Linkuri accesibilitate

Gunter GRASS, Toba de tinichea


Emilian Galaicu-Păun (Foto: Igor Schimbător)
Emilian Galaicu-Păun (Foto: Igor Schimbător)

Mesianică tobă, nimic de zic – chemarea ei te scoală şi din morţi!


O naţiune în stare să-şi reconsidere – sine ira et studio – trecutul, la doar un deceniu şi ceva după ce a fost îngenuncheată, prin pana unui tânăr romancier de numai 32 de ani, Gunter Grass, dând lumii o capodoperă cum este Toba de tinichea, Polirom, 2012, rămâne a fi o Mare Naţiune, în ciuda tuturor vicisitudinilor istoriei contemporane. În acest sens, romanul în cauză este, în opinia traducătoarei Nora Iuga: „fără îndoială, mărturia cea mai reprezentativă a unui zguduitor capitol din istoria Germaniei, aflându-şi ca atare locul cuvenit în mitologia modernă”.

Conceput în cheie picarescă, şi redactat cu mână sigură de cioplitor în piatră – asemenea personajului său Oskar Matzerath, autorul a şlefuit o vreme… monumente funerare! –, romanul spune pe două voci, aparţinând aceluiaşi personaj, povestea unui copil care s-a oprit din crescut la vârsta de trei ani, când şi-a primit în dar prima tobă de tinichea juruită încă de la născare, şi de care nu se va mai despărţi (aproape) niciodată: „Am bătut la tobă drumuri vechi, dus şi întors, am tălmăcit lumea din punctul de vedere al celui de trei ani, i-am dat o lecţie societăţii postbelice”. O ditamai lecţie, aş zice, ţinând seama de cele circa 700 de pagini ale naraţiunii, şi de cele câteva decenii cuprinse între coperţile tomului – un fel de bildungsroman, nu atât al unui (anti)erou, cât al unui neam! Care neam este sfâşiat între kaşubi şi polonezi, iar apoi între germanii de Vest şi cei din Est, la fel cum o sfâşiere lăuntrică îl face pe micuţul toboşar să vorbească ba la persoana întâia singular, ba la a treia: „apoi lăsai să-mi cadă ca din întâmplare un băţ de tobă, vai, toba îi dădu replica lui Oscar şi el atacă imediat cu al doilea băţ”. Şi aşa, şi tot aşa: „şi începui să bat în tobă luând totul la rând, la început a fost începutul; fluturele bătea cu aripile pe becul aprins ora naşterii mele; (…) am stat cu toba sub tribunele politice, am bătut la tobă ţipari şi pescăruşi, (…) am stat bătând la tobă la capătul îngust de la picioarele sicriului bietei mele mame, (…) l-am lăsat pe Iisus să cânte la toba mea…”

Mesianică tobă, nimic de zic – chemarea ei te scoală şi din morţi!
10 decembrie ’12

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG