luni, noiembrie 24, 2014 Ora Locală 22:06

Cultură

A fost Anul Celibidache...

O retrospectivă muzicală 2012 cu Serge Ioan Celibidache și cu dirijorii Mark Mast, Raffaele Napoli și Ronny Rogoff.

Multimedia

Audio

Anul 2012 a fost, între altele, un an al amintirii și sărbătoririi unor mari dirijori, la centenarul nașterii lor. Eric Leinsdorf, Ferdinand Leitner, Igor Markevitch, Kurt Sanderling, Georg Solti, Günther Wand s-au născut toți în urmă cu un veac, la fel ca și atît de moldoveanul în sfat, dar și atît de occidentalul în aparență, în seriozitate și în disciplină, Sergiu Celibidache.

La încheierea anului celebrărilor, atît de plin, se poate spune cu mîna pe inimă că nici unul din cei enumerați nu s-a bucurat de un mai mare interes și de manifestări mai cu miez decît Sergiu Celibidache. Incepînd de la Festivalul „Celibidache 100”, organizat la București de Fundația ce îi poartă numele și la cel din Germania, sub egida elevului său, Mark Mast, la serialul de emisiuni-mărturii televizate realizat consecvent de Cătălin Sava pentru o televiziune română a cărei conducere a sacrificat practic cultura pe altarul banilor, trecînd prin concertele, conferințele, cele cîteva master-class, relativ numeroasele DVD-uri, ca și prima apariție pe formatul blu-ray a imprimărilor lui Celibidache, ajungînd la cărțile ce i-au pus numele în exergă în Franța, Germania și România. Dar, dincolo de toate, a vorbi la radio despre Celibidache fără... muzica sa este aproape o impietate:

Un fragment din finalulul Simfoniei a 4-a „Romantica” de Bruckner, cu Sergiu Celibidache la pupitrul Orchestrei sale filarmonice din München, la 5 februarie 1989, la Viena, imprimare din concert, din marea sală de la Musikverein și una din cele cîteva înregistrări inedite ce au fost publicate în anul centenarului dirijorului; în cazul de față de casa Sony Classical, două CD-uri, atașate unui set de DVD-uri cu Simfoniile a 6-a, a 7-a și a 8-a.

Serge Ioan Celibidache la un concert al Festivalului. In plan secund dirijorii Mark Mast și Ronny RogoffSerge Ioan Celibidache la un concert al Festivalului. In plan secund dirijorii Mark Mast și Ronny Rogoff
x
Serge Ioan Celibidache la un concert al Festivalului. In plan secund dirijorii Mark Mast și Ronny Rogoff
Serge Ioan Celibidache la un concert al Festivalului. In plan secund dirijorii Mark Mast și Ronny Rogoff
In vară, fiul dirijorului, Serge Ioan Celibidache a reușit, cu greu, dar a reușit, performanța de a organiza un Festival reprezentativ, cu manifestări la București și Iași. Cu acel prilej, el ne declara pentru Europa Liberă:

„Am sosit aici plin de speranțe, cu sentimente pozitive, simțindu-mă român și încercînd să-l readuc pe tata țării căreia îi aparține, României. Or, am întîmpinat o serie enormă de obstacole și, în ultimă instanță, am sentimentul că România are dificultăți foarte mari să evolueze.

Simțîndu-mă din ce în ce mai mult român și știind în același timp că actuala Românie are nevoie de ambasadori, de o direcție, de modele, poate, pentru generațiile viitoare, mi-am spus mereu că am aici posibilități pentru a începe ceva care să aibă o anumită valoare. Pentru mine este extrem de important să încerc să o fac din România, fiindcă putem avea o valoare românească de care să fim mîndri.


Așa am crezut util să procedez, fără să vreau neapărat ca tata să fie recunoscut și încă și mai puțin ca eu să fiu recunoscut. Dar, cel puțin, să se recunoască necesitatea de a avea proiecte care au în ele o valoare; o valoare care să poată depăși în mod real frontierele. Intr-o bună zi să putem vorbi de o fenomenologie românească, cu o rezonanță muzicală pe plan internațional. Visul meu este să apăr această fenomenologie, ce poate purta orice fel de drapel. Nu are rost să ne păcălim singuri: tata era român. In consecință de ce să nu facem totul în România?”

x
Festivalul s-a încheiat în glorie, s-ar putea spune, cu interpretarea în primă audiție mondială a Suitei românești, compusă de Sergiu Celibidache și intitulată sugestiv „Haz de necaz”. Elevul său Mark Mast a dirijat-o în Sala Atenului, la pupitrul Orchestrei Naționale de Tineret.

Haz de necaz” - Suita în primă audiție mondială la București, care i-a făcut pe mulți, să admită, că Sergiu Celibidache a fost mai mult decît un dirijor de geniu; a fost și un compozitor înnăscut.

