luni, octombrie 20, 2014 Ora Locală 16:05

Internațional

Moscova și adopțiile de copii ruși

O eventuală interdicție rusă ar afecta cel mai dureros familiile americane care au început deja demersurile pentru adoptarea copiilor.

Protest la Moscova împotriva proiectului de lege din Duma de Stat
Protest la Moscova împotriva proiectului de lege din Duma de Stat

Agențiile de adopții și organizațiile umanitare din Statele Unite s-au declarat profund îngrijorate de posibila interzicere a înfierii de copii ruși de către americani, în baza unei legi adoptate de Duma de Stat a Rusiei. Semnalele de alarmă s-au înmulțit după ce ieri președintele Rusiei, Vladimir Putin, de care depinde adoptarea finală a legii, a spus că îi înțelege motivele. Detalii are Mircea Țicudean.

Legea rusească pe cale de a primi binecuvântarea Parlamentului, ajungând apoi pe masa președintelui Vladimir Putin, se vrea un răspuns la interdicția de viză impusă recent de Statele Unite unor oficiali ruși considerați vinovați de încălcarea drepturilor omului în cazul avocatului Serghei Magnițki, care a murit în 2009 după ce nu a primit asistență medicală într-o închisoare din Moscova.

La conferința sa de presă anuală, ținută joi, președintele Putin a spus că interdicția adopțiilor preconizată de deputații ruși este „emoțională”, dar „adecvată” și a sugerat că ar răspunde dorinței societății ruse.

„Marea majoritate a cetățenilor ruși – a spus Putin – au o atitudine negativă față de înfierea copiilor noștri de către străini. Ar trebui să-i înfiem noi. Trebuie să încurajăm plasarea în familii rusești a copiilor părăsiți de părinți sau orfani”.

Demersurile deputaților ruși au loc pe fondul indignării multor ruși față de legea americană „Magnițki”, percepută ca o umilință și al mediatizării intense în ultimii ani a unor cazuri izolate de copii ruși care au avut o soartă neprielnică în Statele Unite.

Autoritățile din Statele Unite nu au comentat deocamdată amenințarea rușilor de a opri adopțiile. Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland, a spus doar că guvernul de la Washington are cunoștință de dezbaterile rusești privind o posibilă interdicție. Potrivit unei știri de la Interfax, ambasadorul american la Moscova, Michael McFaul, a îndemnat factorii de decizie și societatea rusă să se gândească bine înainte de lua vreo decizie, și să aibă în considerare „cazuri reale”.

O eventuală interdicție rusă ar afecta cel mai dureros familiile americane care au început deja demersurile pentru adoptarea copiilor. Într-o declarație citată de AFP,  șefa departamentului pentru Rusia al unei agenții americane de înfieri, Anya Rutherford, a spus că în ultimele zile a fost asaltată de telefoane și email-uri de la părinți adoptivi care se tem că nu-și vor putea aduce acasă copiii aflați încă în Rusia. „Sunt foarte speriați”, a spus Rutherford.
Interdicția plănuită de deputații ruși a fost criticată chiar și de oficiali guvernamentali de rang înalt de la Moscova.

Ministrul de externe Serghei Lavrov a spus într-un interviu difuzat ieri de Euronews că adoptarea unei asemenea legi ar duce automat la anularea unui acord ruso-american privind adopțiile și implicit la incapacitatea organelor rusești de a mai verifica pe viitor cum o duc copiii ruși deja înfiați de familii americane. Critici similare au formulat și câțiva oficiali guvernamentali ruși specializați în drepturile copiilor și, pe un ton chiar și mai alarmat, organizații umanitare din Rusia.

Lena Smirnova, șefa organizației de caritate Sozidanye, cu sediul la Moscova, a observat că părinții adoptivi străini, inclusiv americani, înfiază și copiii ruși cu dizabilități, care în Rusia sunt sortiți să ducă o viață mizerabilă și să nu apuce vârsta maturității, dar care au șanse mari de a trăi bine și îndelung în Statele Unite sau în alte țări dezvoltate.
  
O petiție lansată de ziarul de opoziție „Novaya Gazeta” împotriva interzicerii adopțiilor străine a fost semnată deja de 100.000 de ruși. Iar peste 30 de organizații specializate în munca cu copiii urmau să publice astăzi o scrisoare deschisă împotriva legii aprobate de Duma de Stat. Pentru a intra în vigoare, ea mai trebuie aprobată de camera superioară a parlamentului Rusiei și de președintele Putin.

Taguri Mircea Țicudean,Statele Unite,Rusia,Vladimir Putin,Serghei Lavrov,Novaia Gazeta,Legea de interzicere a adopțiilor,Michael McFaul

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate