joi, iulie 24, 2014 Ora Locală 00:55

Interviuri

Asfaltul va fi negru iar recolta mai bogată

Boris Gherasim, ministrul adjunct al transporturilor: „drumarii din R. Moldova au făcut față cerințelor”.

La Rezina
La Rezina

Multimedia

Audio
  • Interviul dimineții la REL: cu Boris Gherasim, ministrul adjunct al transporturilor


Cum este depăşită criza zăpezilor, ca să spunem aşa? Care este situaţia la acest minut pe drumuri  şi localităţile mai năpăstuite. Cum se face că nişte ninsori mai insistente şi mai cicălitoare fac din iarnă o surpriză tot mai mare  pentru autorităţi şi cetăţeni? Ce măsuri s-au luat pentru a nu rămâne pradă uşoară viscolului? Dar şi cât ne costă omătul pe care trebuie să-l aruncăm de pe drumuri?  Un interviu pe această temă cu ministrul adjunct al Transportului şi Infrastructurii Drumurilor, Boris Gherasim.

Europa Liberă: Înainte de toate, dispuneţi cumva de informaţii dacă toată lumea  care se afla blocată pe drumuri  este teafără şi scoasă în locuri unde să nu fie în primejdie?
 

x
Boris Gherasim: „Sigur că avem informaţii, doar la noi se concentrează toată informaţia. Vreau să vă spun că pentru drumari a fost un examen destul de important şi vreau să aduc la cunoştinţă tuturor că drumarii din Republica Moldova au făcut faţă cerinţelor. Cu tehnica, cu utilajul de care am dispus, cu capacităţile de care dispuneam am făcut maximum ce a fost posibil.

S-a lucrat 24 din 24 de ore. Dar pentru noi începând cu data de 11 (vă închipuiţi atâtea zile) mai ales în partea de nord a nins, a viscolit necontenit. Au căzut patru norme lunare de precipitaţii în două săptămâni, dar cel mai mult în ultima săptămână. Da, cu părere de rău, cerinţele sunt tot timpul mai mari decât posibilităţile. Dar asta este firesc.

Toţi au dorit să fie drumurile curăţate imediat şi să se circule cum s-ar circula vara. Dar pe timpul când viscoleşte şi nu se vede la 10 metri asta este imposibil. Noi am preîntâmpinat populaţia, am preîntâmpinat şoferii să se abţină de la drumuri care ar putea fi amânate. Cu părere de rău, până nu au întâmpinat greutăţile care au fost, până nu m fost învinuiţi, nu s-a terminat. Totuşi este ceva firesc. Acum această relaţie între şoferi, între cetăţeni am dezvoltat-o bine şi acum se ascultă, foarte mulţi întreabă cum e drumul, iar de la Rezina drumul care a fost blocat vreo 24 de ore, strat de zăpadă pe o lungime de aproape 20 km. aseară pe la ora 9 s-au întâlnit o echipă de la rezina cu altă echipă de la Orhei şi am deszăpezit şi acest drum.”
 
Europa Liberă: Deci, a fost făcută un fel de joncţiune. Totuşi presa în orice caz uşor panicată probabil a anunţat despre aflarea a sute de oameni înzăpeziţi pe drumuri, fie că din iresponsabilitatea lor, fie din capriciile vremii. La această oră e totuşi cineva pe drum sau s-a reuşit evacuarea tuturor?
 
Boris Gherasim:
„Noi am activat împreună cu Serviciul Situaţii Excepţionale, cu Poliţia Rutieră şi absolut peste tot de unde au parvenit informaţii că cineva este blocat, ieri seara la ora 20 erau vreo două cazuri în raionul Edineţ, Floreşti, unde cineva mai stătea, dar cu siguranţă s-a ajuns şi la ei.

Avem sectoare de drum încă blocate, dar astăzi timpul deja este mai favorabil şi toate echipele sunt antrenate, aşa că astăzi sper că absolut peste tot să lărgim şi să curăţim drumurile. Mai complicată situaţia a rămas în raionul Glodeni, unde sunt pereţi de zăpadă de 3-4 metri. Accesele la vămi astăzi se clarifică situaţia. Este doar vama Costeşti care este blocată, dar celelalte trasee peste tot vor fi astăzi deszăpezite. Încă pentru tiruri, pentru autobuzele de pe rutele internaţionale le-am recomandat să se mai reţină astăzi până după masă când sperăm ca toate traseele naţionale să fie în funcţiune. În paralel am lucrat ieri şi astăzi se lucrează la drumurile locale. Dar unde am avut telefoane de urgenţă, de necesitate, de operativitate, femei gravide, deci acolo în primul rând am făcut posibilul şi tehnica specială a pătruns încolo.”
 
Europa Liberă: Iarna-i grea, omătul mare - se ştie de când lumea.  De ce însă totuşi impresia generală e că imediat ce dă o ninsoare mai înverşunată  toate lumea parcă e luată pe nepregătite, parcă e victimă a unei uriaşe surprize?
 
Boris Gherasim:
„E clar lucru. Noi ar trebui să dispunem de un lanţ de tehnică. Dacă merge un autogreder sau o autospecială şi imediat zăpada de jumătate de metru este pusă înapoi înseamnă că noi trebuie să avem atâta tehnică ca să facem lanţ şi să curăţim una şi una. Asta doar nu e o conductă de apă sau de gaz care să traverseze. În al doilea rând, nu am fost bine înţeleşi şi nu am fost ascultaţi.

Până nu au pătimit mulţi din cei care erau, până nu au stat în drum o perioadă oarecare, aceste maşini ne-au îngreunat lucrul.  Noi am făcut o evaluare şi am ajuns la o concluzie că aproape 50 de procente din unităţile de transport au fost implicate la tragerea, la deszăpezirea acestor unităţi de transport, şi nu la curăţarea drumurilor. Aceasta este problema. La moment, când poliţia a stopat transportul, toţi trebuie să fie stopaţi. Sau dacă s-a anunţat la radio şi am făcut multiple apeluri în mass-media – oameni buni, vă rugăm foarte frumos, staţi acasă, doar dacă nu aveţi o situaţie de urgenţă. Am dat informaţii ce şi cum.

O echipă de la Lipcani s-a pornit alaltăieri şi a stat toată noaptea ieri la Râşcani, pe traseul Edineţ-Bălţi, am avut  o porţiune de drum nu atât de mare, dar care a fost necesară tehnică specială să lucreze şi lucrează aici va să zică 48 de ore mecanisme foarte grele până am desfundat acest drum. Un grup de 25 de maşini nu ne-a ascultat, iar după aceasta ne-a acuzat că nu facem nimic. Asta este situaţia. Cred că acum au prins legea pe sănătatea proprie şi pe sursele proprii, şi pe experienţa proprie, iar după asta vor da cu urechea mai bine la anunţuri.”
 
Europa Liberă: Lumea de obicei nu prea aude aceste lucruri. În general se consideră că lumea nu prea învaţă din trecut. Dar pe de altă parte, totuşi, având, bănuiesc eu, la începutul lanţului avertismentul de la meteorologi, ştiindu-se destul de clar că va fi un dezastru pe drumuri, de ce totuşi nu s-a plasat poliţia pe arterele cele mai importante unde se c redea că vor exista blocaje?   
 
Boris Gherasim:
„Trebuie să recunoaştem că acest lucru are loc în continuare deoarece noi nu am fost deprinşi cu aşa condiţii. Eu sunt în ramură de 34 de ani şi am avut aşa caz doar în iarna anului 1984. Într-adevăr noi ar fi trebuit aici să luăm nişte măsuri radicale să stopăm transportul. În Briceni a încercat poliţia şi la comisariatul de poliţie le-a propus persoanelor care veneau în lanţ la vama Criva o sala mare de şedinţă, ceai, cafea, să stea la cald; dar aşa e omul nostru şi nu s-a acceptat. Dar acum eu cred că lecţia aceasta va fi utilă. Alta e treaba că am avut învinuiri gratuite. Eu le zic staţi, oameni buni, iar ei m-au criticat după aceia că aş fi promis că toate drumurile vor fi deblocate.”
 
Europa Liberă: Economic vorbind, ce pagube au pricinuit ninsorile şi în general se fac nişte evaluări ale pierderilor care iată sunt urmare a acestor dificultăţi, a acestor măsuri de deszăpezire, de scoatere a aventurierilor de pe drumuri, unde au ajuns la un moment dat cu sau fără voia lor blocaţi?
 
Boris Gherasim:
„Foarte rezonabilă întrebare. Eu cred că cel mai mare efect de la aceste măsuri va avea sectorul agrar…”
 
Europa Liberă: Dvs. preferaţi să vedeţi partea plină a paharului, dar totuşi…
 
Boris Gherasim:
„Sigur că da. Noi avem un buget la deszăpezire pentru iarna aceasta de 70 de milioane. Şi dacă vor fi 80-90 iarna aceasta, şi Departamentul situaţii excepţionale va depăşi bugetul cu 2-3 milioane, sau chiar 10, eu cred că în comparaţie cu miliardele pe care le va obţine sectorul agrar, e nimic. Eu nu văd ceva ieşit din comun. Mulţi se întreabă dacă e situaţie excepţională. Eu zic că nu e stare excepţională. Pentru că noi în 48 de ore, azi, vom curăţa toate drumurile, le vom lărgi şi până la finele zilei vor fi toate negre. Adică vom da posibilitate transportatorilor să circule în mod foarte, foarte bun.”

Taguri moldova,Radio Europa Liberă,Alexandru Canțîr,Liliana Barbăroșie,Interviu,ninsori,deszăpezire,starea drumurilor,Boris Gherasim,ministru adjunct al transporturilor

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate