luni, noiembrie 24, 2014 Ora Locală 14:16

Comentarii, opinii

Tristeți postelectorale

Nimic nou pe frontul de est, nici măcar alesul Dan Voiculescu, care se numără printre cei nouă candidați cu decizii definitive de colaborare cu Securitate. De mirare că au fost, totuși, atât de puțini.

x

TRISTEȚI POSTELCTORALE

Cine a vrut sa dea o tentă mai culturală rezultatelor de la ultimile alegeri a recurs la parafrazarea titlului cărții lui Garcia Marchez, „Cronica unei morți anunțate”. Indiferent că a fost vorba de amici înțelegători sau de inamici învingători, s-a mers de la „cronica unui eșec așteptat”, la „cronica unui dezastru aşteptat”. Pe scurt, nici „eșecul”, nici „dezastrul” Alianței România Dreaptă, în care PDL era vioara întâi, nu miră pe nimeni. Cum după  înfrângere mulți viteji se arată s-au găsit și critici vocali ai alianței PDL cu partide de circumstanță, înființate de amici, cu puțin înainte de alegeri și care au rămas cvasinecunoscute alegătorilor.

Că Uniunea Social Liberală a obținut între 58 și 60% din voturi, aproape de cifrele preconizate și de cele din sondaje, era de așteptat. Mai puțin așteptat este faptul că aproape toți liderii cu greutate ai opoziției vor trebui să aștepte umilitoarea procedură de „redistribuire” pentru a ști dacă vor mai fi sau nu parlamentari. Umilitor este faptul că ADR are între 16 si 17 la sută din voturile exprimate. Am pierdut mai rău decât ne așteptam, a constat amar o voce nu foarte proeminenită a partidului, dar care n-a încetat sa tragă semnale de alarmă înainte de alegeri. Și deși în legislatura viitoare numărul aleșilor a crescut la 550, cu 80 mai mulți decât în trecuta legislatura, numărul fotoliilor care vor reveni PDL nu va trece de 77, în timp ce USL ca avea circa 364 de de mandate, ceea ce-i va asigura o guvernare nu doar ușoară, cu o majoritate confortabilă, dar în va permite și abuzul de ordonanțe de urgență, ca să nu mai vorbim de cele posibile în cazul schimbării Constituției. Iar această majoritate va deveni și mai semnificativă în cazul în care se va perfecta și o alianță cu UDMR, dorită de Victor Ponta și de liderii UDMR, în ciuda unor voci împotrivă din PNL și din partidul lui Dan Voiculescu. Să mai consemnăm și scorul neașteptat de mare obținut de un partid-televiziune, Partidul Poporului Dan Diaconescu, dar, s-ar părea, fără prezența liderului în Paralment, care și-a fixat ștacheta prea sus față de înălțimea lui politică.

Cum rezultatele definitive vor fi comunicate abia joi, fără șanse de schimbări majore, să consemnăm câteva curiozități, și nu prea, de la ultimile alegeri. Cum învingătorul ia partea leului, liderul USL, Victor Ponta a fost printre primii citați la coruperea alegătorilor, îmbrăcând mulți gorjeni cu geci chinezești, dar fără glugă. Nimeni nu-i perfect! In aceași ordine de idei, ziarele au reținut că cei mai dubioși candidați au ajuns parlamentari, între aceștia fiind citați Gigi Becali, Dan Voiculescu, Ion Stan, Liviu Dragnea și secretara lui Liviu Dragnea. Insă cel marele paradox este Mircea Baniș, dezertor din PDL, judecat pentru corupție și reales senator USL cu 58 % din voturi. Nimic nou pe frontul de est, nici măcar alesul Dan Voiculescu, care se numără printre cei nouă candidați cu decizii definitive de colaborare cu Securitate. De mirare că au fost, totuși, atât de puțini.

Taguri alegeri,romania,Radio Europa Liberă,RFE/RL,Neculai Constantin Munteanu,Securitate,PNL,PDL,USL,PSD

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate