joi, septembrie 18, 2014 Ora Locală 10:41

Moldova

De la mame pentru mame, jucării pentru copii

Utilitatea acestor acţiunii se cunoaşte după fiecare campanie, întrucât participanţii sprijină tinerele de la centrul maternal şi în continuare

x

Multimedia

Audio


De Crăciun, mamele sunt alături de mame. Cu acest îndemn a început ultimul atelier de creaţie a jucăriilor pentru bradul de sărbători. Astfel, pe fundal de colinde, mamele şi-au demonstrat imaginaţia la fiecare jucărie lucrată manual. Stau de vorbă cu Stela Stâncă. Ea participă pentru al doilea an la campania de ajutorare a tinerelor mame care nu au sprijin din partea familiei. În opinia ei asemenea acţiuni sunt binevenite pentru că dezvoltă spiritul de solidaritate:

Stela StâncăStela Stâncă
x
Stela Stâncă
Stela Stâncă
„E o atmosferă atât de degajată şi de caldă aici încât nu poţi să nu vii, în primul rând pentru scopul acesta nobil. Fiecare din noi mamele vine încoace ca să ajute cât de puţin acest cuplu, mamă cu copil, şi să reîntoarcem zâmbetul copilului pe faţă. Te implici singur şi faci ceva concret pentru persoane concrete.”

Ştiu că biletul de intrare la atelier este o hăinuţă pentru copil…

„Este o hăinuţă sau o jucărie şi nu cred că este mare lucru să cumperi acea hăinuţă mică, pe lângă aceasta, fiecare mamă, sunt sigură că ceva i-a rămas de la copii.”

Înainte de a fi expuse  la târgul de caritate, jucăriile au fost etalate în cadrul unei expoziţii improvizate pe pereţii unei săli a centrului maternal. Pentru a veni în ajutorul mamelor toate jucăriile au fost făcute după nişte machete gândite mai înainte  de voluntarii centrului.

Coordonatoarea lor, Nadejda Florea spune că au creat zeci de modele, astfel încât mamele să fie mai sigure că jucăria le va reuşi:

„Se simt foarte responsabile, jucăria să fie frumoasă, ca să poată fi vândută, dar lucrând şi văzând că nu-i atât de complicat, sunt foarte satisfăcute, şi spun, ne-am simţit ca în anii copilăriei, cum era la lecţiile de muncă, atmosferă caldă, cu muzică, cu discuţii interesante.”

De la Mihaela Belei, coordonatoarea proiectului ,,În Braţele mamei” aflu că utilitatea acestor acţiunii se cunoaşte după fiecare campanie, întrucât participanţii sprijină tinerele de la centrul maternal şi în continuare:

Mihaela BeleiMihaela Belei
x
Mihaela Belei
Mihaela Belei
„Fiecare mamă discută despre copii ei, problemele pe care le-a întâlnit când erau copii mici. Multe din mamele de anul trecut, care au fost la campanie, pe tot parcursul anului au venit cu donaţii al centru, cu haine, cu cărucioare pentru copii şi participă şi anul acesta.”

Cât de motivante sunt aceste acţiuni de susţinere, cum reacţionează beneficiarele?

„Se bucură de fiecare lucru pe care îl donează cineva, mai ales că sunt mame orfane care nu au avut o familie, nu au avut un loc al lor în lumea asta.”

Din discuţiile cu mamele de la atelier aflu că ideea de a confecţiona jucării care se vor vinde mai apoi, le-a plăcut foarte mult şi chiar le propun organizatorilor să facă astfel de acţiuni nu doar în timpul sărbătorilor de iarnă. Elena Lebediuc e una din amatoarele evenimentelor de caritate, de acea şi-a îndrumat şi prietenele să vină cu un ajutor:

Elena LebediucElena Lebediuc
x
Elena Lebediuc
Elena Lebediuc
„Este foarte important să-i ajutăm pe cei care sunt mai slabi ca noi, spiritual, moral, material, cu tot ce putem, când faci un bine, respectiv primeşti acest bine. Şi mai ales că este Crăciunul în curând, este o sărbătoare care este aşteptată şi de cel mic şi de mare. Cel mai feeric şi cel mai dorit cadou care poate fi pentru un copil care nu are nimic, este chiar şi aceeaşi bomboană pentru care se bucură enorm, sau o hăinuţă.”

Pe lângă atelierele de creaţie, în timpul campaniei „De la mame pentru mame”au fost organizate şi cine de caritate. Gazda şi-a adunat prietenii cu scopul de a strânge ajutoare pentru beneficiarii centrului maternal. În acelaşi timp, participanţii au fost îndrumaţi să distribuie informaţia mai departe, pentru că la centru sunt aşteptaţi cu jucării sau hăinuţe toţi cei care vor să ajute copiii.

Taguri chișinău,moldova,Radio Europa Liberă,RFE/RL,Tamara Grejdeanu

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate