în continuare cu datoriile lor publice şi ar trebui să se concentreze în 2013 pe reformele structurale, educaţie, eficientizarea guvernării şi crearea de conditii propice investiţiilor.
 
Cu alte cuvinte… 2013 nu va fi, pentru economia globală şi a regiunii, un an simplu şi linistit.

Taguri Europa Liberă,Oana Serafim,Banca Mondială,previziuni economice

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate