luni, noiembrie 24, 2014 Ora Locală 14:14

Moldova

„Actuala guvernare de la București consideră că nu mai e nevoie de un Departament al românilor de pretudindeni, eu cred însă ar trebui cel puțin vreo trei”

Jurnalul săptămânal cu Zina Cerchez.

x

Multimedia

Audio

Nascuta pe 15 decembrie 1970. A absolvit Scoala Medie din Bolduresti, Nisporeni, apoi Universitatea de Stat a Artelor din Chisinau, facultatea regie și actorie. A lucrat reporter și prezentator de emisiuni la Compania Teleradio Moldova, redactor de știri și prezentator de emisiuni la Euro TV, reporter la TV 7, iar in prezent este editor de știri la Jurnal TV.

Luni

Ma trezesc si ma uit pe geam: ninge ca-n poveste. Ma grabesc la serviciu dupa o saptamana de vacanta in România, cu revelionul in Piata Constitutiei,  alaturi de alti 55 de mii de oameni, care canta impreuna cu Horia Brenciu si asteapta numaratoarea inversa...  Gata, incepe un an nou... Gandurile zboara, nu le poti opri.  Trebuie s-o sun pe mama, e Craciunul pe stil vechi, eu l-am  sarbatorit pe 25 decembrie, asa cred ca e corect, mama insa a ramas in vechile traditii. Se bucura ca un copil si isi exprima regretul ca nu sunt si eu la masa de sarbatoare: voi, jurnalistii n-aveti sarbatori, aveti grija de voi, mama... Am iesit  afara, strazile pustii, azi orasul s-a mutat la tara. Abia astept revederea cu bunii mei colegi... Am intrat in furnicar: cine pleaca la Telenesti? La Botanica mor ciorile, parcul e impanzit de pasari moarte, iar la Vadul Leca au fost impuscati si arsi peste o suta de maidanezi, a fost sau nu procurorul general la vanatoarea din Padurea Domneasca? In oras, numerosi credinciosi parcurg  drumul colindei, Prima Doamna este omagiata, etc, etc, etc... Am intrat in ritm fara sa stau prea mult pe ganduri.  Printre randurile scrise pe calculator,  reporterii mai povestesc cum au intampinat noul an,  un coleg s-a logodit si toti fac glume pe seama lui ca-si pune pirostriile... Jurnalul de 19.00 e aproape gata. Stirea de la Telenesti insa m-a intristat si m-a pus pe ganduri: un tanar de 19 ani si-a injunghiat mortal amicul de 17 ani, pentru ca n-a dat de baut de ziua sa. 17 ani - e si varsta fiului meu... Ceva e putred in satele noastre. No comments. S-a lasat deja intunericul si plec spre casa cu gandul la un film vechi pe care vreau sa-l revad: In cautarea fericirii. Il recomand. Trec prin Piata Marii Adunari Nationale, care abunda in lumini si oameni veseli, par fericiti...  Fulgii mari de zapada cad pe fata mea si imediat se topesc, iar artistii canta un colind, care rasuna peste tot si te face sa te opresti ca sa-l asculti: Astazi s-a nascut Hristos, Mesia chip luminos. Laudati si cantati si va bucurati...

Marți

Merg in varful degetelor prin casa, ca sa nu-l trezesc pe fiul meu, Iulian, il las sa doarma cat vrea, e ultima lui zi de vacanta. Ma imbrac incetisor si ies din casa. In drum spre serviciu, am intrat in magazinul Nr. 1 sa cumpar  fructe. Mi s-a umplut sufletul de bucurie cand l-am zarit pe dragul meu profesor, un mare actor al zilelor noastre, Vitalie Rusu. L-am imbratisat si i-am spus la multi ani din toata inima. Am inceput sa zambesc si i-am povestit ca am fost la spectacolul Take, Ianke si Cadar. Un rol de zile mari: se daruie total cand este in scena, te captiveaza intr-atat, incat uiti de toate pe lume. Asta inseamna maiestrie, talent, profesionalism. Mi-a spus ca joaca in cateva spectacole la National si ca este ocupat cu repetitiile la o noua piesa. Avem multi actori la Chisinau, dar putini sunt de talia lui Vitalie Rusu. Cred ca merita toate aplauzele noastre si mult mai multa atentie din partea autoritatilor. Am iesit, practic, zburand din magazin. Trebuie sa recunosc ca am avut mare noroc de profesori ca el, ca regretatul Andrei Vartic, dramaturgul si publicistul Val Butnaru, poeta Lucretia Barladeanu, actorul Boris Bechet si multi altii. Am intrat in studioul stirilor. Din nou agitatie, sunete de telefoane in continuu, pregatiri pentru plecarile in teren. Si cat n-aș vrea sa vorbesc despre cazul care a bulversat opinia publica, despre vanatoarea din Padurea Domneasca unde a fost impuscat Sorin Paciu, n-o pot face, pentru ca asta e stirea principala inca din ajunul Craciunului pe rit vechi. Cel mai grav este ca s-a incercat tainuirea acestui caz, musamalizarea incidentului care a avut loc pe 23 decembrie 2012, dar despre crima s-a aflat abia doua saptamani mai tarziu, cum e posibila o asemenea balbaiala a demnitarilor implicati, care stau bine mersi in concedii si prin intermediul serviciilor de presa arunca ba un comunicat, ba altul, in care incearca sa iasa basma curata? Se pare ca in cazul dat, acestia isi joaca mult mai bine rolurile, il intrec chiar si pe maestrul Vitalie Rusu. Gata, nu vreau sa mai zic nimic despre asta… Pe langa numeroase siteuri deschise pe calculator, e si posta mea electronica. Mi-a atras atentia titlul unui email: invitatie pe 15 ianuarie la Parlamentul European de la Strasbourg, la vernisajul: In memoriam Doina si Ion Aldea-Teodorovici. Sigur ca m-am bucurat, mai ales ca erau invitati numerosi colegi din presa scrisa si electronica. Cine credeti ca s-a gandit la noi? Acelasi Eugen Tomac, deputat in Parlamentul României, ex-directorul Departamentului Românilor de Pretutindeni, departament recent desfiintat. Actuala guvernare de la Bucuresti considera ca nu mai este nevoie de un asemenea departament, eu sunt insa de parere ca ar trebui cel putin vreo trei. Dar trec peste asta si ma gandesc ca au trecut 20 de ani de la tragicul accident invaluit inca in mister, in care s-au stins cei doi artisti. In toamna lui 90, i-am vazut pentru ultima data chiar la cativa pasi de mine, in PMAN. Asa si n-am reusit sa obtin un autograf, erau inconjurati de numerosi admiratori. Adevarate valori, care nu vor muri niciodata. Am deschis la intamplare una dintre melodii: De avem sau nu dreptate, Eminescu sa ne judece…

Miercuri

- Mami, a fiert apa pentru ceai, hai, ca intarzii la scoala. Zambesc in coltul buzelor sa nu ma vada, stiu deja acest refren, stiu ca ar mai vrea sa doarma, dar trebuie sa mearga la scoala. -Te-am pupat, pa! Si pleaca iute din casa. Nu ma retin prea mult nici eu, imi beau cafeaua si plec la serviciu. Din nou sate izolate de nameti, drumuri necuratate si autobuze blocate. Cat va dura asta? Chiar este atat de dificil ca fiecare sa-si faca treaba pe segmentul sau? De ce in alte tari zapada si drumurile nu sunt o problema? O echipa pleaca in teritoriu: imbracati-va bine, striga cineva, bate vantul si e foarte frig. Deschid computerul, imi atrage atentia un articol de pe Facebook despre un presupus fiu al regretatului regizor român Sergiu Nicolaescu. Eram la Bucuresti cand a decedat, iar cateva zile, aproape toate posturile de televiziune turuiau doar despre averea sa, despre presupusii fii nelegitimi, despre incinerarea sa si foarte putin despre cele peste 60 de filme produse de-a lungul carierei sale. In copilarie, Pistruiatul era filmul meu preferat. Ma uitam numai la TVR, de acolo am invatat sa citesc si sa scriu in grafie latina. Taica-meu, dumnezeu sa-l odihneasca, scotea antena de la televizor, introducea o furculita si… „uitati-va copii, cu asemenea litere trebuie sa scrieti si voi, invatati, o sa va prinda bine maine, poimane”. Cata dreptate a avut… Suna telefonul. Un vechi prieten român din SUA imi spune ca vrea sa vina in Basarabia. -Te astept cu drag, ii spun. Stiam ca a trecut printr-o mare incercare: a fost bolnav de cancer. Ma intreaba daca e posibil sa distribuie filme documentare de scurt metraj despre cum sa supravetuiesti cancerului. Ii inteleg nelinistea, el spune ca s-a tratat si vrea sa spuna lumii intregi ca poti sa invingi aceasta maladie. Sper sa facem un lucru bun si sa ajutam cat mai multi oameni. Doamne ajuta!

Joi

M-am trezit mai dimineata, pentru ca vreau sa merg la coafor, iar ca sa nu intarzii, merg la un salon mai aproape de TV. Primul lucru care m-au intrebat fetele, evident in rusa, daca e adevarat ca Adriana Ochisanu divorteaza de Corneliu Botgros? Auzisem ceva, dar sincer, nu ma intereseaza viata privata a vedetelor noastre. Trebuie sa recunosc insa, ca acest cuplu mi-a placut intotdeauna, dar cine stie ce n-a mai mers. -Pana nu faci foc, nu iese fum, le zic, desigur in romana, pentru a scapa de alte intrebari. Au inceput sa se planga ca iarna au putini clienti si ca proprietara se gandeste sa-si reprofileze business-ul, iar ele vor fi nevoite sa-si caute din nou de munca. Le-am spus sa invete limba, ca le va fi mai usor sa-si gasesca de lucru si n-au zis niciun cuvant. Imi pare rau, pentru ca chiar isi fac meseria cu brio. Am plecat multumita. In redactie a inceput sedinta, asa ca mi-am continuat ziua in ritmul deja obisnuit. Pe langa multe alte stiri din toate domeniile, mi-a atras atentie una, la prima vedere nu atat de importanta, dar foarte utila. In sfarsit, 68 de biblioteci satesti vor fi dotate cu  calculatoare si vor  avea internet non-stop. Nu conteaza de unde au venit banii pentru asta, conteaza ca elevii vor avea acces neconditionat la informatie. Pentru ca stiu ce se intampla in bibliotecile rurale, e o problema majora cu dotarea fondurilor de carte, nu mai vorbesc de salariile mizere ale bibliotecarelor. Trebuie sa recunosc ca in acest sens, fiul meu este un norocos, am acasa o biblioteca mare, e toata bogatia mea, am adunat-o inca din studentie, iar la loc de cinste sta o colectie veche de Poezii de duminica, asa se numeste, ingrijita de poetul Leo Butnaru si ilustrata cu tablourile regretatului artist, Andrei Sarbu. Poate ma aude Leo Butnaru si mai reediteaza acea colectie. Sunt sigura ca s-ar vinde ca painea calda, mie imi este foarte draga…

Vineri

Azi m-am intalnit cu o prietena din copilarie, pe care n-am mai vazut-o de 17 ani… Imi era dor de ea.  Impreuna cu sotul, au lasat si casa, si masa, si copilul mic si au apucat drumul pribegiei in cautarea unui loc de munca. Stiu ca lucra asistenta medicala si imi spunea ca salariul ii ajungea doar pentru paine si lapte. Ma bucur foarte mult ca au revenit acasa, a spus ca nu mai pleca si ca vor incerca sa-si deschida aici o mica afacere. Am avut o saptamana obisnuita de munca. Ce n-am reusit? Sa termin de citit o carte, grea, pretioasa, se numeste: Misiuni speciale. Memoriile unui martor nedorit:  un şef sovietic de spioni, de Pavel Sudoplatov, publicată de editura Little, Brown and Co. din New York. Printre dezvăluirile cărţii se numără: cum a organizat Sudoplatov asasinarea lui Lev Troţki la ordinul direct al lui Stalin;  cum au organizat Hruşciov şi colegii lui arestarea şi împuşcarea lui Beria pentru a şterge propria lor complicitate la crimele lui Stalin, etc.  In weekend, vreau sa merg si la biserica, la un spectacol,  sa gatesc dupa o reteta a unei prietene, sa mai trec si pe la sala si sa ma pregatesc de plecarea la Strasbourg, asa ca tineti-ma picioare! Sincer, nici nu observ cand trece saptamana. Imi arunc ochii pe calculator, caut o poezie pentru fiul meu din creatia eminesciana, m-a rugat sa-l ajut la română. Am gasit: Cu maine zilele-ti adaogi, cu ieri viata ta o scazi, dar ai cu toate astea-n fata de-a pururi ziua cea de azi. Buna ziua!
Acest forum a fost închis
Comment Sorting
Comentarii
     
de: Liliana Panfilov de la: Chisinau
18.01.2013 10:33
Bine descris, dna Zina! Merita continuare...
Am impresia ca-mi revad agenda mea, cu mici exceptii, evident (ce tine de locul de munca si de copii... nu baiat ci fata). da-n rest - ca in oglinda... toate de-un soi...

de: Dana Cuzmiciov de la: Chisinau
15.01.2013 16:52
mi sa creat impresia ca-ti citesc agenda personala,fara sa observ s-a incheiat articolul,asteptam sa tot citesc si sa citesc.

În exclusivitate