Linkuri accesibilitate

„Marca comercială a anului”


Carolina Chiperi despre o competiție în curs și reponsabilizarea socială a conducerilor întreprinderilor.


Din 2003 a devenit deja o tradiţie ca la început de an să fie desemnată marca comercială a anului care tocmai a trecut. Astfel, la finele lunii ianuarie vor fi alese cele mai notorii mărci comerciale ale anului 2012. Cu ce reuşite se pot lăuda companiile care s-au ales cu o diplomă în acest concurs aflăm peste câteva minute de la managera Direcţiei Targuri şi Expoziţii a Camerei de Comerţ şi Industrie, Carolina Chiperi.

Europa Liberă: Din câte cunosc, dnă Chiperi, pentru cea dea 10 ediţie a concursului „Marca comercială a anului” în jur de 80 de companii şi-au manifestat interesul, şi mai cu seamă toţi râvnesc premiul mare „Mercuriul anului”. Întâi de toate, poate ar fi să ne explicaţi de ce un manager moldovean îşi doreşte să deţină un astfel de titlu?

Carolina Chiperi:
„În lumea contemporană se acordă o atenţie deosebită mărcilor comerciale. O asemenea atenţie o acordă şi managerii noştri moldoveni. Ei doresc să deţină acest premiu pentru a face cunoscute mărcile comerciale cele mai prestigioase ale republicii, pentru a arăta că marca lor este superioară celei a concurentului şi pentru a arăta că această marca comercială merită să deţină un premiu şi şă fie numită cea mai notorie marcă comercială a republicii pentru un anumit an.”

Europa Liberă: Dar prin ce se face deosebită o companie care este denumită marca comercială a anului?

Carolina Chiperi:
„În primul rând, prin dreptul exclusiv de a aplica logotipul concursului, de a aplica imaginea premiului mare şi a medaliilor primite, pe toate mosterele de produse şi ambalaje. Cei care acordă servicii, de obicei, obişnuiesc să le folosească pe panouri publicitare, pe pliantele lor. De asemenea, au parte de o publicitate suplimentară şi de odezvoltare a imaginii mărcii comerciale, inclusiv şi a produselor, serviciilor desemnate prin această marcă. Informaţia cu privire la participanţi şi la modul de desfăşurare a concursului şi a învingătorilor este plasată pe pagina web a organizatorilor, este mediatizată în mass-media şi nu în ultimul rând se editează catalogul celor mai notorii mărci comerciale care este distribuit atât pe teritoriul republicii, cât şi în străinătate agenţilor economici.”

Europa Liberă: Dar cum se stabileşte care companie se bucură de acest titlu?

Carolina Chiperi:
„Procedura de jurizare în conformitate cu regulamentul concursului se desfăşoară în două etape, în prima etapă se desfăşoară un rating al mărcilor comerciale care au depus cererile de participare şi paralel avem un grup de experţi care analizează aceste pachete. Ratingul se desfăşoară la Bălţi, Chişinău şi Cahul pe un eşantion de circa 1200 de persoane.”

Europa Liberă: Dar ce presupune acest rating?

Carolina Chiperi:
„Presupune anumite întrebări cum ar fi: dacă consumatorul cunoaşte sau nu marca comercială, ce produs presupune el sub o anumită denumire a mărcii comerciale, cât de des o utilizează şi alte vreo 7-8 întrebări. Se stabileşte ratingul general al mărcilor, dar conform regulamentului concursului la fiecare categorie de produse se face ratingul propriu.

Nu poate concura un produs alimentar cu un serviciu internet. De aceea stabilirea învingătorilor se face în dependenţă de categoria de produse sau servicii pe care le oferă. Paralel mai lucrează şi un grup de experţi care este format din 12 persoane, specialişti de marketing care examinează pachetul de prezentare a mărcilor şi elementele creative şi stabileşte un punctaj anumit. Prin media artimetică a punctajelor acordate de către membrii juriului şi sondajul efectuat se apreciază învingătorii concursul la comitetul organizatoric al acestuia.”

Europa Liberă: Citesc dintr-o ştire că în acest an organizatorii competiţiei şi-au propus să promoveze conceptul de responsabilitate socială a businessului. Ce presupune acest concept?

Carolina Chiperi:
„Anul acesta într-adevăr ne-am propus ca scop să promovăm acest concept. El presupune, în primul rând, obligaţiile angajatorilor faţă de angajaţi. Primul aspect, cel mai important pe care îl atingem în acest concept, este instruirea cadrelor. Ştim că acesta este un aspect foarte important în ratingul şi promovarea mărcii comerciale. Al doilea aspect important este acordarea pachetelor sociale colaboratorilor întreprinderii, grija faţă de aceştia. Prin cererile depuse la această categoria, managerii se străduie să arate cât de responsabili ei sunt faţă de colaboratorii săi.”

Europa Liberă: Prin acest concurs, încercaţi să fiţi şi o punte de legătură între consumator şi producători?

Carolina Chiperi:
„Da, la sigur. Camera de Comerţ şi Industrie este fondată pentru a prezenta cercurile de afaceri ale republicii. Un exemplu bun ar fi expoziţia naţională „Fabricat în Moldova” unde sunt prezente şi mărcile comerciale participante la concurs. Este o expoziţie a producătorilor autohtoni unde consumatorul are posibilitatea de a face cunoştinţă absolut cu toată gama de produse fabricate în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Astăzi, putem spune că oamenii încă preferă să dea aceeşi bani pe un produs din China, de exemplu, decât pe un produs asemănător, fabricat în Republica Moldova? Sau oamenii îşi întorc privirea şi buzunarele spre producătorii autohtoni?

Carolina Chiperi:
„Consumatorul nostru se întoarce destul de bine spre producătorul autohton. Despre asta ne sugerează rezultatele şi coeficienţii economici pe care ni le prezintă companiile, deoarece produsele autohtone încep a dovedi tot mai mult o calitate înaltă şi un preţ special format pentru grupul ţintă. De aceea şi în cadrul expoziţiei se observă că în preajma standurilor unor companii consumatorii fac coadă.”

Europa Liberă: Dna Chiperi, în ce ar trebui să investească managerii astfel încât să nu le fie frică să concureze cu nume importante de pe piaţa internaţională, indiferent dacă vorbim de industria alimentară, cea textilă sau servicii?

Carolina Chiperi:
„În primul rând, managerii ar trebui să investească în marcă şi în promovarea ei. Un şir de întreprinderi activează fără să îşi înregistreze marca comercială. Ei într-o bună zi se pot trezi că cineva de peste de hotare vine pe piaţa locală şi îşi înregistrează şi să promovează această marcă, deşi ea deja este cunsocută în rândul consumatorilor. Ce ţine de promovarea mărcii comerciale, aceasta este compusă din mai multe elemente. Primul dintre ele ar fi calitatea produselor şi serviciilor. Cu cât produsul este mai calitattiv, cu atât şi marfa este mai întrebată.

Am menţionat mai devreme că un aspect foarte important este instruirea cadrelor. Aceasta tot foarte mult influenţează marca şi ratingul acesteia şi nu în ultimul rând este costul mărfurilor şi serviciilor. Să luăm ca exemplu un oarecare produs, fie el şi laptele, grupul ţintă fiind bătrânii şi copii. Producătorul trebuie să formeze preţul în aşa fel ca acest grup ţintă să şi-l poate permite. Doar în astfel de cazuri, când toate aceste aspecte vor fi realizate de către producători, doar în asemenea caz întreprinderea va avea succes.”
XS
SM
MD
LG