Dacă Sergiu Celibidache este personalitatea a cărei aniversare a fost cea mai sărbătorită în lume în anul încheiat, faptul se datorează într-o măsură infinită harismei sale, capacităților sale de pedagog, o altă fațetă a unui geniu. In urma sa nu au rămas dirijori astăzi celebri, dar, mult mai important în ultimă instanță, o pleiadă de oameni ce se străduie cu succes să transmită mai departe afecțiunea și știința mastrului în relație cu muzica simfonică. Toți au fost ca iluminați de Sergiu Celibidache și o mărturisesc, la ani distanță, cu admirație și atașament. Dirijorul german Mark Mast, de exemplu:

Dirijorul Mark Mast la BucureștiDirijorul Mark Mast la București
x
Dirijorul Mark Mast la București
Dirijorul Mark Mast la București
„Momentul în care l-am întîlnit pe Sergiu Celibidache, în 1987, la pupitrul Orchestrei Academiei din Schleswig-Holstein, mi-a schimbat complet viața. Să aud primele măsuri ale Simfoniei a 2-a de Brahms, pe care o repeta cu orchestra, a fost o experiență unică. Instantaneu ne-am simțit ca și cum aerul ar fi luat foc. Am trăit o intensă și profundă dragoste în acea încăpere în relație cu felul în care el clădea muzica. Ceea ce am resimțit imediat a fost că am găsit însăși motivația pentru care vreau să devin muzician.”

„M-am dus la el și l-am întrebat: «Maestre, unde aș putea învăța ceea ce faceți Dvs.?» Iar el nu mi-a spus decît: «Nicăieri!» Mi s-a părut puțin bizar ca răspuns și am insistat: «Maestre, aș vrea să știu unde aș putea învăța felul în care dirijați? Să mă duc la Viena, la Paris, la Berlin?» El a repetat: «Nicăieri!» Dădeam a doua oară cu capul de perete, dar, după o lungă tăcere, Celibidache m-a întrebat dacă aș putea veni la München. I-am răspuns: «Aș putea veni, dar ce să fac la München?» Iar el mi-a spus: «Caută-mă acolo, dacă vrei să înveți!» Cuvintele acestea mi-au schimbat întreaga viață; am rămas cinci ani alături de el. Asta se petrecea în urmă cu 25 de ani. Această modificare de direcție a întregii mele vieți durează pînă astăzi.

Dirijorul Raffaele NapoliDirijorul Raffaele Napoli
x
Dirijorul Raffaele Napoli
Dirijorul Raffaele Napoli
La fel, ne declara dirijorul și pedagogul italian, Raffaele Napoli: „Este o istorie extrem de rocambolescă, ca și întregul parcurs al vieții lui Celibidache. Doream să studiez dirijoratul și în acei ani, prin 1975-76, trăiam la Torino și un timpanist de la Orchestra RAI din localitate, Michele Messerklinger mi-a spus: «dacă vrei să înveți ceva într-adevăr semnificativ despre dirijatul unei orchestre trebuie să te duci la Sergiu Celibidache».

Pe atunci, nu știam nici măcar cine era Celibidache. Eram un tînăr de 22 de ani și în acel moment acest Messerklinger, tocmai urmase cursurile lui Celibidache de la Academia Chiggiana, la Siena. El mi-a spus să mă să vin să ascult orchestra pentru 4-5 ani, fiindcă altfel voi rămîne încă unul pradă propriului narcisism, sistemului star, și cînd voi fi copt îmi va face el legătura cu Celibidache. In 1981 a venit timpul și așa am ajuns la München, unde am urmat primul curs de dirijat.

Celibidache a intrat astfel în viața mea la 29 mai 1981, la ora 9:59, și nu a mai ieșit niciodată!”

x
Un alt discipol, prieten și urmaș al lui Sergiu Celibidache, violonistul și pedagogul israelian Ronny Rogoff. Aflat la București unde a dat un master-class și a dirijat Orchestra Filarmonică din Iași la Festivalul Celibidache, Ronny evoca pentru Europa Liberă personalitatea lui Celibidache spunînd:

„Nu cred că a fost de loc un dictator. Dar era foarte clar în ce-l privește, ideile lui, ceea ce dorește, și dacă întîlnea oameni ce nu corespundeau valorilor și exigențelelor sale morale, Sergiu nu vroia să mai audă de nimic. Nu era de loc, pe de altă parte, o ființă stupidă. Știa exact cine și de ce venea la el - unii pentru curriculum, să insereze că au studiat cu el.

In concert la IașiIn concert la Iași
x
In concert la Iași
In concert la Iași
L-am întrebat odată: «aștia nu cîntă de loc bine, îi mai asculți?» Mi-a răspuns: «sigur, atîta timp cît îi pot ajuta...» «Dar știi că te folosesc...» [Mi-a răspuns:] «Nu ei mă folosesc, EU îi folosesc să le transmit ceea ce cunosc...». «Dacă nu acum, dacă nu pot digera cunoștiințele, le va lua zece ani pînă vor reuși...»

Unii veneau urmărind în mod cert să facă o carieră. Știu mulți din această categorie. Îi spuneau că au nevoie să dirijeze, că au nevoie de o slujbă... Le spunea să se ducă să și-o găsească.

Nu, nu era vorba de un dictator. Intotdeuna, ușa era deschisă celor care veneau, dar rămînea la fel ca să plece. Nimeni, căruia îi lipseau valorile morale - nu cele referitoare la muzică - nu era binevenit. Nu pentru a căpăta oxigen!

Dictator? Nu! Sergiu nu a fost un dictator. Era foarte transparent în privința persoanei lui, foarte precis în ce privește căutarea lui despre „adevăr”. A fost toată viața în căutarea „adevărului”, ceea ce e adevărat. Iar în căutarea sa foarte obiectiv, aprofundînd, săpînd mereu, din ce în ce mai departe, din ce în ce mai profund. Tot timpul a căutat să fie onest și să găsească adevărul...

„Acum am înțeles această căutare a adevărului, ceea ce este dincolo de frumusețe... Aveam 40-45 de ani cînd l-am întîlnit în această postură a căutării adevărurilor... Ne-am cunoscut pe drumuri, împărțind mîncarea, viața, dar pe măsură ce timpul trecea, an după an, a devenit un exemplu pentru un soi de minimalism, în căutare veșnică doar a ceea ce este adevărul. Un om cu adevărat mare!!”

Cel care a deschis în anul încheiat, în ianuarie, seria celebrărilor Celibidache a fost dirijorul Daniel Barenboim, care, asemenea altor mari talente, a fost încurajat de dirijorul român să urmeze o carieră pianistică pe cînd era doar un copil. Barenboim a dedicat memoriei lui Serggiu Celibidache concertele desfășurate în Spania, într-un turneu cu orchestra
x
sa Staatskapelle de la Berlin. Cu aceea ocazie dirijorul declara presei spaniole, într-o țară vizitată foarte des de Sergiu Celibidache și în care este stimat cu deosebire, de la membrii Casei regale la melomanul de rînd, Daniel Barenboim afirma că dirijorul român a fost „unul din cei mai mari și mai importanți muzicieni ai secolului al XX-lea, fiind un amestec uman foarte rar de știință, cu preocupările sale despre fenomenologia sunetului, și de temperament latin combinat cu pregătirea sa la Berlin. Componenta latină din el - adăuga Barenboim - l-a făcut să conducă foarte multă muzică contemporană franceză, din anii interbelici. Avea, de asemenea, o a treia componentă, de Guru indian-rom.

A fost mare în sensul că s-a ocupat de toate detaliile, pînă la cel mai mic (al unei lucrări simfonice). Cheltuia timp pentru a judeca lucrurile, lucrînd ceea ce putea fi pus în evidență sonor. A fost extraordinar. Am învățat o mulțime de la el. Am cîntat ori de cîte ori am putut la München, în anii în care eram, de asemenea, director al Orchestrei din Chicago, director artistic al Operei de Stat din Berlin și dădeam și recitaluri de pian. Practic timpul îmi era foarte limitat, dar ori de cîte ori am putut m-am dus la München, un oraș din care nu am plecat niciodată fără să fi învățat ceva.”

Frankfurt, moara sa de lîngă Paris, München au fost pe rînd un soi de Mecca pentru o mulțime de muzicieni și simpli melomani, care i-au urmărit învățăturile, l-au admirat, l-au urmat pînă în cele mai depărtate turnee, pînă în Extremul Orient și, nu odată, au făcut înregistrări ilegale, e adevărat, dar care au bucurat nenumărați oameni dintre cei care l-au iubit pe Sergiu Celibidache. Și este cumva trist să observi că singura țară în care nu există o ediție a concertelor sale pe CD-uri naționale este România, în ciuda prezenței sale repetate, la Iași și București, atît înainte cît și după 1989.

x
De-a lungul întregului an, reviste muzicale ale lumii au semnalat, uneori recenzat pe larg imprimările celibidachene apărute în anul centenarului, îndeosebi în format DVD. Ultimă distincție, Diapason d'or, a căpătat-o în numărul din decembrie al revistei omonime franceze, setul de videouri bruckneriene cu Filarmonica din München, filmată în turneu în Japonia (1990), acasă la Gasteig (1991) și înregistrată audio la Viena (1989). Cronicarul de la Diapason își intitula articolul: O viață interioară nelimitată și îndemna, pe bună dreptate, „urmăriți-l cu ochii și cu urechile, pe căile extraordinare ale imensității”.

A fost anul Celibidache... și încheiem această retrospectivă, în seara de Crăciun, cu muzica lui Johann Sebastian Bach, unul din duetele minunate ale Missei în si minor, avîndu-le ca soliste pe Barbara Bonney și Ruxandra Donose; Filarmonica din Munchen dirijată de Sergiu Celibidache în 1991. Europa Liberă vă dorește încă odată Sărbători fericite!

Taguri Radio Europa Liberă,Victor Eskenasy,Interviuri,cultura,classic music,Mark Mast,Raffaele Napoli,Serge Ioan Celibidache,Retrospective muzicale 2012,Centenar Sergiu Celibidache,Ronny Rogoff

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul