joi, septembrie 18, 2014 Ora Locală 06:39

În jurul Moldovei

Vulnerabilitățile guvernului Ponta II

Sau despre inutilitatea acordurilor de onorabilitate.

x

Multimedia

Audio


Premierul socialist Victor Ponta si presedintele Traian Băsescu au dat publicitatii protocolul de coabitare prin care cele doua parti se angajeaza sa respecte institutiile statului de drept, sa nu atace institutiile euro-atlantice, sa pastreze busola politicii externe in aceasta directie, sa organizeze o selectie corecta pentru procurorul general si pentru functia de procuror sef anticoruptie.

Este vorba despre trei pagini de angajamente pe care premierul Victor Ponta a promis sa le puna in practica, iar documentul a ajuns si la citiva lideri europeni, ca masura de precautie luata de Traian Basescu.

Ce se va intimpla insa daca premierul român nu va tine cont de promisiunile facute sau daca parlamentul va schimba legile care reglementeaza Directia Nationala Anticoruptie sau Agentia Nationala de Integritate?

Vor aparea probabil critici dinspre Comisia Europeana, iar imaginea lui Victor Ponta, destul de sifonata dupa scandalul de plagiat inca neelucidat, nu se va imbunatati in afara.

Practic, acordul de cooperare intre presedintele român si premier, care s-a aflat asta vara in fruntea celor care au incercat demiterea lui Traian Basescu, promite o mentinere a status-quo-ului institutional, dar nu poate garanta nimic. Nu este un act juridic si ca atare nu poate avea ca efecte alte sanctiuni, decit cele legate de onorabilitatea partilor implicate.

De altfel chiar persoanele pe care premierul le-a propus in guvernul care urmeaza sa primeasca votul parlamentului pina la sfirsitul acestei saptamini incalca intr-un fel sau altul protocolul impus de presedintele roman.

Citiva dintre ministri au dosare penale, sint trimisi in judecata sau au conflicte de interese constatate. De pilda secretarul general al socialistilor romani, Liviu Dragnea propus pentru Ministerul Dezvoltarii Regionale, are o acuzatie de conflict de interese intr-un dosar privind fondurile europene pentru infrastructura, iar procurorii l-au acuzat in aceasta toamna ca a pus la punct la referendumul pentru demiterea presedintelui un sistem national de influenta prin care ar fi fraudat votul de la referendum.

Liberalul Relu Fenechiu, propus pentru Ministerul transporturilor este inculpat intr-un caz de coruptie,  in vreme ce socialistul Nicolae Banicioiu este implicat intr-un dosar de prostitutie in care apar si minore.

Probleme morale mai au insa si alti potentiali ministri, de exemplu Dan Sova, desemnat pentru relatia cu Parlamentul care a negat Holocaustul sau Mihnea Costoiu, propus ministru al Cercetarii, care potrivit presei nationale ar fi fost racolat de Securitatea regimului Ceausescu pe vremea cind era elev de liceu.

Exista dubii si asupra integritatii ministrei Justitiei, Mona Pivniceru, care a fost implicată in lupta sindicala a judecatorilor si a facut in perioada in care era magistrat declaratii de sustinere a fostului premier socialist Adrian Nastase, acum aflat in detentie.

De ea depinde organizarea unui concurs serios pentru numirea procurorului general si a sefului Directiei Nationale Anticoruptie, dupa ce candidatii anteriori au fost respinsi de Consiliul Superior al Magistraturii.

Asadar, al doilea guvern condus de socialistul Victor Ponta are destule vulnerabilitati, dar datorita sustinerii largi din parlament, probabil ca nu vor exista nici un fel de opozitii din partea comisiilor de specialitate sau a presedintiei.
Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate