duminică, septembrie 21, 2014 Ora Locală 23:09

Rubrici / Realitatea cu amănuntul

O retrospectivă a vieţii de zi cu zi în Moldova anului 2012

Iulian Ciocan în dialog cu Liuba Lupaşcu, şefa Departamentului Relaţii cu Publicul al Academiei de Studii Economice din Moldova.

x

Multimedia

Audio
  • O retrospectivă a vieţii de zi cu zi în Moldova anului 2012



Iulian Ciocan: „Aici e Radio Europa Liberă. Bună seara, la microfon e Iulian Ciocan. Vă invit să ascultaţi o ediţie specială, o retrospectivă a vieţii de zi cu zi din anul 2012, avînd ca punct de plecare emisiunea mea Realitatea cu amănuntul. Invitata mea, cu care voi face o incursiune rapidă în cotidianul 2012 este Liuba Lupaşcu, şefă a serviciului relaţii cu publicul al ASEM, care este nu doar o ascultătoare a postului nostru de radio, ci şi o cercetătoare atentă a vieţii de zi cu zi. Liuba, bună seara...”

Liuba Lupaşcu: „Bună seara”.

Iulian Ciocan: „Cum ţi s-a părut anul 2012 dacă e să ne referim la micile detalii ale vieţii de zi cu zi?”

Liuba Lupaşcu: „2012 a fost un an care poate nu se deosebeşte cu nimic de ceilalţi dacă nu ar fi fost ceea ce a provocat panică în societate. Mulţi au aşteptat sfîrşitul lumii şi asta a sustras într-un fel atenţia publicului de la alte probleme...”

Iulian Ciocan: „Probleme mult mai serioase şi mai importante... Ei, aşa cum emisiunea noastră are loc deja după sfîrşitul lumii anunţat cu surle şi trîmbiţe, o să ne centrăm pe lucruri mai importante. Am scrutat foarte atent cotidianul în calitatea mea de autor al acestei rubrici – Realitatea cu amănuntul – şi un lucru pe care l-am remarcat eu în anul 2012 a fost telenovela microbuzelor. Un transport în comun care mi se pare niţel învechit pentru urbea noastră. Telenovela e foarte lungă, ea a început chiar în primele luni ale anului. Deja atunci mulţi şoferi şi patroni de rute şi-au propus să obţină un tarif mai mare pentru călătorie. Era vorba de 5 lei. Şi totul a culminat cu un protest în luna septembrie al aceloraşi patroni şi şoferi în faţa primăriei. Şi am văzut atunci nişte oameni care l-au huiduit copios pe primarul Dorin Chirtoacă. Cineva striga „Ruşine!”, altcineva răcnea „Jos Chirtoacă!”  Un şofer, în faţa unei camere de luat vederi, explica pe un ton destul de agresiv cît de dificilă îi este viaţa şi care susţinea că el nu are nici un cîştig de pe urma tarifului de 3 lei... Vreau să te întreb, Liuba, tu cum vezi viaţa acestor concetăţeni de-ai noştri?”

x
Liuba Lupaşcu: „Eu cred că, de fapt, au avut loc mai multe telenovele, şi cu farmaciile, cu medicamentele. Aţi remarcat că un şofer îşi exprima durerea în faţa camerei  aşa cum poate el, însă şoferii sînt cei care de rînd cu călătorii au de suferit, şi au de cîştigat patronii acestor rute. Se ştie că rutele sînt în mîinile unor patroni care le-au obţinut foarte lejer atunci cînd s-a împărţit norocul, cum îi place soţului meu să spună, adică după privatizări de tot felul. Şi cei care au cîştigat îi angajează pe aceşti şoferi, care vin cu maşinile lor, ei trebuie să le repare, ei trebuie să cumpere motorină, şi tot ei sînt cei care muncesc pe aceste rute în mare parte.”

Iulian Ciocan: „Iese cumva că şoferii de microbuze sînt un fel de captivi ai acestor patroni... ”

Liuba Lupaşcu: „Da, sînt nişte captivi pentru că ei plătesc o taxă care depinde de cît de convenabilă este ruta...”

Iulian Ciocan: „de cît de solicitată este...”

Liuba Lupaşcu: „Ei plătesc o taxă şi e normal că ei se indignează”.

x
Iulian Ciocan: „Da, şi impresia mea este că a venit demult timpul să se discute foarte serios despre patronii rutelor de microbuze care sînt într-un con de umbră, după părerea mea. Nu se prea ştie exact cine sînt ei şi cum au ajuns  să aibă în stăpînire aceste rute. E un aspect foarte interesant acesta...”

Liuba Lupaşcu: „E simplu, a fost o relaţie. Cine obţine ceva? Pentru că legal e foarte simplu să obţii o rută de maxi-taxi. Dar la Agenţia Naţională a Transportatorilor Auto sau la Ministerul Transporturilor  sau la primărie, dacă e vorba de municipiul Chişinău, pentru că toate actele pentru a obţine o rută trec prin mai multe instanţe. Şi atunci într-un fel se verifică numărul de călători care poate circulă şi într-un final îţi vine un aviz negativ garantat dacă nu urmăreşti. Adică aceste rute tot sînt protejate. Chiar şi patronii au o protecţie şi atunci cînd au văzut că primăria ar avea o soluţie, cel puţin pe rutele unde circulă şi autobuze şi troleibuze au fost suprasolicitate troleibuzele, dar n-a fost o problemă care să le alinte spiritul acesta răzbunător al şoferilor de maxi-taxi.”

Iulian Ciocan: „Sînt nişte detalii foarte interesante astea pe care le-ai remarcat aici. Ceea ce ar trebui însă să remarcăm acum, în acest moment, e că s-a aşternut un soi de linişte. Se pare că şoferii de microbuze s-au calmat, au renunţat pe moment la revendicările lor, la acest tarif de 5 lei pentru o călătorie. Şi acum vedem că ei continuă să muncească cu tariful de 3 lei ca şi cum nu au protestat. Ce se întîmplă de fapt?”

Liuba Lupaşcu: „De ce au început ei să protesteze? Au fost cîteva accidente după care s-au înteţit raidurile poliţiei, adică au început să-i amendeze şi să-i impună într-un fel să respecte legea. Dar legea prevede că ei nu trebuie să ia mai mult decît ceea ce permite capacitatea microbuzelor. Şi atunci şi poliţia s-a liniştit, şi ei s-au liniştit, iar călătorii continuă să meargă cu 3 lei, dar într-o siguranţă fără de hal...”

Iulian Ciocan: „Da, sînt condiţii destul de proaste. Şi vedem, iată, că o problemă nu a fost soluţionată, deşi părea ca va fi rezolvată încă la începutul anului 2012. Un alt detaliu sau amănunt pe care l-am remarcat eu în acest an ţine de proliferarea ororii pe sticlă. Am şi scris o tabletă intitulată „Oroarea pe sticlă”.  Am remarcat următorul lucru. În primul rînd, faptul că ziaristul nu poate evita oroarea, lucrurile dizgraţioase, suferinţa şi mizeria, într-o ţară cum este Republica Moldova. Pentru că le avem din plin aici. Dar există în felul în care oglindeşti grozăvia şi nişte limite ale bunului-simţ pe care un ziarist nu ar trebui să le ignore, după părerea mea.  La noi, aşa văd eu lucrurile, aceste limite sînt sfidate cu nonşalanţă de dragul ratingului. Iată atunci cînd văd, de exemplu, nişte colegi de breaslă, reprezentanţi ai unor televiziuni cu rating, care mi se laudă că ştirile lor despre omoruri şi
Nu ni se spune niciodată DE CE concetăţenii noştri sînt atraşi cu precădere de suferinţele altora.

accidente ţin capul de afiş, că au zeci de mii de spectatori. Şi ca nu cumva acest trend să se subţieze, aceleaşi televiziuni îşi încep buletinele de ştiri tot cu accidente înfiorătoare, cu omoruri şi înmormîntări. Şi ni se spune mereu că anume ştirile îngrozitoare sînt cele mai gustate. Dar nu ni se spune niciodată DE CE concetăţenii noştri sînt atraşi cu precădere de suferinţele altora...”

Liuba Lupaşcu: „La Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism am avut lecţii practic cu toţi profesioniştii în domeniu. Şi au fost, pe de o parte, ziarişti care ţineau foarte mult la etica profesională, şi au fost şi ziarişti sau chiar producători care spun că acesta este banul nostru. Chiar dacă nu recunosc deschis, dar ei, prin tot ceea ce fac şi prin felul în care ne penalizau materialele noastre, spuneau că asta prinde şi că trebuie să-i dai spectatorului ceea ce el poate să consume. Şi ei spun că, bine, am arătat că cineva a fost ucis într-un accident, iar scuza lor e că lumea poate va sta şi se va gîndi cum se aşază la volan sau cum îşi cumpără permisul. Adică ei au diferite scuze”.

Iulian Ciocan: „Faptul că ni se spune că nişte tineri au murit într-un accident e una. Dar atunci cînd eu văd pe sticlă o cameră de luat vederi, care se bagă în mormînt împreună cu siciriul, îmi apar tot felul de nedumeriri. Şi mi se face scîrbă de reportajul acela. Eu admit că se poate face o ştire despre moartea cuiva într-un accident, dar în clipa în care tu ca reporter te apropii de ruda distrusă, năucită, la înmormîntare şi o iei la întrebări într-un mod destul de obraznic, eu nu mai pot accepta aşa ceva”.

x
Liuba Lupaşcu: „O fac într-un fel, dar o fac foarte atent, asociaţiile de profil, cele care trebuie să urmărească... acelaşi Consiliu Coordonator al Audiovizualului. Şi deseori am observat că cineva e penalizat, doar că chestia asta continuă. Eu sînt sigură că televiziunile care ţin la ratingul lor preferă să-şi ceară scuze peste un timp, atunci cînd vor fi penalizate, decît să nu dea asta. Am avut foarte multe înmormîntări ale oamenilor de prestigiu. Ceea ce m-a indignat pe mine e că, într-adevăr, merg şi filmează totul absolut. Pe de o parte, omul a fost o vedetă, o persoană la care s-a ţinut foarte mult, aceeaşi Maria Bieşu, dar noi nu avem ceea ce au redacţiile serioase. New York Times, de exemplu, are un departament care se ocupă numai cu necrologurile. Şi atunci cînd se ajunge la momentul funest, ziaristul povesteşte cum a trăit acest om. La noi se arată cum a murit omul. Şi scenariul e acelaşi. A murit într-o sărăcie lucie, cineva spune că a fost un om de treabă, altcineva zice că plînge şi el. La asta se rezumă”.

Iulian Ciocan: „A propos de necrologuri, că le-ai pomenit aici. Îmi amintesc că am văzut unul de-a dreptul tragicomic, nu ştiu cum să-i zic altfel. Era un necrolog într-un ziar. În interiorul unui singur anunţ mortuar erau înghesuite trei persoane. Era construit după calapodul ăsta – Exprimăm sincere condoleanţe rudelor pentru moartea lui X, Y şi Z. Toţi trei erau în acelaşi necrolog, deşi muriseră în împrejurări diferite. E un soi de economie de hîrtie asta...”

Liuba Lupaşcu: „Dar cine astăzi merge la Facultatea de Jurnalism ca să predea cel puţin o lecţie? La Facultatea de Jurnalism, cu mici excepţii, citesc oameni care în viaţa lor poate nu au scris o ştire, nu au făcut o investigaţie, ceea ce mi se pare un pic neadecvat şi respectiv ies de acolo pe bandă rulantă jurnalişti care nu posedă genul”.

x
Iulian Ciocan: „Liuba, un alt lucru la care aş vrea să ne referim este starea spitalelor raionale. De ce zic spitale raionale? Pentru că am impresia că în Chişinău lucrurile sînt niţel mai bune din punctul de vedere al ultilării şi al calităţii medicilor...”

Liuba Lupaşcu: „Mai bune şi mai scumpe...”

Iulian Ciocan: „Şi mai scumpe, e adevărat...  Iată am avut eu fericirea sau nenorocul să ajung în ianuarie 2012 în Spitalul Raional din Străşeni. Şi vreau să spun că a fost foarte întristătoare această experienţă pentru că în măruntaiele spitalului am avut senzaţia că mă întorc în epoca brejnevistă. Salonul în care am intrat părea proiectat din anii 70 ai secolului trecut. Paturile şi geamurile erau vechi.  Teracota îşi pierduse strălucirea decenii în urmă. Deşi era luna ianuarie, caloriferele erau mai mult reci decît calde. Se vedea de la o poştă că e nevoie de investiţii serioase. Mi-am dat seama pe loc, vorbind cu medicii de acolo, că de fapt bani pentru aşa ceva nu prea există. Mie mi se pare asta o problemă foarte gravă, felul în care arată unele spitale raionale, poate nu toate, probabil că există şi excepţii...”

Liuba Lupaşcu: „Eu merg deseori la Spitalul din Hînceşti care am impresia că e copia fidelă a celui din Străşeni. Se fac investiţii, dar eu cred că pentru un om bolnav condiţiile în care el stă acolo sînt pe planul doi. Pe planul întîi e atitudinea medicilor care au mai rămas. Deseori vorbesc cu soră-mea despre asta, care-mi spune că într-o mahala permanent cineva se îmbolnăveşte şi că o vecină de-a ei a mers să nască acolo, la Hînceşti. Mi-a povestit nişte lucruri care...”

Iulian Ciocan: „... o fi demne de un thriller...”

Liuba Lupaşcu: „Da... Chiar am telefonat şi pe la televiziuni şi i-am îndemnat să meargă să facă ceva... Este groaznic, se ia buletinul femeii care tocmai a născut şi i se spune că i s-a pus un vaccin oarecare şi că trebuie să aducă pentru asta 300 de lei. Şi cînd ea spune că e iarnă şi soţul nu lucrează, medicul o întreabă la ce bun s-a pornit. Ai ştiut că vii să naşti, trebuia să vii pregătită, cu bani. Cazurile sînt triste şi despre asta se ştiu multe, dar nu se face nimic...”

Iulian Ciocan: „Eu am o presupunere, aceea că guvernanţii noştri, totuşi, în virtutea circumstanţelor, nu ajung în aceste spitale. De exemplu, îmi este greu să admit că un ministru sau un deputat se tratează la Spitalul Raional din Străşeni sau la cel din Hînceşti...”

x
Liuba Lupaşcu: „El poate să ajungă cu o anumită ocazie, atunci cînd totul e lustruit şi i se arată cîte ceva...  Pentru că chiar la Hînceşti este un Centru de Plasament pentru femeile-victime ale violenţei. El merge acolo, vede că undeva s-au schimbat nişte geamuri, dar vă zic, e nevoie de toate îmbunătăţirile astea materiale, pentru că spitalele sînt foarte vechi, însă atitudinea medicilor e cea mai importantă. Eu aş investi în plasarea unor camere video ca să se monitorizeze situaţia, pentru că e grav...”

Iulian Ciocan: „Camere video în spitale e un amănunt foarte interesant de care eu prima dată aud...”

Liuba Lupaşcu: „Atîta vorbă despre corupţie e în societatea noastră... Eu cred că nişte camere video, ca la un reality show, ar fi benefice. Dacă nu vor şti angajaţii că ele sînt amplasate, cu siguranţă am avea parte de nişte scene de groază. Dar ei fireşte trebuie anunţaţi”.

Iulian Ciocan: „Ceea ce mi se pare cert e că guvernanţii frecventează alte policlinici, eu nu cred că ei fac împreună cu masele radiografia la un aparat vechi, din anii 80, eu nu cred că ei se internează în Spitalul Raional Străşeni. Şi poate că şi ăsta e un motiv pentru care ei pe undeva ignoră realitatea asta din provincie...”

Liuba Lupaşcu: „Guvernanţii noştri nu prea au probleme de sănătate, dar părinţii lor au... Se aud scuze că nu este în ţară cutare sau cutare persoană pentru că a mers să-i facă operaţie tatălui în Austria. Sau în cazul studiilor, copiii lui nu sînt în ţară, căci învaţă la o instituţie prestigioasă. Adică guvernanţii noştru guvernează aici, dar în rest...”

Iulian Ciocan: „Continuînd ideea ta, am putea spune că ei mai mult se odihnesc în staţiuni balneoclimaterice străine decît în acelea autohtone”.

Liuba Lupaşcu: „Ei învaţă peste hotare, copiii lor, cel puţin... ”

x
Iulian Ciocan: „Şi pe de altă parte sîntem bombardaţi, şi am fost şi în 2012, cu sloganuri colectiviste-patriotice. Suflecaţi-vă mînecile! Făuriţi patria!”

Liuba Lupaşcu: „Eu cred că oamenii noştri, aşa cum sînt ei, un pic orgolioşi, obosiţi, bolnavi, chiar la propriu, pentru că ştiu de pildă ce e la Spitalul Oncologic, deci, dacă ar apărea o persoană care ar spune, gata, de astăzi lucrăm mai onest, deşi e o poveste, lumea s-ar mobiliza şi ar da uitării toate păcatele lor... ”

Iulian Ciocan: „Un episod care cred că are legătură cu viaţa noastră de zi cu zi este chiar povestea tirului burduşit cu ţigări reţinut recent de vameşii români. Chestia e foarte dubioasă acolo, pentru că vameşii moldoveni nu au observat acest tir plin cu ţigări, iar vameşii români l-au oprit şi au depistat pachete multe cu ţigări de contrabandă. Povestea asta e lungă. La început, a fost omuleanul care a zburat cu deltaplanul peste frontieră în România, în dricul nopţii, şi a murit sărmanul, deltaplanul a căzut şi grănicerii români au găsit un cadavru printre ţigări, pe urmă a fost un tractor cu remorca plină cu ţigări care voia să treacă în Ucraina. Despre ţigările pitite în microbuze şi în maşini cred că nici nu mai e cazul să pomenim. Şi iată avem acum un tir...”

Liuba Lupaşcu: „Un tir care a trecut ca un ac, deşi ni se spune că atîţia bani sînt investiţi chiar de către partenerii străini în dotarea vămilor cu diferite dispozitive, aparate de scanat, cîini care depistează ţigări...”

Iulian Ciocan: „Şi apoi eu îmi amintesc foarte bine cum aceiaşi vameşi moldoveni erau extrem de vigilenţi şi de scrupuloşi atunci cînd era vorba de o delegaţie culturală sau de un autobuz simplu. Îţi scotoceau prin genţi, o dată m-au pus să-mi ridic pantalonii ca să vadă ce am în încălţăminte. Păi, cum asemenea vameşi vigilenţi nu pot să observe un tir burduşit cu ţigări? Deci este evident  – chiar dacă admitem că ei nu au observat şi nu e o schemă frauduloasă cu vameşi - că şi în acest caz trebuie să urmeze nişte pedepse. Or eu acum mă întreb dacă nu va fi exact cum a fost şi în anii anteriori. Erau prinşi nişte oameni care se presupunea că au comis nişte ilegalităţi, procesul era foarte îndelung...”

Liuba Lupaşcu: „...și într-un final ăştia cîştigă...”

Iulian Ciocan: „... lumea uita ce se întîmpla, iar peste o vreme oamenii reapăreau în scenă, la locurile lor de muncă, şi toţi se întreabă ce a fost cu ei şi dacă au comis ei sau nu ilegalitatea...”

x
Liuba Lupaşcu: „Şi asta e bine dacă te întrebi. Pentru că foarte multe procese şi dosare de rezonanţă sînt date uitării. Presa ori oboseşte, ori mai apare un interes, ori apare altceva, că nu vreau să spun că e intenţionat, dar nu se urmăreşte continuarea. Noi nu avem o emisiune televizată care să realizeze aceste investigaţii, să le urmărească, chiar şi peste trei ani, că procesele la noi durează foarte mult...”

Iulian Ciocan: „Poate doar Ziarul de Gardă ar fi o publicaţie mai incisivă în această privinţă...”

Liuba Lupaşcu: „Da. Dar mi-aş dori foarte mult să fie o emisiune care să realizeze aceste investigaţii şi să le facă profesionist. Şi cred că în asta ar trebui să investească şi cei care au interes. Revenind la vamă, sînt din Hînceşti, şi cînd vin o dată-de două ori pe lună acasă, merg printr-un sat apropiat de vama Leuşeni care are casele înşirate de-a lungul şoselei. Şi vreau să vă spun că mi-a atras atenţia în ultimii doi ani o casă foarte frumoasă care se deosebeşte vizibil şi prin lăţime şi prin dotare...”

Iulian Ciocan: „O fi un castel impozant...”

Liuba Lupaşcu: „Impozant şi cred că nu vă este greu să ghiciţi al cui este. E al unui vameş.  Ceea ce putem să presupunem şi bănuiesc eu că va fi  e că vor fi părţi ale dosarului  sau persoane bănuite, pe urmă poate...”

Iulian Ciocan: „Văd că deocamdată i-au arestat pe cîţiva pentru 10-20-30 de zile...”

Liuba Lupaşcu: „Da, i-au arestat, dar să nu uităm că i-au arestat şi pe nişte poliţişti care tot au luat mită şi care au fost recent eliberaţi. Ceea ce ar trebui să se întîmple e să fie demis imediat şeful vămii, pentru că el este cel care trebuie să urmărească totul, fără ştirea lui nu se întîmplă nimic...”

Iulian Ciocan: „Mie nu mi-a plăcut un lucru. Eu am văzut o emisiune, imediat după acest eveniment cu tirul de la vamă, o emisiune parcă la Moldova 1, cu un reprezentant de frunte al vămii...”

Liuba Lupaşcu: „Mi se pare că era chiar şeful vămii...”

x
Iulian Ciocan: „Nu ţin minte exact ce funcţie avea, dar ştiu că era unul dintre conducătorii vămii care mi s-a părut că avea un ton foarte ritos şi care vorbea despre incident ca despre un soi de întîmplare. Or mie mi se pare că în cazul acesta ar fi trebuit să-şi mai domolească puţin tonul şi să fie mai circumspect, pentru că lucrurile sînt foarte grave...”

Liuba Lupaşcu: „Nu se analizează în detalii. A trecut tirul acesta. Orice om care a trecut  prin vamă, cum aţi spus, ştie cum este procedura. Acolo treci mai multe filtre, se verifică. Chiar şi camioanele pline cu mere sau cu altă producţie sînt verificate. Cum puteau să treacă ţigările care mai şi au un miros specific? E suficient să deschizi tirul acesta şi să-ţi dai seama că miroase a ţigări. Nu poţi ascunde acest miros...”

Iulian Ciocan: „În mod normal, un contrabandist care trimite un tir încărcat cu ţigări  trebuie să-şi ia nişte măsuri de precauţie. Şi eu pot să-mi imaginez că el avea o înţelegere cu nişte vameşi din RM şi cu nişte vameşi din România. Şi ceva n-a mers. Ia ceea ce n-a mers a fost acolo, la vama românească...”

Liuba Lupaşcu: „Sau la vama din România putea să ajungă informaţia că deja autorităţile române investighează şi au informaţii că va trece un tir care va trece şi de vama moldovenească. Pentru că ei comunică, aşa am înţeles eu. Şi n-a mers şi iată a fost arestat pentru ca să nu fie depistat mai apoi şi să zboare capetele de la vama românească. Aşa bănuiesc eu...”

Iulian Ciocan: „Astea sînt doar presupunerile noastre. Noi aşteptăm să ne spună ancheta mai exact cum stau lucrurile şi sperăm să nu se tărăgăneze cu clarificarea...  Vreau să te întreb, Liuba, în finalul acestei discuţii, dacă te aştepţi la schimbări în bine în 2013...”

Liuba Lupaşcu: „Sincer, nu mă prea aştept. Dar sînt foarte convinsă că totul depinde de fiecare dintre noi, de noi ca părinţi, călători, consumatori.  Trebuie să ne mai
Eu cred că Ministerul nu are o viziune clară în ceea ce priveşte educaţia de mai departe.

gîndim un pic, să nu fie totul pentru noi, dar să mai încerci să faci şi un bine, ceea ce foarte mulţi fac. Iată acum se pune accent pe reforma educaţiei. Eu cred că Ministerul nu are o viziune clară în ceea ce priveşte educaţia de mai departe şi el nu comunică cetăţeanului de rînd prin intermediul presei aşa cum ar trebui să-i comunice. Dar totul depinde de noi...”

Iulian Ciocan: „E corect. Şi acest cotidian searbăd probabil e în puterea noastră să-l schimbăm, fireşte că depinde de efortul nostru personal. Deşi în ultima vreme în mine convingerea asta s-a cam clătinat niţel. Uneori poţi să fii foarte insistent, să vrei să schimbi lumea din jurul tău şi să nu reuşeşti. Moldova e un spaţiu mai aparte. Dar trebuie să încercăm. Liuba, îţi mulţumesc pentru că ai venit în seara asta aici şi că am discutat despre viaţa noastră de zi cu zi. Iar radioascultătorilor le dorim sărbători fericite în continuare!”

Taguri Radio Europa Liberă,RFE/RL,Iulian Ciocan,Realitatea cu amănuntul,Liuba Lupașcu,retrospective 2012,Academia de Studii Economice Moldova

Acest forum a fost închis
Comment Sorting
Comentarii
     
de: ion
31.12.2012 13:51
Trecerea tirului cu tigari pare-mi-se a avut misiunea sa ne convinga ca daca ar fi schimbata legea si ar fi scoasa contrabanda din codul penal, atunci acest tir ar fi fost confiscat, iar soferul sau proprietarul ar fi primit o amenda usturatoare. Vor in continuare sa ne convinga ca in felul acesta cica ar lupta mai eficient cu contrabanda ceea ce este eronat din start. Ar fi cazul ca Filat sa se trezeasca si sa vada ce an este afara, cind oamenii nu sunt coboriti din copaci, ci mai si gindesc un pic.

În exclusivitate