joi, aprilie 17, 2014 Ora Locală 06:56

Moldova

Agenda zilei

Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

x

Multimedia

Audio
MĂRIMEA TEXTULUI - +

Din agenda moldovenească a zilei, este de notat întîi şedinţa Parlamentului din aceasta dimineaţă. Preşedintele Moldovei Nicolae Timofti a anunţat că va acorda distinctii de stat unor moldoveni meritoşi, iar la prinz va participa la gala laureaţilor fotbalului din Moldova.

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, PNUD, lansează raportul său despre dezvoltarea Moldovei intitulat „Aspiraţiile europene şi dezvoltarea umană.”

Şi astazi, ca şi ieri, se va discuta la Chişinău despre reforma justiţiei. De data aceasta Centrul de Resurse Juridice lansează un studiu despre cum s-au pus in aplicare deciziile Curţii Europene pentru Drepturile Omului.

Pe plan internaţional, la Dublin se încheie reuniunea OSCE, după ce ieri ministrii de externe ai celor 57 de ţări membre au căzut de acord cu platforma politică a procesului, „Plus 40”, fiind vorba de o foaie de parcurs pentru aceasta organizaţie pentru viitorii trei ani, pina la aniversarea a 40 de ani de la infiinţarea ei prin Actul Final de la Helsinki. Actul de la Helsinki a fost unul din documentele cheie care au grăbit sfărşitul Războiului Rece şi a apărat dizidenţa din ţările de dincolo de Cortina de Fier, adică ţările comuniste şi Uniunea Sovietică.

In Rusia, in localitatea Anapa de la Marea Neagră, va avea loc ceremonia de deschidere a lucrarilor coridorului energetic South Steam, un proiect concurent cu cel al Uniunii Europene, Nabucco, şi care va transporta gazele naturale din regiune către pieţele europene. Comisarul Uniunii Europene pentru energie nu va participa la ceremonie şi experţi ai Uniunii au declarat corespondenţilor noştri că partea europeana a proiectului nu are încă aprobările finale de la Bruxelles şi că va mai dura cel puţin un an pînă ce compania rusă Gazprom le va obţine.

Tot din Rusi ni se anunţă un amplu interviu dat de premierul Dimitri Medvedev televiziunilor importante.

Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon merge astazi in Turcia şi in Iordania, evident pentru a discuta situatia din Siria şi din regiune.

Taguri moldova, Oana Serafim, Agenda zilei

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate