vineri, septembrie 19, 2014 Ora Locală 16:49

Cultură

2012 - Tineri muzicieni de succes din R. Moldova și România

Împliniri, așteptări, doleanțe, atitudini...

La Kronberg Academy în Germania
La Kronberg Academy în Germania

Multimedia

Audio
  • 2012: Impliniri, așteptări, doleanțe... în discuție cu tineri muzicieni din Moldova și România


 
            Cultura, evoluțiile culturale ale anului 2012 atît din R. Moldova, cît și din România, par să fi făcut mai puțin obiectul obișnuitelor retrospective-bilanț ale mediilor de informare. Dacă, pe plan individual, în special, sînt, neîndoielnic, multe elemente pozitive de pus în valoare, pe plan general nu se poate trece cu vederea ceea ce ar putea fi calificată drept o indiferență sporită, mergînd uneori pînă la dispreț, față de cultură, la nivelul oamenilor politici.

            Dispreț și indiferență cum a demonstrat-o atitudinea celui ajuns premier al României, în momentul descoperirii plagiatului său, cum au pus-o în lumină evenimentele legate de așa-numita restructurare a Institutului Cultural Român și desființarea canalului TVCultural în România, indiferență, probabil legată și de incompetență, cum a arătat-o absența repetată a R. Moldova de la cel mai mare tîrg internațional de carte, cel de la Frankfurt, problemele evocate de oamenii de cultură moldoveni în cazul participării, „ca rudă săracă”, la tîrgul „Gaudeamus” de la București sau cele amintite de diverși muzicieni în legătură cu soarta lor și, mai ales, a tinerilor interpreți.

            La aceștia din urmă se referă retrospectiva de astăzi, la succesele, la dificultățile pe care le suferă în împlinirea lor, la opiniile și doleanțele lor, unele exprimate la microfonul Europei Libere.

            La capitolul succeselor remarcabile în 2012, cel mai important îl constituie victoria violonistei moldovene Alexandra Conunova-Dumortier, premiu I, într-o importantă competiție europeană, Concursul „Josef Joachim” de la Hanovra. Ascultați-o într-o scurtă piesă de Wieniawski, o înregistrare chiar din concurs, disponibilă pe Youtube, împreună cu Sonata pentru vioară și pian în la major, op. 30 nr. 1 de Beethoven.

          
            Alexandra Conunova-Dumortier cîntînd Tema originală variată op. 15 de Wieniawski, la Concursul „Josef Joachim”, pe care l-a cîștigat cu brio anul acesta. Alexandra, între ale cărei succese din acest an se înscrie și cîștigarea unui concurs pentru ocuparea unui loc de prim violonist la Orchestra Elveției Romande (OSR), îi spunea într-un interviu Luciei Diaconu:

x
Alexandra Conunova-Dumortier: „Eu de foarte multe ori îmi zic că mi-i foarte, foarte dor de casă. Şi în acelaşi moment cu tristeţe îmi zic că este un fapt că cu profesia de muzician în Moldova nu poţi să te întreţii nici pe tine şi nici familia. Şi asta este o realitate tristă care sper să se schimbe.
 
Eu din partea mea îmi doresc foarte mult ca peste un an-doi cînd voi şti mai clar cum va arăta viitorul meu – voi face eu mai mult carieră de solist sau voi lucra mai bine ca concertmaistru la Geneva sau voi combina cele două lucruri, aş vrea foarte mult să iniţiez un festival în Moldova, cu toţi prietenii mei care concertează în toată lumea, să venim să facem muzică de cameră.
 
Ei să descopere Moldova, Moldova să poată să se mîndrească din nou, cum a fost cîndva în Uniunea Sovietică, cînd a fost străbunelul meu director la Filarmonică şi cînd a venit şi Richter, şi Oistrah, şi Rojdestvenski. Să putem să zicem şi peste 20-30 de ani că au venit să cînte [la Chişinău] şi Sokolov, şi Gary Hoffman şi toţi cei care sînt cunoscuţi acum în Europa. Acesta este scopul meu – de a renaşte interesul pentru muzica clasică în Moldova.
  
Lucrurile în esenţa lor întotdeauna au două părţi: una bună şi una rea. Una bună este că cei talentaţi de la noi pleacă şi ţările ca Germania, ca Austria, ca Elveţia ne dau posibilitatea de a studia şi a avea o viaţă decentă şi a face ceea ce ne place nouă.
 
Pe de altă parte îmi pare foarte rău pentru Moldova pentru că ea pierde nu rămîne nimeni, cei talentaţi pleacă. Cei care vor să facă frumuseţi pe dînşii nu-i interesează politica, ei vor să facă artă. Dar pentru artă la noi  nimeni nu are urechi, nu are ochi. Parcă sînt surzi şi nu văd nimic. Pentru ţară asta este un minus.
 
Şi sper foarte mult ca în viitor pentru că totuşi vreau să cred în progres şi cred că peste cîţiva ani situaţia va fi mult mai stabilă şi mă voi putea întoarce şi eu pe o anumită perioadă şi oamenii n-o să trebuiască să plece.”
 
            Violonista Alexandra Conunova-Dumortier, pe care ați auzit-o, nu este nici pe departe o excepție între tinerii de mare talent din R. Moldova, aflați astăzi peste hotare. In cursul anului am putut întîlni cîțiva dintre ei, ca și din cei din România, reuniți pentru cîteva zile în Germania, la cursurile de masterat oferite celor mai promițători violonceliști din lume, de una din cele mai prestigioase Academii muzicale, Academia Kronberg, nu departe de Frankfurt.
 
            Intre ei am descoperit-o pe violoncelista Natalia Costiuc, născută într-o familie de moldoveni, la St. Petersburg, educată inițial în Rusia și care și-a propus să urmeze studii universitare muzicale în Germania. Nu cu o bursă din partea statului moldovean, cum ar fi meritat să se întîmple, ci prin forțe proprii. Ascultați un fragment din interviul pe care Natalia l-a acordat Europei Libere, într-o pauză a claselor master de la Academia Kronberg.
           
Europa Liberă: Cum ai ajuns să studiezi în Germania, care au fost primele succese în Rusia?
 
x
Natalia Costiuc: „Intîi, în Rusia, m-a luat la un masterclass [profesorul David] Geringas și am fost așa de impresionată după curs că am vrut neapărat să învăț la dînsul. El a fost profesor la [Academia de Muzică] „Hans Eisler”, la Berlin și l-am întrebat dacă există o posibilitate să învăț cu dînsul, în clasa lui. El mi-a zis că termină într-un an sau doi [predatul] și nu mai ia studenți mai mulți.
 
El m-a recomandat profesorului cu care învăț acum, Jens Peter. Am făcut după aceea un masterclass la Jens Peter și [cum] mi-a plăcut foarte, foarte mult, am hotărît să lepăd tot la St. Petersburg. Sînt singură, fără părinți aici... Și am făcut-o...”
 
Europa Liberă: Cum ai reușit să trăiești în Germania, cu ce bani?
 
Natalia Costiuc: „La început era foarte greu. Nu știam pe nimeni în Germania, am fost singură, n-am știut limba, dar pe urmă profesorul meu m-a ajutat foarte mult să primesc o bursă foarte bună, m-a ajutat cu un instrument, cu arcuș... A făcut foarte mult pentru mine. Pe urmă am cunoscut lumea, am fost invitată să cînt la un concert, la altul. Și cumva, așa, m-am învîrtit...”
 
Europa Liberă: Ai o situație deosebită aici. Pe listele studenților de la Kronberg, de la Academie, reprezinți România. Poți să explici puțin?
 
Natalia Costiuc: „Părinții mei sînt din Moldova și era posibil să facem încă un pașaport, cu cetățenia română. Din motivul că pentru ruși trebuie neapărat o viză și fiindcă România este în Uniunea Europeană. Eu sînt pentru germani româncă.”
 
Europa Liberă: Povestește puțin istoria instrumentului tău și cum ai căpătat arcușul...
 
Natalia Costiuc: „Cu doi ani în urmă am fost elevă tot [la clasa lui] Jens Peter Maintz, la Kronberg, și el a vorbit cu directorul Academiei Kronberg și l-a întrebat dacă există vreo posibilitate să primesc un instrument. [Directorul] mi-a dat un instrument de colecție de la Kronberg, un exemplar german, făcut de lutierul Thorsten Theis, un violoncel din 2008, model Guadagnini. Și am primit, iaca, violoncelul.
 
Arcușul mi l-a dat profesorul meu. Am avut înainte un arcuș foarte rău și foarte ieftin. L-am întrebat pe profesor dacă este o posibilitate să-mi deie unul [mai bun], fiindcă nu aveam posibilitatea să cumpăr un arcuș, care costă tot foarte mult. El mi-a dat arcușul lui și mi-a
Profesorul David Geringas cu elevii săi, între care Natalia Costiuc, la KronbergProfesorul David Geringas cu elevii săi, între care Natalia Costiuc, la Kronberg
x
Profesorul David Geringas cu elevii săi, între care Natalia Costiuc, la Kronberg
Profesorul David Geringas cu elevii săi, între care Natalia Costiuc, la Kronberg
spus: „probează-l, cum îți pare?” Am luat arcușul, mi-a plăcut foarte mult, iar el mi-a zis așa: cînd a fost el student la Geringas, acesta la fel i-a dat arcușul și i-a zis, atunci cînd o să iei un premiu la un concurs mare și o să primești bani, atunci să-ți cumperi un arcuș și să mi-l dai pe al meu înapoi. Și el mi-a zis tot așa: cînd o să iei premiu la un concurs atunci să-mi dai și tu arcușul meu înapoi.” [...]
 
„In Rusia, noi primim o bursă de 20 de euro pe lună. Sigur că acolo am putut să trăiesc cu părinții și am putut cheltui mai puțini bani ca aici. Aici trăiesc singură, îmi trebuie [bani] pentru cămin, pentru mîncare... Aici însă sînt foarte multe concerte și muzicienilor li se plătește cu mult mai mult decît în Rusia. Mă pot astfel întreține singură, pe banii mei, făcuți de mine.”
 
Europa Liberă: Și cum îți imaginezi viitorul?
 
Natalia Costiuc: „Viitorul? Nu știu de fel. Eu aș cînta într-o orchestră foarte bună. Imi place muzica de cameră foarte [mult] și într-un cvartet, un trio... Solist este foarte greu. Sigur că toți vor să fie soliști, dar este aproape imposibil. Concurența este foarte mare, eu sînt străină aici în Germania... Nu știu. Cum a să meargă... viața a să arăte.”
 
Tînărul violoncelist moldovean Nelu Storojenco, pe care l-am întîlnit tot la Academia Kronberg, studiază în prezent la Viena. Iată ce declara el Europei Libere despre parcursul unui tînăr talent din Moldova și speranțele sale de viitor:
 
x
Ion Storojenco: „Am început să studiez cu tatăl meu, care este de altfel violoncelist și el; și după asta am început [studii] la Cluj. Am studiat [acolo] pînă în clasa a 12-a și am avut diferiți profesori, după care am plecat la Viena, la Universitate.”
 
Europa Liberă: De cîți ani ești la Viena?
 
Ion Storojenco: „Sînt de patru ani acolo și mai am încă doi ani. Sper să fac și un schimb, adică să plec cu un program de exchange în altă parte. Aș prefera la Paris sau Berlin. Rămîne de văzut anul viitor.” [...]
 
„Școala de la Chișinău este oarecum mai complexă, adică se face pian din clasa întîi, spre deosebire de țările occidentale unde se începe mai tîrziu; în clasa a 5-a în România, de exemplu. Este un lucru, consider eu, foarte bun, pentru că elevii au posibilitatea să se dezvolte și în alte direcții, respectiv să devină dirijori sau compozitori  dacă vor considera că acesta este drumul lor....
 
Europa Liberă: Ce speranțe ai, cum vezi viitorul?
 
Ion Storojenco: „Viitorul îmi este oarecum neclar, deși nu este bine pentru cei 23 de ani pe care îi am; deocamdată vreau să fac cît pot de mult studii ca violoncelist, dar mai tîrziu poate, vreau să mă orientez și spre management artistic, dirijat și ... Deci activități legate de muzică, dar, să spun așa, indirect.”
 
Europa Liberă: In clasa cui ești la Viena și cum vei absolvi, cu o diplomă de solist violocelist de concert?
 
Ion Storojenco: „Da, la Viena, de fapt, sistemul este să te pregătească mai mult pentru muzica de orchestră sau muzică de
Violoncelistul Robert NagyVioloncelistul Robert Nagy
x
Violoncelistul Robert Nagy
Violoncelistul Robert Nagy
cameră. Ai posibilitatea să alegi după ce termini facultatea. Profesorul meu este prim-violoncelist la Filarmonica din Viena, Robert Nagy, și mai am doi ani de studiu, după care voi vedea pe ce drum voi merge.”
 
Europa Liberă: Ce i-ai sfătui pe tinerii muzicieni din Moldova la ora actuală, să se îndrepte spre Moscova sau St. Petersburg, sau să se îndrepte spre școlile din Germania, Austria...
 
Ion Storojenco: „Să se îndrepte spre Vest. Că acolo se învîrte pămîntul. In orice caz, majoritatea rușilor tind să emigreze spre Europa și nivelul de aici este, după mine, mai adecvat, mai actualizat. Se cîntă într-o manieră mai actualizată. In Moscova este  o școală destul de conservatoare, ceea ce, de multe ori, se reflectă negativ asupra performanței.”

                                                     ***
           
La Academia Kronberg, în Germania, i-am întîlnit și pe Octavian Lup și pe Andrei Ioniță, două mari speranțe ale violoncelului din
Andrei Ioniță (st.) și laureații Galei finale de la Academia KronbergAndrei Ioniță (st.) și laureații Galei finale de la Academia Kronberg
x
Andrei Ioniță (st.) și laureații Galei finale de la Academia Kronberg
Andrei Ioniță (st.) și laureații Galei finale de la Academia Kronberg
România. La încheierea sesiunii de cursuri, Andrei Ioniță, în vîrstă de 18 ani, printre cei mai tineri participanți, a fost distins cu Premiul „Landgraf von Hesse 2012”, acordat unui muzician ce a dovedit putere de muncă și potențial artistic deosebit, pentru a-l încuraja să persevereze pe plan muzical. Elev al profesoarei Ani-Marie Paladi, Andrei Ioniță a început în această toamnă să studieze la Universitatea din Berlin, preocupat însă, ca și colegul său mai mare,
Octavian Lup cu prof. Frans Helmerson în septembrie la Academia KronbergOctavian Lup cu prof. Frans Helmerson în septembrie la Academia Kronberg
x
Octavian Lup cu prof. Frans Helmerson în septembrie la Academia Kronberg
Octavian Lup cu prof. Frans Helmerson în septembrie la Academia Kronberg
Octavian Lup, de oscilațiile ambianței culturale, de incoerențele politicii culturale din România, de obstacolele și perspectivele nu totdeuna certe ale unui tînăr muzician român. Despre toate acestea am discutat cu cei doi violonceliști și iată un fragment din convorbirea noastră înregistrată la Kronberg.
 
Europa Liberă: Cum ați ajuns la Academia Kronberg, ajutați de statul român de Academiile de Muzică din România, sau din proprie inițiativă?
 
Octavian Lup: „Eu am ajuns din proprie inițiativă. Urmăresc de foarte multă vreme ce se întîmplă aici în Kronberg. De ani de zile stau pe site-urile lor și sînt fascinat de nivelul existent aici. Cred că nici nu merită să comentăm prea mult, dacă stăm să ne uităm la ce se întîmplă în momentul actual în România cu sportivii medaliați în trecut care nu mai primesc banii promiși. Dacă pînă și în sport este așa, darămite în muzică și în arte, care dintotdeuna au fost neglijate pe la noi, mai ales în ultimii ani.”
 
Andrei Ioniță: „Am ajuns cu ajutorul părinților. Pot să spun că este aproape un vis împlinit, fiindcă efectiv, așa cum a spus Mstislav Rostropovici, este una dintre capitalele violoncelului.”

Europa Liberă: Ce șanse vi s-au oferit pînă acum în România ?
 
Octavian Lup: „Pentru mine România înseamnă o oportunitate mai mare decît dacă aș fi fost în altă țară. Pentru că, dincolo de faptul
x
adevărat că nu există o concurență atît de puternică, am avut șansa să cresc și să fiu afirmat în țara mea, lucru, în final spre avantajul meu. De altfel, am avut ocazia să studiez la Conservatorul Național Superior la Paris și, fiind acolo, printre studenți și violonceliști de un nivel extraordinar, mi-am dat seama că, „săracii de ei”, nu prea au ce să facă cu nivelul lor, fiindcă sînt enorm de mulți. Și se bucurau ca niște copii că o să avem o audiție de clasă. Iar cînd au auzit că eu, spre exemplu, am avut șansa să cînt cu orchestra ca solist în România, de mai multe ori, se minunau. Și pot să spun că nu eram chiar la nivelul lor la început. Așa că România, totuși, oferă pentru un muzician în afirmare mai multe posibilități decît Occidentul.”
 
Andrei Ioniță: „Și în cazul meu, oamenii au fost destul de surprinși să afle că deja am avut șansa să cînt de 4-5 ori ca solist cu orchestra, însă în același timp vreau să spun că îmi plac provocările și mă simt stimulat într-un mediu în care nivelul este atît de ridicat ca în Occident. Bănuiesc că pentru mine va fi o oportunitate de a crește cît mai mult.”
 
Europa Liberă: Ce îmi puteți spune despre instrumentele voastre, despre calitatea lor? Se spune adesea că acelea din România sînt sensibil inferioare celor în posesia instrumentiștilor din Occident ?
 
Octavian Lup: „Ați atins un punct sensibil. Vorbeam aici [la Kronberg] cu Andrei și ne minunam de instrumentele pe care le au colegii noștri! Ce să spunem? Din păcate, în România nu există o cultură pentru a oferi instrumente valoroase tinerilor instrumentiști, în primul rînd pentru că nu există instrumente valoroase. Au cam luat drumul Occidentului - se știe - de mult și, regretabil, nu există o atenție în această direcție. Noi sperăm să ajungem într-un  loc unde cineva să fie mai sensibil față de nevoia aceasta elementară de a avea un instrument important. Se spune că mîna, talentul etc., dar se știe foarte bine că la un concurs internațional de mare anvergură, între doi tineri excepționali, unul cu instrumentul mai bun are șansele de a o lua înainte. E un subiect la care, încă, din păcate nu am găsit un răspuns.

Dar sînt mulțumit că împreună cu Andrei am fost selectați dintre cei 130 de violonceliști ajunși aici, să fim participanți activi, ceea ce înseamnă că profesorii au privit dincolo de infrastructura personală din dotare (rîde) și au văzut ceea ce după mine trebuie să vadă un profesor, talentul, dăruirea și de ce nu și munca pe care am depus-o pentru cursul acesta.”
 
Andrei Ioniță: „Eu nu cînt pe un instrument românesc. L-am primit de la o fundație franceză și sînt destul de mulțumit cu el. Trebuie să
Andrei Ioniță, la un masterclass în septembrie, la KronbergAndrei Ioniță, la un masterclass în septembrie, la Kronberg
x
Andrei Ioniță, la un masterclass în septembrie, la Kronberg
Andrei Ioniță, la un masterclass în septembrie, la Kronberg
recunosc că altfel mi-ar fi fost absolut imposibil să reușesc să-mi procur un instrument de calitate, nu numai pentru că în țară nu se găsesc asemenea instrumente, dar, pur și simplu, din cauza costurilor enorme. Sper să am oportunitatea să fac rost de un instrument cît mai bun și bănuiesc că voi avea șansă să particip la o audiție pentru un asemenea instrument dacă îmi voi continua studiile în străinătate...”
 
Europa Liberă: Cîntați muzică românească, în ce constă repertoriul vostru?
 
Octavian Lup: „Da, am cîntat muzică românească. Și Enescu, Sonata a 2-a, care este o lucrare foarte amplă și foarte complexă. Am cîntat nu de mult Sonata de Anatol Vieru, o muzică extraordinară, ce nu este promovată așa cum ar trebui și îmi doresc să o promovez, fiindcă consider că pe lîngă instrumentiști de calitate, avem și compozitori de calitate ce trebuie să fie exploatați. [...]
 
Din păcate ce este frumos durează puțin! Tot ce aveam mai de valoare în cultură în România s-a stins. Este un lucru absolut frustrant și apăsător pentru orice artist, nu doar muzician din România. Cum poți să scoți TVR Cultural? Ințeleg, țara geme de manele, trebuie să le dai și lor de mîncare, cu ghilimele de rigoare, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne călcăm cultura în picioare în așa fel și în așa bătaie de joc. Regret să folosesc cuvinte așa dure, dar asta este realitatea. Nu știu, poate că am fost obișnuiți să acceptăm lucrurile care nu ne convin mult prea ușor. Ar trebui să fim mai fermi. Ar trebui ca lumea să ia atitudine față de această decizie, care mie mi se pare monstruoasă și nu am cuvinte să o descriu.
 
Andrei Ioniță: „Nu știu cum am putea să luăm atitudine. Adică să ne înființăm în fața televiziunii și să protestăm? Cred că este inutil. Sincer, din păcate, o spun cu durere...”
 
Octavian Lup: „Probabil că oricîte petiții și semnături s-ar strînge, ceea ce se decide acolo „sus”, rămîne stabilit. Pentru că probabil sîntem un ghimpe în coasta cuiva. Ceea ce știu e clar: de astăzi România va fi mai săracă...”
 
Europa Liberă: V-ați simțit vreodată promovați de către cei din țară, ați fost promovați, începînd de la profesori la ICR?
 
Octavian Lup: „Eu pot să spun că o mare parte din ce am ajuns astăzi o datorez multor oameni care au stat în dosul cortinei. Nu pot să nu-i menționez pe cei cu care am început violoncelul Râpă Gabriel, Constantin Gabriela și nu în ultimul rînd maestrul Marin Cazacu, un om care a făcut tot posibilul să intru pe o pantă ascedentă. Da, de către ei m-am simțit promovat. De altfel sînt și membru al Orchestrei Române de Tineret care, cum se știe, în momentul actual face o imagine extraordinară României. Am cîntat și cu majoritatea orchestrelor importante din România, am avut și recital la Ateneu, transmis de televiziune. Deci nu cred că este chiar așa o mare problemă promovarea la noi, dacă ești într-adevăr foarte serios și un om care a primit de la Dzeu o anumită măsură de talent. [...]
 
x
Problema la noi rămîne infrastructura, pentru că promovezi, dar cum promovezi? Sau cum încurajezi? Nu ți-e totuna să mergi la un curs ca acesta și să scoți din buzunar 500 de de euro - bani cu care altfel trăiesc, nu aș vrea să spun cît - sau că ești sponsorizat de stat sau de o anumită familie care poate are înclinații spre muzică așa cum găsim aici, în orașul acesta minunat, Kronberg, unde din cîte știți marea majoritate a violonceliștilor sînt cazați la familii. Chiar mă gîndeam, cum ar fi fost dacă ar fi fost asta în România? Cîți ar fi acceptat să cazeze violonceliști la ei acasă? Deci despre aceasta este vorba: infrastructura are la noi foarte mult de suferit. Dar, sperăm ca generația care vine din urmă să schimbe lucrurile. Eu cred că există o generație care vine din spate și care are capacitatea de a transforma puțin lucrurile. Totul este să nu ne dăm bătuți!”

Taguri moldova,romania,Victor Eskenasy,Radio Free Europe,Interviuri,cultura,Lucia Diaconu,muzica,Natalia Costiuc,Academia Kronberg,Andrei Ioniță,Octavian Lup,Ion Storojenco,Alexandra Conunova-Dumortier,retrospectiva 2012,tineri instrumentiști

Acest forum a fost închis
Comment Sorting
Comentarii
     
de: Radja de la: lkOMptFtnpXifkDGcPr
17.01.2013 08:23
Sincer, ne-am simtit cel putin la fel de bine pe cat se vede in poze. A fost munniat! Multumim lui Andei pentru reusita transpunere a sentimentelor si trairilor noastre in fotografie