sâmbătă, octombrie 25, 2014 Ora Locală 03:36

În jurul Moldovei

Un ultim sondaj IMAS înaintea parlamentarelor

Alianta România Dreaptă, construita in jurul PDL ar putea sa nu obtina mai mult de 15% din voturile exprimate, iar Uniunea Social-Liberală este creditată cu 60,5%

Multimedia

Audio

Au mai rămas două zile până la alegerile parlamentare din România de la 9 decembrie. Ultimele sondaje de opinie sugerează o victorie covârșitoare pentru Uniunea Social-Liberală aflată la guvernare din luna mai. Iar președintele Traian Băsescu, pe care această Uniune a încercat, nereușit, să-l destituie în cursul verii prin referendum, avertizează că sunt posibile fraude la votul de duminică. Relatează de la București Sabina Fati:

Ultimul sondaj, inaintea alegerilor generale care au loc duminica in România, arata cit de slaba ar putea fi opozitia in urmatorii patru ani, dar si cit de coplesitor ar putea fi succesul de care se bucura Partidul Poporului al patronului televiziunii de scandal OTV.

Institutul de Marketing si Sondarea Opinei Publice, IMAS, care s-a dovedit in ultima vreme o casa independentă de sondaje, scoate la iveala ca ARD, Alianta Romania Dreapta, construita in jurul PDL ar putea sa nu obtina mai mult de 15% din voturile care vor fi exprimate pe 9 decembrie. In schimb USL, Uniunea Social-Liberala este creditata cu 60,5%, ceea ce in mandate parlamentare ar putea insemna 66%, adica majoritatea calificata de doua treimi necesara si suficienta pentru modificarea Constitutiei.

Aceasta aritmetica devine relativa, daca prognoza pentru acest sfirsit de saptamina va fi intr-adevar cu ninsori, vint si temperaturi mult sub zero grade. Cu cit prezenta va fi mai mare la vot cu atit creste probabilitatea ca datele din sondaje sa se adevereasca. Altfel spus USL este avantajata de o prezenta mare la vot, in vreme ce ARD, alianta de dreapta are sanse la mai multe mandate doar in conditiile unui absenteism serios.

Pe de alta parte e posibil ca scorul populistilor, condusi de Dan Diaconescu, patronul OTV sa fie mai mic, decit sugereaza cercetarile sociologice. O egalitate intre Partidul Poporului si Alianta Romania Dreapta ar insemna un esec complesitor pentru dreapta autohtona. In acelasi timp Campania ARD la nivel national a fost cvasi-inexistenta, iar liderii dreptei nu au avut curajul sa intre in competitii serioase cu fruntasii stingii. Asa se face, de pilda, ca presedintele PDL, Vasile Blaga nu a mai candidat nici in vechiul sau colegiu din Bucuresti, de frica sa nu piarda, nici in orasul sau de bastina, in Oradea, ci s-a refugiat la Timisoara, intr-o zona in care ar putea fi ajutat de socialisti, potrivit unor informatii.

Dupa aceeasi logica, fostul premier Mihai Razvan Ungureanu, candideaza la Arad, intr-un colegiu care i s-a promis ca e sigur. Nici unul dintre cei doi nu s-a luptat cu adversari de aceeasi talie. In schimb Dan Diaconescu de la OTV se bate cu in acelasi colegiu cu premierul Victor Ponta si ultima luna si-a petrecut-o la Tirgu Jiu cu intentia de a-l depasi in popularitate pe seful guvernului.

Lipsa de implicare a aliantei de dreapta, plus constituirea acesteia cu doar trei luni inainte de alegeri o face sa fie sub scorul natural al PDL: asadar trei partide reunite sub umbrela Alianta Romania Dreapta - PDL, PNTCD-Partidul National Crestin Democrat si Forta Civica, partidul de buzunar al fostului premier Ungureanu, nu reusesc sa-I adune impreuna nici macar pe cei care fac parte din nucleaul dur al democrat-liberalilor romani. Dar curajul lui Dan Diaconescu plus OTV au reusit sa-I urce pe populisti la 15%.

Presedintele Traian Basescu, singurul care pare sa se zbata pentru procentele dreptei nu-si atinge scopul, fiindca intreaga propaganda a USL este construita dupa filosofia tapului ispasitor, in sensul ca presedintele ar fi vinovat pentru scaderea nivelului de trai din ultimii ani. La rindul sau Traian Basescu l-a acuzat pe premierul socialist ca pregateste fraudarea alegerilor, fiindca nu a anuntat numarul exact de votanti.

In paralel Parchetul General a inceput trimiterea in judecata a celor care au participat la neregulile de la referendumul pentru demiterea presedintelui român din aceasta vara, intre ei se afla si fiul vitreg al actualului ministru liberal al Apararii acuzat ca a coordonat o parte din fraudele acestui scrutin.

Aceste avertismente nu par deocamdata sa fie luate in seama ca guvernarea de centru-stinga din România, care spera ca dupa alegeri sa poata schimba conducerile parchetelor in asa fel incit lucrurile sa nu mai fie atit de dramatice pentru demnitarii care derapeaza.

Taguri românia,Radio Europa Liberă,Sabina Fati,Alegeri parlamentare,Sondaj IMAS

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate