duminică, decembrie 21, 2014 Ora Locală 15:23

Comentarii, opinii

Aburii de ţuică ai apocalipsei

Esenţa guvernării a fost, mereu în ultimii 23 de ani, secretizarea păcatelor originare şi drenarea fondurilor publice către paradisurile fiscale unde îşi petrece oligarhia sfârşitul lumii

Multimedia

Audio

Ce a fost mai uşor a trecut. S-au scos din pălărie voturile necesare unei majorităţi zdrobitoare pe care acum trebuie s-o ţină ceva trează, să nu se răsucească în somn, că-şi striveşte opoziţia. Urmează Apocalipsa, deszăpezirea, învestirea miniştrilor printre aburii de ţuică şi de plăcinte poale-n brâu şi, evident, mahmureala din anul viitor, stinsă de Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, cu ciorbele lor de potroace şi zeamă de varză.

Premierul, care joacă, în continuare, cartea junglei cu preşedintele, spune că mâţa blândă zgârie rău şi promite o iarnă de neuitat, în cazul în care întâmpină obstacole cu învestirea miniştrilor. Zarva făcută pe lângă gamela cu putere a început să se audă şi în teritoriu unde doi prefecţi, care au dureri de spate politic, au fost daţi afară sub pretextul că nu au pus pus mâna pe lopată să deszăpezească drumurile. Iarna e lungă, spune premierul, şi, dacă nu lasă ţuica şi porcul, riscă să fie concediaţi şi alţii. Are alianţa înlocuitori gârlă. Cei care nu se simt bine trebuie să se caute în carnetul de sănătate, să vadă dacă sunt cu cotizaţia la zi, altminteri îi prinde răceala.

Chiar dacă mulţimea pestriţă care a ajuns la putere se ceartă pe butoane şi ciolane, cineva a stat şi a stors de slogane platforma electorală USL, transformând-o în program de guvernare. Dacă s-ar face proba cu etilotestul, s-ar vedea că programul a sărit pragul de alcoolemie admis de lege. E posibil ca FMI să dea o amendă usturătoare pentru mers pe contrasens, căci promisiunea de a scădea taxa pe valoare adăugată şi ideea impozitului progresiv până la 16% nu au fost negociate în prealabil. În rest, un program plin de bune intenţii care va produce come diabetice în guvern şi derapaje pe drumul spre zona Schengen.

Nu au fost niciodată suficiente bunele intenţii. Esenţa guvernării a fost, mereu în ultimii 23 de ani, secretizarea păcatelor originare şi drenarea fondurilor publice către paradisurile fiscale unde îşi petrece oligarhia sfârşitul lumii. Furtul banilor s-a perfecţionat şi a ajuns acum să fie o politică instituţională. Se fură cu ordonanţe guvernamentale, cu rectificări legislative, cu norme metodologice. Se fură cu un zero pus în coada sumei pentru care comenzile se pot atribui direct, fără licitaţie. Se fură prin subsolul instituţiilor şi din conductele întreprinderilor cu capital de stat.

Regiile autonome, de pildă, au devenit o formă de capitalism de stat care, protejate de scutul uman al salariaţilor mărunţi, au fost cele mai fertile culturi de politruci şi activişti, de fii şi nepoţi, de cumetri şi fini. Acolo a dospit dintotdeauna drojdia partidelor care umflă sondajele şi preferinţele la vot. Marile companii şi regii au datorii de miliarde de euro şi nu sunt speranţe de recuperare. Ele sunt, ca divele îmbătrânite, 90% fond de ten şi 10% faţade mâncate de vreme şi utilaje furate şi vândute la fier vechi. Dacă gestionezi responsabil banul public, trebuie să te gândeşti fie la privatizarea, fie la falimentarea acestor regii, riscând să-ţi pierzi popularitatea şi să-ţi scadă speranţa de viaţă politică.

De asemenea, multe instituţii de pe lanţul trofic al birocraţiei trebuie comasate pentru că sunt mari mâncătoare de bani şi energie. Ar trebui investigate şi privatizările sau concesionările ultimilor ani, licitaţiile sau atribuirile directe de fonduri, mai ales că investiţiile au fost parazitate de muşiţa partidelor care s-au succedat la putere. Achiziţiile publice româneşti au fost evidenţiate la nivel european unde deţinem recordul la corupţie şi bani irosiţi aiurea. În teritoriu, sunt mii de întreprinderi furnizoare de utilităţi care fac regula jocului şi deţin monopolul pe plan local. Nu le controlează nimeni pentru că şi angajaţii de la Consiliul Concurenţei sunt oameni şi au rude bine plasate la partid. Nu dă nimeni cu tesla peste degetele din borcanul cu miere decât dacă sunt ale altuia.

E greu de crezut că lupta anticorupţie se va face cu inşi scoşi din subteranele economiei la suprafaţa bălţii politice de Procuratură sau de alegeri. E greu de crezut că indivizi care au dus incompatibilitatea pe noi culmi de dispreţ şi nepăsare şi şi-au acompaniat sloganele electorale cu zgomotul cătuşelor se vor lepăda de corupţie. Pe de altă parte, mulţi se roagă ca măcar furturile guvernărilor trecute să fie recuperate, s-o mai ducem pân' la toamnă, după plata următoarei tranşe FMI. Ostilitatea populaţiei faţă de politicile cabinetelor PDL mai preocupate de cifre decât de oameni, dar cinismul şi aroganţa afişate de liderii acestui partid, au politizat profund votul din 9 decembrie. Poate şi pentru că, indiferent cine ieşea, mare lucru nu avea de făcut decât să aştepte sfârşitul lumii alături de electorat.

Dar, de-a lungul anilor scurşi de la revoluţia din decembrie 1989, furtul banilor a fost concurat doar de furtul identităţilor. Puţini au fost cei împăcaţi cu sine, care să-şi locuiască în pace propria biografie. Unii, mai filosofi, sunt şi astăzi în căutarea propriei identităţi bulversate de vremurile interesante prin care trecem, alţii sunt mulţumiţi de consistenţa lor gelatinoasă pentru că pot umple astfel orice recipient. Pot fi luptători pentru democraţie, pot fi de dreapta sau de stânga, dacă interesele o cer, se pot face preş sau coadă de topor, pot umple un bazin (electoral să fie) sau un pahar al deznădejdei. Ei sunt cadavrele vii care bântuie democraţia din toate vremurile.

Straniu este că democraţia românească îi readuce mereu în prim-plan. Poate din cauza sistemului paradoxal de vot care-i premiază la redistribuire pe repetenţi, poate din cauza haosului politic în care singurul program al partidelor este foamea. Oricum, visul românesc este un coşmar bântuit de strigoi care-ţi vor banii şi viaţa. Ei ajung să controleze finanţe, sau industrii, sau grupuri parlamentare. Îi descoperi în regiile autonome, controlând consiliile de administraţie, stând la jugulara conductelor cu bani europeni sau gestionând treburile prin guvern, sunt oameni buni la toate, plini de dosare şi bileţele compromiţătoare, conduc campanii electorale, sunt europarlamentari, formatori de opinie veneraţi şi citaţi sau scriiitori de discursuri prezidenţiale. Sunt păcatul originar al unei revoluţii abandonate la jumătate.

Migraţia politică a readus în parlament mare parte din pegra fostului legislativ. Sub noi identităţi de partid, dar cu voturi valide. I-a adus cu tot cu bolile şi metehnele binecunoscute. E greu să le găseşti un numitor comun. Poate, cum spuneam, foamea, care însă nu naşte prietenii, ci doar complicităţi. Probabil că vor vota ce li se pune în farfurie, chiar dacă premierul agită perspectiva de a le tăia din bani. Oricum, e greu să ţi-i imaginezi sacrificându-se din devotament sau punând mâna pe lopată.

Deocamdată acţionează efectul de yoyo al alegerilor: toţi sclipesc ca nişte stele, într-o expansiune egală faţă de oala cu sarmale. Dar dacă va acţiona cea mai slabă dar şi cea mai constantă forţă a universului, atracţia, va urma momentul contracţiei când aliaţii vor începe să se sufoce unii pe alţii şi vor intra în coliziune. S-a întâmplat pe tema rectificărilor listei ministeriale. S-a întâmplat pe tema Uniunii Democrate Maghiare care, după semnarea unui pact electoral, a fost înlăturată de pe lista guvernului de partidul lui Gabriel Oprea care nu se ştie de ce a fost considerat mai onorabil. O fi vorba despre numărul de generali, chiar dacă mercenari? De maleabilitate? Sau poate de faptul că Uniunea Naţională pentru Progresul României urmează să fuzioneze cu PSD, înclinând balanţa puterii către partidul foştilor nomenclaturişti comunişti, în detrimentul unui PNL somnolent, în plină toxiinfecţie alimentară, după ce s-a dedulcit în plin post electoral cu hrană politică expirată?

Problema actualei majorităţi este că, de atâta osânză politică, a devenit irelevantă şi disfuncţională. Poate face acţiuni simple, dar nu se poate strecura prin peisajul financiar plin de capcane şi poteci alunecoase de anul viitor. Deja are probleme cu respiraţia iar inima nu ştie pentru cine să bată mai întâi. De asemenea, are personalitate multiplă şi nu ştim în ce catastrofă s-ar putea transforma o bezea adresată electoratului.

Îngrijorarea multora este că oamenii care au adus pisici să vâneze şoarecii ar putea fi  nevoiţi acum să bage câinii în casă pentru a-i scăpa de pisici.

Taguri Radio Europa Liberă,Sorin Șerb,sinteza săptămînii politice românești,comentarii și opinii

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate